Imprimati articolul

Managementul calităţii laptelui

Calitatea biologică, precum şi valoarea nutritivă a laptelui sunt caracterizate prin procentul de grăsime şi proteină, iar calitatea igienico-sanitară prin numărul de celule somatice (NCS) şi încărcătura microbiană (NTG, număr total de germeni).

La rasele româneşti de taurine, conţinutul mediu în grăsime este de 3,8-3,9%, cu variaţii sezoniere, legate de stadiul fiziologic, rasa, modul de hrănire etc., în timp ce conţinutul în proteină se situează între 3,25-3,3%, în funcţie de aceiaşi factori. În cadrul aceleiaşi ferme există, la un moment dat, diferenţe semnificative între indivizi în ceea ce priveşte conţinutul laptelui în grăsime şi proteină, determinată de zestrea genetică a fiecărui exemplar în cadrul rasei sau populaţiei respective. Înscrierea animalelor în controlul oficial al producţiei (COP) reprezintă un instrument foarte util în identificarea animalelor cu potenţial genetic ridicat pentru obţinerea unui lapte de calitate şi în cantităţi mulţumitoare.

Principalele distorsiuni

Indiferent de factorii menţionaţi, raportul între conţinutul în grăsime şi procentul de proteină al laptelui trebuie să fie de 1,2. Se consideră că acest raport reprezintă expresia unei furajări şi a unei întreţineri optime. Un raport mai larg (mai puţină proteină în lapte) denotă o carenţă în raţia furajeră, în timp ce un raport mai strâns este cauzat de un aport prea crescut de proteină în raţie. O raţie hiperproteică (cu un conţinut prea ridicat de proteină) nu este de dorit atât din cauza complicaţiilor metabolice pe care le poate cauza, cât şi din perspectiva costurilor crescute ale furajelor proteice (şroturi etc.).

Un alt aspect care defineşte calitatea laptelui este gradul său de igienă caracterizat, în general, prin doi parametri, şi anume numărul de celule somatice şi numărul total de germeni. Limitele maxime admise de normativele europene sunt cunoscute şi prevăd un număr maxim de 400.000 celule somatice şi 100.000 germeni pe mililitru.

În realitate se constată însă în continuare depăşiri substanţiale ale valorilor acestor parametri. Alteori, numai una dintre valori este depăşită, cealaltă încadrându-se în standardele europene, uneori chiar în categoria Premium, ceea ce generează numeroase semne de întrebare şi chiar situaţii litigioase. Cei doi parametri au în general cauze diferite, creşterea numărului de celule somatice fiind dată de infecţiile ugerului (mamite), în timp ce numărul crescut de microbi apare ca urmare a lipsei de igienă a mulsului, adăpostului şi echipamentelor, precum şi răcirii necorespunzătoare a laptelui până la livrare.

Variante posibile

În practică se pot întâlni situaţii diverse, care pot fi interpretate astfel:
- Atât NCS cât şi NTG sunt foarte scăzute. În această situaţie există o strategie clară de prevenire şi combatere a mamitelor, o igienă riguroasă a mulsului, echipamentelor de manipulare şi depozitare a laptelui, precum şi o răcire corespunzătoare.

- NCS este crescut, peste limitele admise, iar NTG este scăzut. În această situaţie trebuie acordată o atenţie deosebită depistării cazurilor de mamite subclinice, care pot avea o incidenţă crescută. În mod deosebit trebuie verificată funcţionarea instalaţiilor de muls (intensitatea vacuumului, frecvenţa pulsaţiilor, calitatea manşoanelor, care nu trebuie să fie deformate, crăpate sau fisurate).

- NCS scăzut, iar NTG crescut reprezintă o situaţie în care fie igiena mulsului lasă de dorit, fie răcirea laptelui nu se realizează la o temperatură corespunzătoare.

- Atât NCS cât şi NTG sunt crescute mult peste limitele admise. În această situaţie, pe lângă lipsa de igienă a mulsului şi răcirea necorespunzătoare a laptelui, poate fi vorba şi de neglijenţă în depistarea mamitelor clinice (în care laptele este modificat, brânzit, urât mirositor) şi îndepărtarea acestui lapte.

Mulgerea separată a primelor jeturi de lapte, pe lângă faptul că realizează un masaj eficient în vederea mulsului, contribuie şi la depistarea în timp util a acestui tip de infecţii ale ugerului. Nedepistate şi netratate la timp, acestea pot produce pagube economice importante, ajungându-se chiar la sacrificarea animalelor respective, care reprezintă sursa de contaminare cu microbi pentru întregul efectiv. Aşadar, un număr crescut şi constant de celule somatice şi o încărcătură microbiană crescută impun depistarea şi tratarea imediată şi chiar înlăturarea din efectiv a animalelor cu grave probleme de sănătate a ugerului.

Iată, deci, cât de importantă poate fi interpretarea corectă a rezultatelor din buletinele de analiză în luarea unor decizii manageriale corecte, cum ar fi întocmirea unor raţii furajere echilibrate, prevenirea şi combaterea mamitelor şi – nu în ultimul rând – procesul de selecţie şi ameliorare genetică.

Pentru ca buletinele de analiză să reprezinte într-adevăr un instrument util în efortul de îmbunătăţire a calităţii laptelui, acestea trebuie să cuprindă date foarte precise şi să fie emise cu maximă promptitudine şi obiectivitate de către un organism neutru în relaţia dintre părţile implicate în filiera laptelui, aşa cum este Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).

Dr. ing. Cristinel SONEA,  director general-adjunct ANARZ
Dr. Ing. D. COLCERI, consilier superior ANARZ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2009

֩ Comentarii