Imprimati articolul

Legenda cu pasărea măiastră

Gonaşii înspumaţi alergau din răsputeri spre fâşia codrului din zare. Celor din şa li se părea că patrupezii bat pasul pe loc. În spatele lor se auzea tot mai desluşit zângănitul zalelor bulucului de păgâni călare. Între timp, urmăriţii ajunseră în goana mare sub umbra falnicilor stejari. Mai încolo merseră de acum în voie, la trap, până ajunseră într-o poieniţă mirifică.

— Măria Ta, se adresă un călăreţ-arcaş către Domnitorul care purta pe umeri o mantie cusută cu fir de aur, se pare că turcii au rămas de noi.
— Aşa este, încuviinţă Domnitorul Vodă, aici vom rămâne peste noapte. Mâine în zori, Dumnezeu ne-a îndruma pe calea dreaptă...

Temelia dinastiei olarilor

Peste mulţi ani, băştinaşii-codreni găsiră în acele locuri straturi curate de lut galben ca untul. Această descoperire a pus la Hogineşti temelia dinastiilor de meşteri-olari. Se spune că zăcămintele de gălbenuş natural sunt zămislite din cioburile aurii risipite atunci de misterioasa pasăre măiastră. Ecoul acelei lupte cu turcii, pierdută de Ştefan Vodă, şi legenda cu pasărea mai dăinuiesc şi azi în amintirile codrenilor, povestite secole în şir din tată în fiu.

Aşa s-a prilejuit că, sute de ani, în această aşezare de codru de prin părţile Călăraşilor, Republica Moldova, fiecare al doilea sătean era olar. Chiar acum trei-patru decenii, la Hogineşti se întreceau în arta olăritului peste patru sute de meşteri, care însufleţeau cu ardoarea lor argila coaptă în cuptoare. Azi, din nefericire, această meserie este practicată doar de patru fideli ai meşteşugului tradiţional.

Ultimii mohicani

— În schimb, avem în sat un meşter care ne duce faima în lume cât o sută de olari altădată, constată cu mândrie viceprimarul comunei, Tudor Roşca. Este vorba de cel mai tânăr olar de la noi, Vasile Goncear (semnificativ e faptul că numele „goncear“ în traducere din limbile rusă şi poloneză înseamnă tot „olar“).  Acest entuziast, Vasile, şi-a făcut demult nume în meşteşugul ceramicii. Deprinzând de mic iscusinţa conceperii obiectelor de argilă coaptă de la bunicul, moş Dumitru, şi taică-său, Vasile, el nu s-a gândit vreodată că va deveni promotorul dinastiei olarilor.

Hogineşti – Neapole via Moscova

După absolvirea şcolii din sat, o vreme, băiatul a mai trebăluit prin atelierul părintelui, iar în ’87 a devenit, spre mirarea multora, student la Şcoala Tehnică Superioară „Bauman“ din Moscova, unde pe vremuri puţini moscoviţi reuşeau să intre la învăţătură.  În anii de studenţie în capitala Rusiei îşi găsi adepţi în atelierele de ceramică ale meşterilor de aici, unde în orele de răgaz se dedica harului său cu trup şi suflet. Destinul i-a surâs când l-a cunoscut acolo pe profesorul Universităţii de Artă Populară din Moscova, Alexandr Poverin. De la acest protagonist al culturii ruseşti în arta obiectelor de argilă, Vasile a deprins iscusinţa modelării figurinelor de lut şi porţelan.

După şcoala înaltă, moldoveanul pleacă să lucreze în calitate de inginer-electronist la o întreprindere din Kaluga, un oraş din zona centrală a Rusiei. Aici iarăşi găseşte partizani-plăsmuitori ai artei aplicate în ceramică. Vasile s-a consacrat într-atât vocaţiei, încât ruşii l-au inclus în componenţa unei delegaţii de meşteri-olari care a participat la o expoziţie internaţională de obiecte fine din ceramică, desfăşurată în ’96 în Franţa. Acolo, la expoziţie, el a fost vrăjit de arta decorativă a meşterilor italieni. Atunci s-a hotărât să plece în Italia, la fabricile de ceramică de lângă Neapole ale firmei lui Juseppe Buccacelli, unde şi-a perfecţionat şi mai bine măiestria în meşteşugul argilei.

Italienii, cei mai iscusiţi dintre latini

— De la iscusiţii latini am deprins multe lucruri bune, acolo mi-am cizelat crezul vieţii, se dedă contemplaţiei Vasile Goncear. Tot în peninsulă mi-am întâlnit şi consoarta, pe nevastă-mea Angela, o ucraineancă de la Lvov, care era maistru la una dintre fabricile patronului.

Tinerii soţi au lucrat împreună mai mulţi ani. Italienii le apreciau osârdia, dar, mai ales, ideile noi pe care le plăsmuiau în procesul de producţie. Acolo, lângă Neapole, ei şi-au „plămădit“ şi copiii dragi – pe Vasilică şi Marta.

Treisprezece ani Vasile a creat opere de artă populară şi decorativă la comanda italienilor. În scurt timp, lucrările sale au devenit cunoscute pe toate meridianele lumii – în Europa, America, Asia, Australia. Dar una dintre cele mai distinse opere concepute de mâna sa este statuia sfântului Prado Pio, pe care a modelat-o din argilă fină şi a ridicat-o la biserica catolică din comuna Dragoneea de lângă Salermo. Pe soclul sfântului de ceramică meşterul moldovean şi-a sculptat numele întru eternizarea măiestriei sale.

Întoarcerea la matcă

Dar, până la urmă, dorul de baştină s-a dovedit a fi mai puternic decât toate realizările printre străini. Odată cu declanşarea crizei economice mondiale, el a revenit la vatra străbunilor. A cumpărat de la primărie garajele ruinate ale fostei gospodării colective şi iarăşi s-a apucat de lucru. Mai întâi şi-a construit casă, apoi şi-a amenajat atelierele de creaţie. Întregul ansamblu de producţie s-a transformat foarte repede într-o minifabrică de ceramică, dotată după ultimul răcnet al tehnicii olăreşti. Şi-a adus din Italia utilaje de peste 300 mii de euro - cele mai moderne maşini de frământat şi modelat lut ale firmelor Vicentini şi Massinelli. Aici, printre maşini, am descoperit şi multe calupuri de lut de culoarea gălbenuşului frumos, decupate cu grijă de meşter din costişa de la poalele codrului.

O altfel de panoramă

În urmă cu sute de ani, pe pământul acesta, zice legenda, îşi lăsase amprenta pasărea măiastră, trimisă din ceruri întru apărarea Domnitorului Vodă. Pentru eternizarea acelor evenimente, configurate în negura anilor, Vasile, împreună cu câţiva prieteni români, meşteri populari din Râmnicu-Vâlcea, schiţează acum o panoramă cu scene de luptă a arcaşilor moldoveni, pe care o vor modela din argila de la Hogineşti. Obiectul va înfrumuseţa centrul satului, locul unde Marele Ştefan a înfruntat atunci năvala turcilor şi unde pasărea măiastră, pogorâtă din ceruri, l-a ocrotit pe domnitor de hoarda păgână în acel moment de restrişte.  

Andrei MOROŞAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2010

֩ Comentarii