Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Luna iulie în legumicultură

Alternanţa temperaturilor, când extrem de ridicate, când destul de coborâte pentru acest interval, a secetei atmosferice sau a umidităţii relative foarte ridicate, creează mari probleme la culturile de legume. În câmp am fost surprinşi poate de o ploaie la puţin timp după ce am efectuat un tratament, iar în solar am constatat creşterea procentului de avortare a florilor la ardei, pătlăgele vinete, precum şi la tomatele plantate mai târziu sau pe care încă nu le-am cârnit. Sigur că, atât cât se poate, vom încerca să reducem efectele negative asupra plantelor.

Sfaturi practice

În câmp vom folosi adjuvanţi care să mărească puterea de aderare a produselor pe care le aplicăm, cum ar fi Nu Film sau Silwete. Atenţie, unele produse conţin în mod intenţionat un atractant pentru dăunători, în scopul creşterii eficienţei tratamentului. Acest lucru se practică în mod obişnuit pentru atragerea de exemplu a moliei tomatelor, Tuta absoluta, care a produs ravagii în culturile legumicole din multe ţări în anii din urmă, dăunător care nu a ocolit nici ţara noastră.

În cazul solariilor, pentru a reduce intensitatea radiaţiei solare şi implicit a temperaturii din interiorul solarului, vom practica umbrirea acestora. Pentru aceasta avem la dispoziţie mai multe mijloace. Cel mai simplu ar fi să realizăm umbrirea cu o soluţie de pământ sau de cretă, de unde acţiunea mai poartă denumirea şi de cretizare.

Sunt însă şi produse care pot fi folosite în acest scop, ca de exemplu Witvast. Acest tip de produs se găseşte în mai multe variante în funcţie de durata umbririi: de 2 sau de 4 luni. Inconvenientul cretizării este că, odată aplicat produsul, acesta rămâne pe o perioadă mai lungă de timp şi nu poate fi îndepărtat cu uşurinţă. Excepţie face cazul când folosim pământ care poate fi spălat de ploaie.

Pentru produsele specifice din comerţ există şi antidotul, adică un alt produs cu ajutorul căruia se poate spăla solarul. Sigur, aceasta înseamnă şi alţi bani. Şi, în plus, nu sunt sigur cât de inofensiv este produsul de spălare asupra solului. Un mijloc mult mai eficient îl reprezintă umbrirea solarului cu ajutorul unei plase de umbrire. Există o ofertă destul de bună cu reducere a luminozităţii între 10 şi 70%. Cred că, în condiţiile noastre, trebuie să folosim plase care reduc intensitatea luminoasă, în funcţie de zonă, între 30 şi 50%. Faţă de celelalte posibilităţi de umbrire, cea cu plasă este mai scumpă. Dar are cel puţin două avantaje: o putem da jos în cazul în care nebulozitatea se întinde pe o perioadă mai mare de timp şi o putem refolosi mai mulţi ani.

Lucrări de sezon

În câmp suntem în perioada de înfiinţare prin semănat direct în culturi succesive la dovlecei şi fasolea de grădină. Această lucrare se va face după erbicidarea terenului. Tot în această perioadă înfiinţăm culturile de conopidă, varză de toamnă şi de gulii. Înainte de plantare răsadurile vor fi tratate preventiv cu un insecticid, cum ar fi Confidor Energy 0,08% Confidor 20 SL 0,04%, Actara 25 WG 0,02%, Nuprid AL 200 SL 0,075% sau Affirm 0,95 SG 0,3%. Eventual se va combina şi cu un fungicid gen Previcur 607 SL 0,15%, Previcur Energy 0,1%, Merpan sau Folpan 80 WDG 0,15%.

De asemenea, se continuă întreţinerea culturilor de tomate de vară-toamnă şi pentru industrializare, ardei gras, lung şi gogoşar, pătlăgele vinete, varză de vară şi de toamnă, morcov, păstârnac şi pătrunjel, ţelină ş.a. Con­sumul de apă este mare şi, în raport cu fenofaza, cerinţele speciei, dar şi cu evoluţia temperaturii, el poate ajunge la 600 m3/ha sau 60 l/m2.

Se continuă fertilizările faziale, accentul punându-se pe azot şi potasiu. Pentru cei care nu deţin instalaţii de irigare prin picurare, situaţia este mai dificilă. Oricum, se va încerca să se aplice doze cât mai mici posibile şi cât mai des, la fiecare udare. De exemplu, se vor aplica 50 kg azotat de potasiu + 50 kg azotat de amoniu/ ha/săptămână. În cazul irigării prin picurare se vor aplica câte 0,5 kg azotat de amoniu + 0,5 kg azotat de potasiu/zi/1.000 m2. Pentru culturile de ardei recomandăm ca, odată cu unele tratamente, să se aplice şi un fertilizant foliar cu calciu, cum ar fi CaFORTE.

În solarii se continuă recoltările la tomate, ardei gras, lung şi iute, pătlăgele vinete, castraveţi. Atenţie mărită la culturile pe care vrem să le trecem peste vară! O condiţie este ca acestea să fie cât mai curate din punctul de vedere al prezenţei unor agenţi patogeni şi dăunători. De aceea, în funcţie şi de evoluţia factorilor climatici, se vor efectua săptămânal sau la fiecare zece zile tratamentele corespunzătoare. Atenţie deosebită la atacul păianjenilor! Temperaturile ridicate şi seceta atmosferică sunt factori care favorizează dezvoltarea acestui tip de dăunători. În această situaţie se vor efectua 2-3 tratamente la interval de 7 zile cu unul dintre produsele: Vertimec 1,8 EC 0,1%, Envidor 24 SL 0,04%, Talstar 10 EC 0,05% sau alt acaricid.

În această perioadă, majoritatea cultivatorilor de legume în solarii încheie primul ciclu de cultură pentru tomate şi castraveţi. Se începe defrişarea acestor culturi. Atenţie mare în cazul existenţei atacului de nematozi! Plantele se vor tăia deasupra coletului şi se vor lăsa 24 de ore să se veştejească, după care se vor scoate din solar.

Rădăcinile se vor mobiliza cu furca fără colţi, după care se vor scoate din pământ cât mai întregi posibil şi se vor pune în saci pentru a fi duşi la groapa de vrejuri. În felul acesta vom limita la maximum diseminarea nematozilor în sol. În continuare avem două posibilităţi: fie să aplicăm localizat un nematocid, cum ar fi de exemplu Nemathorin 10 G sau Vydate 10 G, după care să plantăm, evident, un hibrid rezistent la nematozi, fie să facem o dezinfecţie efectivă a solului cu Basamid sau cu Methamsodiu, cunoscut înainte sub denumirea de Vapam şi, după o pauză de 2 săptămâni, să plantăm.

Înainte de plantare, răsadurile se vor trata preventiv cu un insecticid, eventual în amestec cu un fungicid. De exemplu, Confidor Energy cu Topsin sau cu Dithane M 45. Atenţie mare la asigurarea cu apă atât înainte cât şi după plantare! Uneori este bine ca după plantare să se facă un tratament la colet cu o soluţie de PrevicurEnergy 0,1%, 200-300 ml/plantă.

Dr. ing. Victor LĂCĂTUŞ
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2012

Vizualizari: 1823


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI