Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Lăcomia şi nesaţul

Dacă ar fi să ne batem capul şi să luăm în discuţie viciile omeneşti, fără doar şi poate nesaţului ar trebui să-i acordăm o mare atenţie, pentru că reprezintă cea mai întâlnită meteahnă a omului. 

Şi nouă, românilor, ne-a plăcut întotdeauna să mâncăm ,,sănătos“, abundenţa bucătăriei româneşti fiind vestită până dincolo de graniţe, oricât ne-am ţine să nu dăm frâu liber poftelor mai cu seamă atunci când ne serbăm ori sărbătorim.

Ghiftuiala e şi mai straşnică atunci când ne înfruptăm la liber din bucatele altuia, dar şi atunci când am cheltuit ceva parale pe cele ale gurii. Vorba ceea: ,,decât să rămână turta, mai bine să crape burta.“

Cea mai mare parte a veniturilor noastre se duce pe hrana cea de toate zilele. Până la un anumit punct nevoia de a avea ce pune pe masă e bine motivată, dar nu până acolo încât a-ţi limita existenţa la îngurgitarea fără saţ a produselor culinare.

Lăsând la o parte sfaturile cu raţionalizarea alimentelor, cred totuşi că ar trebui să fim mai cumpătaţi atunci când ne aşezăm la masă şi totodată să lăsăm prostul obicei de a da vina fie pe supărări, fie pe sărbători atunci când acul cântarului o ia razna. Noi suntem de vină atunci când uităm să ne oprim din mâncat.

Dacă n-am mai fi atât de lacomi, am trăi într-un mod mult mai sănătos şi mai frumos. Adică, aşa cum bine spun cei ajunşi la vârsta înţelepciunii ,,ce este fără măsură, repede te strică“, iar ,,cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele“.

Ei, dar dacă lăcomia omenească s-ar opri doar la mâncatul cel fără măsură, lucrurile n-ar fi chiar aşa de speriat. Însă meteahna asta cunoaşte feţe mult mai hidoase. Lăcomia de bani şi de avere este cea mai mare patimă a sufletului omenesc. Dar despre aceste cusururi vom discuta altădată.
Vă doresc tuturor poftă bună!

Violeta ANGHEL
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2010

Vizualizari: 677



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI