Imprimati articolul

Maramureşul, în noaptea Naşterii Domnului

A răsărit şi cea dintâi stea a lumii. Lumina ei binecuvântată ne arată calea spre Mesia. Cerurile şi pământul se contopesc în colinde sfinte şi fiecare om devine pentru câteva clipe un mag aflat în căutarea celui mai iubit prunc. E semn că nu a murit credinţa. Aşa spune şi Maria Zubaşcu, o doamnă care a păstrat în sufletul ei, asemeni unui lucru nepreţuit, satul românesc şi toate datinile lui străvechi. S-a născut şi a crescut în Dragomireşti, Maramureş. Cunoaşte fiecare obicei, fiecare tradiţie specifică locului şi ne-a împărtăşit din frumuseţea datinilor maramureşene.

Ritualul pregătirii stolnicului

În Ajunul Crăciunului gospodinele din Dragomireşti deretică încă prin bucătării. Este vremea ca fecioarele şi femeile satului să se adune laolaltă pentru a pregăti stolnicul. Cu drag şi voie bună, colacul mare şi frumos împodobit, căci asta este de fapt stolnicul, este aşezat pe masa gătită în stil maramureşean. Astăzi, pita preţuită odinioară precum aurul nu lipseşte de pe masa zilnică a oamenilor. Cu toate acestea, sătenii de aici au păstrat datina străveche neîntinată de negura vremurilor care s-au scurs, iar ritualul pregătirii stolnicului are aceeaşi semnificaţie ca pe vremuri.

Astăzi, ca şi acum câteva secole în urmă, copiii aşteaptă cu nerăbdare să se înfrupte din stolnic. Cu o pioşenie aparte, întâlnită doar la oamenii crescuţi la sate, fetele şi femeile prezente încep un ceremonial deosebit. Alături de pită se pune pe masă sau sub ea fân şi mălai. Mai apoi, îmbrăcate în straie viu colorate şi atât de frumos dichisite, maramureşencele din Dragomireşti aşteaptă ca stolnicul şi cele puse alături de el să fie sfinţite de crucea preotului. Aici este obiceiul ca pastorul satului să pornească în Ajunul Crăciunului către fiecare gospodărie pentru a o sfinţi. În casele în care s-au adunat gospodinele pentru a pregăti stolnicul, preotul ţine o slujbă aparte, iar la sfârşitul ei fiecare om primeşte o bucată din pita sfinţită. Fânul se duce în grad şi se dă de mâncare vitelor, iar mălaiul este dat păsărilor curţii. Astfel oamenii şi animalele gospodăriei sunt feriţi de orice rele.

În Maramureş steaua magilor străluceşte parcă mai puternic decât oriunde. Razele ei nemuritoare îi mână pe colindători să plece de lângă vatra caldă şi să vestească tuturor minunea cea mare. Copiii şi adulţii laolaltă înfruntă gerul iernii pentru a ura sătenilor gânduri bune şi frumoase.  Seara de Crăciun are ceva sublim, un farmec aparte. Colindele ce răsună pe uliţe, omătul care prinde sclipiri argintii în lumina stelelor, toate par mai frumoase.

Ursitori la miezul nopţii

O altă datină străveche se petrece în ajunul Anului Nou, atunci când fetele nemăritate umblă pe la toate gospodăriile având linguri de lemn prinse la brâu. Bătrânii spun că fetele trebuie să privească pe fereastră fără să fie descoperite de locuitori şi dacă părinţii îşi mustră copiii spunându-le să stea locului, fata care a fost la geam nu se va mărita nici anul viitor.

Tot în ajunul Anului Nou, feciorii şi fecioarele satului pleacă la colindat până aproape de miezul de noapte. Abia atunci colindătorii se opresc la ultima gospodărie unde au urat. Doi feciori din ceată se duc la râu şi aduc în blidă apă rece. Alţi doi tineri se duc în cimitir şi aduc câteva surcele de la o cruce de lemn. Cenuşa surcelelor arse se pune într-un pahar peste care se aşază o verighetă. Rând pe rând, la miezul nopţii, fecioarele şi feciorii privesc într-o oglindă, în care bătrânii spun că-şi vor vedea ursitul sau ursita. Sărbătorile de iarnă în Dragomireştiul Maramure­şului se termină abia de Sfântul Ion, atunci când copiii se duc din nou la urat. Tot atunci, preotul pleacă la botezat, iar uneori o ceată de colindători merge înaintea lui şi le urează gospodarilor să aibă belşug în recolte, „Tiralexa-i, Doamne,/ Grâu de primăvară, şi-n pod şi-n cămară, şi-n sacriu pe talpă afară“.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

֩ Comentarii