Legenda viilor de la Murfatlar > REVISTA LUMEA SATULUI

În serile lungi şi liniştite ale vacanţelor la mare, oriunde aţi fi, pe terasa unei pensiuni sau în balconul din care admiraţi cerul şi apa deopotrivă, dacă aveţi în faţă un pahar cu vin de Murfatlar, completaţi bucuria clipei cu legenda viilor din acest ţinut, aşa cum a fost ea spusă de turcii care trăiesc din vremuri străvechi pe pământ dobrogean.

Povestea începe cu momentul în care Muruvetli, un turc venit din Asia, s-a hotărât să se stabilească aici, pentru că pământul era bogat şi roditor. S-a împrietenit repede cu oamenii din părţile locului, care l-au ajutat să ridice repede o căsuţă de chirpici. De felul lor turcii, dacă le dovedeşti loialitate şi bunătate, îţi întorc înzecit binele făcut.

Muruvetli a devenit curând cel mai bun prieten al localnicilor, cărora le deschidea întotdeauna uşa casei lui, îi ospăta cu ce avea mai bun pe masă şi, mai ales, le asculta păsurile. Întotdeauna oamenii plecau de la el cu sufletul împăcat pentru că Muruvetli le dădea poveţe înţelepte. Îi mersese vestea pentru generozitatea lui, pentru puterea de a le alunga îndoielile, aşa că l-au numit Muruvet (om generos), apoi au numit aşa şi satul.

De-a lungul anilor, satul Muruvet s-a transformat în Murfatlar, după legea nescrisă a vorbelor care circulă după cum le este voia şi soarta. Ei bine, dar nici Muruvet n-a rămas cu numele ăsta! În cele din urmă i-au zis Murfat şi aşa a rămas.

Murfat cel înţelept s-a căsătorit cu o preafrumoasă româncă, ceea ce nu prea era în obiceiul turcilor pe atunci, dar asta este o altă poveste. Curând soţia i-a dăruit un fiu, pe care l-au botezat Radu, după numele bunicului din partea mamei.

După câţiva ani, părinţii lui Radu, care întotdeauna au împărţit tot ce aveau cu alţii mai nevoiaşi, au rămas săraci. Cei bogaţi au devenit din ce în ce mai hapsâni, făcându-i pe amărâţii care munceau pe moşiile lor să atingă pământul cu fruntea. Era atât de grea viaţa pentru bieţii oameni, încât nici bătrânul Murfat nu-i mai putea alina cu sfaturile sale…

Aşa s-a făcut că Radu, ajuns acum flăcău în toată firea, şi o ceată de voinici au luat calea codrului. Şi-au făcut loc de popas şi ascunziş în pădurea Comorova, de lângă malul mării.

De acolo îi pândeau pe cei bogaţi, îi jefuiau şi împărţeau totul săracilor. Se dusese vestea despre vitejia şi hotărârea haiducilor de a-i salva pe cei săraci de la pieire! Într-o zi Radu a fost anunţat de nişte pescari că urma să treacă pe acolo o corabie încărcată cu bogăţii. Noaptea, la lumina lunii, voinicii au urcat pe corabie, au luat sacii care erau mari şi grei de atâta bogăţie, i-au deschis şi au rămas uimiţi de ce au găsit acolo: mii şi mii de coarde viguroase de viţă-de-vie!
Radu a luat un mănunchi şi l-a dus tatălui său, care a plantat viţele-de-vie pe dealurile însorite ale Murfatlarului.

Viţa s-a prins, a crescut, a dat rod din care au făcut un vin cu o aromă şi un gust ce nu se mai pomenise până atunci în ţinutul Dobrogei. Cu trecerea anilor, haiducii s-au aşezat la casele lor. Radu s-a însurat şi a avut trei fete. Fata cea mare a luat de bărbat un fecior din Transilvania, cea mijlocie din Moldova şi cea mică din Oltenia.

Toate au primit zestre câte un mănunchi de butaşi de viţă-de-vie, pentru ca soiul minunat din Murfatlar să nu se piardă în veci, să-şi găsească loc de rodit pe tot cuprinsul ţării, pentru că acolo unde se cultivă viţa-de-vie oamenii au parte şi de bogăţie, şi de veselie.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu