Imprimati articolul

Mai ţineţi minte ţara de-altădată?

Mai ţineţi minte ţara de-altădată
Cu brazi semeţi în piscuri carpatine,
Cu holde mândre-mpodobindu-i şesul,
Cu turme fără număr pe coline,

Cu munţii plini de aur în adâncuri,
Cu peşti puhoi în plase şi năvoade,
Cu miere-n stupi, în bobul din podgorii,
Cu crengi de pomi rupându-se de roade?

Ne ridicasem binişor spre soare,
Agonisisem mult, cu trudă grea,
Eram atotstăpâni la noi acasă
Şi nu făceam la nimeni temeneá.

Şi-acum ce eşti, măicuţă Românie,
După aproape douăzeci de ani?
Tărâm bătut de soartă şi năpaste,
Cu mai toţi fiii necăjiţi, sărmani!

Pădurile se prăvălesc cu geamăt
Sub lama hămesitelor securi
Şi dealurile-alunecă spre poale,
Surpate de torenţi şi viituri.

Când tot văzduhu-i numai foc şi pară
Şi plantele se ofilesc şi pier,
Nădejdea ne e doar în paparude,
În ruga lor spre milostivul cer.

Pământu-i numai petic lângă petic
Şi bobul tot mai sec şi mai sărac,
Livada năpădită de omidă
Şi via tot mai stearpă pe arac.

E-un jaf mai crunt ca-n vremi fanariote,
Pe toate-şi pune furtişagul semn,
Nu vom avea nici după ce bea apă,
Nici pentru mir un strop de untdelemn.

Vai, ce-am ajuns! O ţară prăbuşită,
Prădată, înglodată-n datorii,
Cu mulţi plecaţi să slugărească-n lume,
Lăsând în sate casele pustii.

Suntem acum o biată colonie,
Un paşalâc dând tot mai greu tribut,
Un rob încovoiat cu fruntea-n tină,
Amarnic biciuit de noul cnut!

Ne-a mai rămas o ultimă speranţă:
La Cel de Sus, la Dumnezeu cel Sfânt;
De va voi, din nou o să ne-nalţe
Ca pe Iisus din cetluit mormânt...

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

֩ Comentarii