Imprimati articolul

Mănăstirea Pissiota, locul unde credinţa face minuni

Puţini dintre muritorii de rând pot să înţeleagă de ce unii semeni de-ai lor renunţă la toate plăcerile vieţii şi se închid între zidurile unei mănăstiri, pentru totdeauna. Lasă în lumea de-afară rude, prieteni, poate iubiri neîmplinite, tot ce înseamnă sarea şi piperul vieţii, pentru a deveni călugări sau, după caz, călugăriţe. Poate că la baza acestei hotărâri stă, în unele situaţii, sărăcia, în altele cine ştie ce decepţii, dar, cel mai adesea, pentru a alege viaţa monahală este nevoie de vocaţie.

Scurt istoric

Mănăstirea Pissiota este veche şi nouă, totodată. Ea a fost ctitorită în 1928 de către inginerul aromân Nicolae Pissiota, care a văzut-o şi a realizat-o într-o manieră artistică unică. La început, din 1929 până în 1949, mănăstirea a fost una de călugări. Transformată în lăcaş pentru maici, a existat astfel până în 1962, când a fost desfiinţată. Abia în 1993 se reia activitatea la mănăstirea Pissiota.

Rugi şi muncă

Împrejmuită cu garduri înalte, Mănăstirea Pissiota din marginea comunei Poienarii Burchii străjuieşte, parcă, locurile. Mâna omului gospodar se simte peste tot: în aleea pietruită cu trudă, în exterioarele mănăstirii, în biroul stareţei, în chilie, în biserică, în sala de mese. Aici, în sfânta mănăstire, 18 măicuţe muncesc de dimineaţă până seara. Care în atelier, migălind la veşmintele preoţeşti şi cruciuliţe, care la grajduri, îngrijind de vite. În mănăstire, viaţa nu este uşoară.

Icoana făcătoare de minuni

N-am relata nimic din ceea ce înseamnă mănăstirea dacă n-am aminti de Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Aceasta se află în biserica mănăstirii, este pictată pe lemn de stejar, pe un fundal de brocatură bizantină, de către portretistul Eustaţiu Stoicescu. Într-o perioadă, după spusele stareţei Irina, icoana a plâns cu lacrimi de mir. Ciudat şi înfiorător este faptul că Maica Domnului cu Pruncul priveşte fix la vizitatori, indiferent de locul acestora în biserică. De altfel, cum ne-a povestit monaha Irina, icoana face minuni: vindecă bolile trupeşti, tămăduieşte suferinţele sufleteşti, îndeplineşte rugăciunile şi dorinţele credincioşilor. Mulţi oameni, veniţi din toată ţara la icoană, se întorc să-i mulţumească: „Nicăieri nu ne-am făcut bine - spun ei - doar icoana ne-a ajutat!”

Struţii de la mănăstire

De curând, măicuţele au primit în casa lor o donaţie mai puţin obişnuită: o pereche de struţi aduşi de o familie din localitate. La mânăstire, struţilor le merge bine. Ei s-au obişnuit cu măicuţele şi acestea cu ei. Uneori, mai dau cu ciocul în bietele femei, dar nu sunt agresivi. Iar ele sunt extrem de încântate de noii prieteni. Mai ales că, aşa cum povestesc cu mirare şi sfială unele dintre ele, „din trei ouă de ale lor ne săturăm toată mănăstirea. Sunt tare bune ouăle lor, sunt grase, pline de proteine, că ne săturăm pe toată ziua când facem câte o astfel de omletă”. Din cauză că struţii s-ar fi putut deochia dacă le făceam fotografii, am preferat să le păstrăm, împreună cu măicuţele, o anumită securitate şi nu i-am imortalizat pe film. Dar mănăstirea se poate lăuda, ca nimeni altcineva din domeniu, că este posesoarea unei frumoase perechi de struţi.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

֩ Comentarii