La lecţia de economie capitalistă a lui Lucuţ

Puiului de oşean din Turţul Sătmarului nu i-a fost dat să zăbovească prea mult pe lângă ograda părintească. Cum a deschis bine ochii şi a realizat viaţa mizeră a semenilor săi, el a început să viseze la o lume în care să zboare liber şi tot mai înalt, precum pasărea cerului. Doar că „zborul“ lui avea să planeze pe orizontală, adică pe drumurile de asfalt sau pietruite ale „măreţelor magistrale socialiste“. Vasile Lucuţ, eroul reportajului de faţă, spune că atunci n-a fost deloc rău. Cel puţin în privinţa lui.

Vasile Lucuţ are în el gena afaceristului american. Adică a omului care îşi măsoară rezultatele trudei prin ceea ce pune la puşculiţă. Pe vremea când s-a dat drumul mandatarilor el a fost primul patron comunist din Turţ. „Exporta“ căpşuni şi pălincă cu portbagajul şi „importa“ bunătăţi exotice.

În momentul în care s-a văzut stăpân pe volanul camionului de stat, în interiorul fiinţei sale s-au născut primele semne ale întreprinzătorului capitalist care avea să devină. Nu dispunea de mari cunoştinţe despre preceptele economiei de piaţă socialiste sau capitaliste, dar deţinea înţelegerea fundamentală asupra împărţelii drepte a muncii. Adică fiecăruia după muncă şi rezultate.

Adept al acestui principiu, Vasile Lucuţ a început să facă o împărţeală frăţească: o parte din câştigul net de pe camionul statului pentru întreprindere şi două pentru el. În rata de 1/2 se afla nu atât componenţa plus-valoare, cât aportul propriu la beneficiu. El provenea din afacerile personale. Aşa se face că la evenimentele din decembrie 1989 în salteaua lui Lucuţ erau burduşiţi 1,8 milioane lei, iar în pivniţă 80.000 de litri de pălincă. Era vorba de un capital imens pe care mintea iscoditoare a oşeanului din Turţ l-a multiplicat în ultimii 19 ani în mod ameţitor.

Aşa zice Lucuţ şi este adevărat. Dispunând de un camion pe patru roţi duble şi o remorcă tot pe patru roţi, Vasile Lucuţ figura în anul 1990 ca al 26-lea întreprinzător în Registrul Comercial al judeţului Satu Mare. La vremea aceea el era doar un voiajor umblător prin ţară. Prima sa firmă, TransCrenguţa, are un nume cu valoare de simbol: Trans înseamnă transporturi, iar Crenguţa vine de la pălinca de pe creanga prunului.

În unicul său camion încărca în Satu Mare aragazuri şi pălincă pe care le ducea la Bucureşti. Din Capitală, TIR-ul se întorcea burduşit cu tot ce găsea bun aici. Astăzi Lucuţ pare a fi al doilea, dacă nu chiar primul pe ţară în Topul întreprinzătorilor mici şi mijlocii. Debutul marilor afaceri productive a început în 1997, când din fonduri proprii a dat în funcţiune cea mai modernă secţie de procesare a cărnii din zonă. De atunci şi până acum a clădit la marginea municipiului Satu Mare un imperiu economic care realizează lunar o cifră de afaceri de aproape 15 milioane de euro. Îl întrebăm pe Vasile Lucuţ de unde această forţă extraordinară de progres şi prosperitate.

Omul simte cam unde batem şi se rezumă să răspundă scurt: „Din muncă, domnilor! Ca să ajung unde sunt nu am pierdut niciun ceas, niciun minut fără să produc. În cele două „cincinale“ am urcat, etapă cu etapă, câte cinci locuri până să ajung în vârful piramidei.“ De la voiajorul-umblător al anilor ’90, Vasile Lucuţ conduce astăzi o firmă cu 1.900 de angajaţi, care susţin că nu-i întrece nimeni în muncă, pricepere şi seriozitate. La pupitrul de comandă se află marele Vasile din Turţul Oaşului. El nu se laudă cu prea multă şcoală, dar în creierul lui se află o minte în faţa căreia pălesc diplomele universitarilor de astăzi. De la o vreme încearcă să se înfrunte şi cu computerul, dar nu vrea să-l dovedească, pentru că are mare nevoie de el.

Cum este normal într-o familie, cei mai devotaţi îi sunt soţia şi cei doi copii pe care îi instruieşte pentru a stăpâni şi conduce combinatul alimentar. Principiile după care va fi condus acesta sunt stabilite în noua „Biblie a lui Lucuţ“. Preceptele ei sunt obligatorii şi veşnice.

Pentru a clădi unităţile de procesare ce formează grupul UNICARM, Lucuţ a investit în ultimii 10 ani aproximativ 80-90 milioane de euro. Sprijinul statului român în realizarea acestor investiţii se rezumă la 3 milioane de euro. Marea durere a lui Lucuţ nu este neimplicarea statului în susţinerea afacerilor sale, cât slugărnicia reprezentanţilor săi în faţa companiilor străine.

Este mai ales batjocura lor faţă de ţărani. Până mai ieri, ei le plăteau laptele cu 0,50 lei, carnea cu 1,5 lei, iar grâul cu 40 de bani. Astăzi, când văd că ţăranii se revoltă împotriva batjocurii, îşi iau tălpăşiţa şi se duc în căutarea altor fraieri. Mergând pe mâna lor, mulţi fermieri şi-au pus la bătaie toată agoniseala, ba s-au mai împrumutat şi de bani.

Sesizând această practică, Lucuţ încearcă să umple golul lăsat de străini. El se grăbeşte să pună pe picioare câteva fabrici de prelucrare a laptelui şi producere a pâinii, precum şi o modernă fabrică de îngheţată. Toate cu fonduri proprii. Retragerea străinilor oferă lui Lucuţ o nişă de piaţă de proporţii. Fapt ce ar trebui să-l facă fericit. El vede însă lucrurile altfel şi arată cu degetul spre guvernanţi, precum şi spre cei care stau în spatele acestor afacerişti.

Din acest punct de vedere, Lucuţ nu are o părere bună nici despre cei care îşi arogă calitatea de a fi moderatori de imagine ai fenomenului economic din România. Dar asta este o altă problemă. Şi nici măcar cea mai regretabilă pentru Lucuţ. El are ce are cu guvernanţii, cu politicienii „care-şi prezintă cu nesimţire averile“, fără să spună o vorbă cum le-au dobândit: prin muncă, prin speculaţii sau alte instrumente?

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu