Laptele şi animalele, la prima, a doua şi a treia mână

Aşezată pe malul Moldovei, comuna nemţeană Tupilaţi era vestită prin hărnicia locuitorilor săi, crescători de animale din tată-n fiu. Între aceştia şi Constantin Oprişan (foto), om tânăr care, după îndelungi peregrinări pe meleaguri străine, revenit acasă s-a apucat, spune stăpânul casei cu un zâmbet, „de zootehnie“.

Acum familia Oprişan îngrijeşte 220 de oi, 60 de capre, 10 vaci, porci etc. „Îmi sunt dragi şi, pentru că în străinătate am lucrat la crescătorii de animale, am hotărât să aplic şi acasă ceea ce am văzut acolo.“

Din păcate, greutăţile în care se zbat cei care au în bătătură animale i-au cam tăiat din entuziasm. „În copilăria mea, deşi era colectiv, numărul oilor era mult mai mare decât astăzi. După 1990 a urmat o perioadă de câţiva ani în care oamenii şi-au cumpărat animale, iar acum în toată comuna mai sunt poate patru mii de oi şi numărul lor scade mereu, ca şi cel al vacilor cu lapte.

- Oamenii nu au ce face cu laptele. Dacă cu greu te lipeşti de un procesator, preţul pe care ţi-l oferă este de tot râsul – 60 de bani pe litru –, adică cinci litri de lapte pentru unul de apă minerală! Asta pentru laptele de vacă. Pentru cel de oaie, dacă vrei să-l vinzi la piaţă sub formă de caş sau telemea, e nevoie de o sumedenie de acte: un certificat sanitar-veterinar pentru animale, un carnet de sănătate pentru producător şi un carnet, de asemenea, de producător de la primărie. Direcţia Sanitar-Veterinară îţi solicită să te înregistrezi ca SRL sau PF, un certificat de înregistrare eliberat de Registrul Comerţului.

Urmează un control al unui inspector sanitar-veterinar care constată modul în care fabrici, ca să zic aşa, caşul – timp pierdut şi cheltuieli degeaba. Şi toate astea în timp ce producătorii care vând la piaţă produse vegetale au nevoie doar de un certificat de producător.

Cât priveşte mieii, aceştia sunt vânduţi unor samsari care oferă preţuri de nimic şi îi vând la rândul lor altora. La a treia mână, animalele sunt cumpărate de arabi. Închipuiţi-vă cât câştigă, aşa stând lucrurile, un crescător!

Nu mai vorbesc de lână, care de obicei este lăsată în câmp. Nimeni nu mai are nevoie de ea.

- În primul rând, un ajutor mai substanţial din partea statului. În străinătate, crescătorii de animale sunt stimulaţi prin subvenţii cu mult mai mari. E adevărat, în anii trecuţi am primit 440 de lei pentru fiecare vacă cu lapte şi 43 de lei pe cap de oaie. Era totuşi ceva! Anul ăsta, cu criza despre care ni se spune mereu, sunt slabe speranţe.

- Primăria este interesată de cei care exploatează pietrişul din albia Moldovei. Pe teritoriul comunei funcţionează zi şi noapte opt balastiere, rupând mereu din terenul pe care altădată păşteau animalele. Ba mai mult, există pericolul să rămânem fără apă în fântâni pentru că nivelul apei freatice scade continuu.

- Domnule Oprişan, sunteţi unul dintre oamenii cu dare de mână, cum se spune prin partea locului. Se poate trăi din creşterea animelelor?

- Din păcate, e tot mai greu. Gândiţi-vă că, timp de şase luni, oaia este hrănită degeaba şi, din lipsa imaşului, am dus vacile anul trecut la Oniceni, la marginea judeţului. Adăugaţi la acestea medicamentele, vizita medicului veterinar etc. Într-un cuvânt, cheltuielile sunt atât de mari încât pot spune că unul ca mine câştigă cât să poată trăi. Nu mai vorbesc de cei care au două-trei animale pe lângă casă şi de cele mai multe ori renunţă şi la acestea. Fapt este că, în comuna noastră, numărul animalelor scade continuu şi e păcat.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu