Imprimati articolul

Lupte fratricide pentru tronul Moldovei

Cei 25 de ani care despart sfârşitul lui Alexandru cel Bun de începutul domniei lui Ştefan cel Mare sunt, spune istoricul Constantin Giurescu, „fără îndoială, cei mai răi din întreaga istorie a Moldovei“. Cum românii nu au avut un sistem riguros de succe­siune la tron – dreptul la progenitură din tată în fiu – moştenitorii, fraţi, nepoţi, veri, ba chiar şi fii nelegitimi care-şi puteau dovedi originea de „sămânţă de domn“, aspirau la tron. Ce a urmat e lesne de înţeles. Acelaşi istoric afirmă că luptele pentru domnie „ne-au făcut mai mult rău decât toţi duşmanii externi laolaltă“.

Doi domni în aceeaşi ţară

Iliaş Voievod, fiul cel mai mare al lui Alexandru, luptă pentru domnie cu fratele său, Ştefan. În timpul luptelor, Iliaş o prinde pe mama lui Ştefan – erau fraţi numai după tată – şi o ucide prin înecare. Este învins însă de Ştefan, se refugiază în Polonia, se închină regelui Vladislav şi năvăleşte în anul 1435 în Moldova. După luptele de la Dărmăneşti, Podogra şi Pipereşti cei doi fraţi se împacă şi hotărăsc să domnească amândoi în acelaşi timp. Iliaş a luat partea de miazănoapte, cu Iaşi şi Suceava, iar Ştefan pe cea de miazăzi, cu Chilia şi Cetatea Albă. Linia de despărţire trecea la nord de Vaslui, fiecare domn având cancelaria, dregătorii şi veniturile lui.

Domnia comună a celor doi a durat până la sfârşitul anului 1442, când documentele emise de cancelaria domnească poartă numai semnătura lui Ştefan Voievod. Se pare că domnul rămas a răzbunat moartea năprasnică a mamei sale, orbindu-şi fratele.

Nelegiuirile continuă

După înlăturarea lui Iliaş, împotriva lui Ştefan se ridică un alt frate, Petru, care devine, spun documentele, asociat la domnie până în aprilie 1445 când – probabil – în urma unui nou conflict între fraţi, Petru părăseşte domnia şi ţara. Dar nelegiuirile continuă. Roman, fiul lui Iliaş, pătrunde cu ajutorul unor nobili poloni în Moldova, îl biruie în luptă pe Ştefan, îl prinde şi îi taie capul pe 13 iulie 1447. Trupul voievodului ucis a fost înmormântat la mănăstirea Neamţ, unde se vede şi astăzi piatra funerară aşezată de Ştefan cel Mare.

Faptele se repetă după moartea lui Ştefan, domnia Moldovei fiind împărţită între cei doi învingători: Roman, fiul lui Iliaş, şi Petru, fostul asociat la domnie. Dar cum Moldova nu putea cuprinde doi domni, conflictele reîncep. Petru primeşte ajutor de la Iancu de Hunedoara – se căsătorise cu sora acestuia de 50 de ani – şi izbuteşte să-l alunge pe Roman, care moare la 2 iulie 1448, otrăvit de boieri.

Urmează domniile fulgurante ale lui Alexăndrel, un frate mai mic al lui Roman, iar Petru nu mai joacă acum niciun rol. Între sfârşitul domniei lui Petru şi începutul celei a lui Alexăndrel, a stăpânit Moldova Ciubăr-Vodă, căruia cronicile îi dau două luni de domnie.

Alexăndrel, nevârstnic, domneşte o lună şi jumătate, fiind nevoit să părăsească ţara pentru că împotriva lui se ridicase un alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, Bogdan. Noul pretendent câştigă bătălia de la Tămăşeni cu oastea lui Alexăndrel, ajunge la Suceava şi este uns domn al Moldovei. Peste doi ani de zile, adică până în octombrie 1451, aflat la o petrecere în sat, la Reuşeni, este ucis de Petru Aron, fratele său.

Aşadar, o perioadă în care s-a deschis drum tuturor ambiţiilor şi tuturor compromisurilor. O mare parte dintre forţele vii ale neamului irosindu-se, spune Constantin C. Giurescu „în luptele nenorocite pentru domnie“.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii