Karakulul, într-o splendidă colecţie multicoloră

Starea generală a cercetării ştiinţifice în ţara noastră s-a alterat considerabil în ultima vreme, iar resursele necesare pentru desfăşurarea actului de cercetare sunt tot mai limitate. Fapt este că asistăm la scăderea numărului instituţiilor de profil, cu deosebire a oamenilor valoroşi din cercetare. Şi totuşi nu e totul pierdut. Staţiunea pentru Cercetarea, Dezvoltarea şi Creşterea Oilor şi Caprinelor din Popăuţi, judeţul Botoşani, rămâne una dintre puţinele instituţii de cercetare aflate în progres.

Apelând mai ales la resurse financiare proprii, specialiştii de aici au obţinut rezultate fără precedent în genetică, la nivelul celei mai valoroase unităţi de profil din Occident. Despre aceste realizări în ameliorarea rasei pentru pielicele Karakul am discutat cu directorul instituţiei, domnul Ilie Ghiorescu, şi cu dr. ing. Brădăţan Gheorghe.

Atât la nivelul ţării noastre, dar şi la nivel internaţional, singura unitate ce îşi desfăşoară activitatea în cercetarea ştiinţifică a oilor din rasa Karakul este cea de la Popăuţi. Pe lângă specializarea în domeniul ovinelor crescute pentru pielicele crescute în nord-estul Moldovei, unitatea mai îndeplineşte un atribut semnificativ, şi anume asigurarea necesarului de material seminal pentru ameliorarea ovinelor din zonă, în vederea producţiei de pielicele.

La înfiinţarea ei nu a avut nicio legătură cu ameliorarea rasei Karakul, preocupările ştiinţifice îndreptându-se spre creşterea şi perfecţionarea taurinelor.
Însă, din 1948 unitatea devine Staţiunea Experimentală Zootehnică şi, odată cu obţinerea noului statut, este începută şi activitatea de aclimatizare a ovinelor din rasa Karakul la condiţile caracteristice zonei de nord şi centru a Moldovei. Acest moment reprezintă, în fapt, începutul formării Karakulului românesc.

Începând cu anul 1948, activităţile de cercetare şi ameliorare asupra acestor oi se intensifică, scopul principal fiind acela de a crea o rasă românească de oi pentru pielicele.

După aproape patru decenii de muncă în ameliorarea rasei, cercetătorii de la Popăuţi au reuşit să creeze o nouă rasă pentru pielicele: Karakulul de Botoşani, cu două varietăţi de culoare neagră şi brumărie. Materialul biologic matern care a stat la baza formării ei l-au constituit rasele Ţurcană neagră şi brumărie şi Karakul, cu o adaptabilitate scăzută la condiţiile din România. În 1987, anul omologării rasei noi, staţiunea deţinea un efectiv matcă de peste 12.000 capete din toate varietăţile de culoare.

Imboldul creării noii rase a ţinut nu numai de ambiţiile profesionale ale cercetătorilor de aici, cât mai ales de raţiuni economice şi biologice. La acea vreme, cererea industriei de confecţii era foarte mare, iar posibilitatea exportului de pielicele produse finite sau prelucrate reprezenta o posibilitate incitantă. În ceea ce priveşte motivele de ordin biologic, dl Ghiorescu afirmă că era necesară crearea unui genofod, bine adaptat la condiţiile zonei de creştere şi care să ajute la sporirea producţiei de pielicele.

Dacă în anul 1986, când este omologată rasa Karakul, structura rasei raportată la varietatea de culoare era reprezentată de 83% indivizi de culoare neagră, 15% indivizi de culoare brumărie şi numai 3% indivizi Karakul colorat, în anul 2000 ponderea varietăţii negre şi brumării a rasei scade la 47,4%, restul fiind reprezentat de varietatea sur 27,5%, maro 13,5%, albă 7,4% şi roză 4,2%. În perspectiva anului 2015, ponderea varietăţii negre va scădea la 33,2%, diferenţa fiind ocupată de noile varietăţi de culoare ale rasei.

Cercetătorii de la Popăuţi au reuşit să creeze linii de oi cu caracteristici coloristice aparte: maro, sur, roz, alb, halili. Când le vezi răsfirate pe covorul verde al păşunilor, în faţă ţi se pare a avea un curcubeu terestru de o frumuseţe fără asemănare. Această colecţie multicoloră este, de fapt, cea mai recentă creaţie a cercetării din ţara noastră.

Rezultatul obţinut nu poate fi nicidecum contestat sau atribuit altcuiva deoarece pentru formarea lor nu s-au folosit reproducători din import, materialul biologic provenind de la ovinele Karakul negru şi brumăriu, heterozigote.

Această realizare extraordinară impune luarea unui complex de măsuri tehnice pentru consolidarea genetică a liniilor Karakul colorate. Cea mai grea problemă o reprezintă diversificarea nuanţelor de culoare în cadrul rasei Karakul: brumărie – argintie, perlată, sidefie, oţel, fumurie, maro – normală, închisă şi deschisă; sură – argintie, aurie, bronzată, chihlimbarie platinată, arămie, antică; roz – chihlimbarie, platinată, persicie, cărămizie, briliantie; albă – hermină, normală, cretată, untie). În fine, este necesară şi sporirea lor numerică, în vederea omologării lor: K. maro – 2010, K. sur – 2014, K. roz şi K. alb – 2018 - 2020.

Despre evoluţia activităţilor ştiinţifice şi a zootehniei în ţara noastră, directorul este de părere că, după 1990, toate ramurile agriculturii româneşti au suferit transformări nedorite. În cercetare, repercusiunile noilor reforme au fost şi mai grav resimţite, întrucât aplicarea programelor de ameliorare genetică a fost limitată, iar introducerea unor fluxuri tehnologice, care să faciliteze obţinerea performanţelor tehnice şi economice, este îngreunată. În ţara noastră, actul de cercetare ştiinţifică ar putea deveni teoretic, întrucât finanţarea lui este mai mult simbolică şi nu permite dezvoltarea acestui domeniu.

În contextul acesta nici staţiunea de la Popăuţi nu a fost ferită de pericolul depopulării, efectivele scăzând dramatic de la 16.000 de capete la 1.650 de capete. Până la momentul actual, staţiunea a rezistat pentru că banii necesari desfăşurări cercetării au fost din venituri proprii. Deşi în condiţiile acestea este foarte dificil să faci performanţă, rezultatele obţinute de specialiştii de la Popăuţi pot stârni invidia chiar şi celor mai de seamă cercetători europeni.

Despre viitorul acestei rase în România, dl Ghiorescu afirmă că este unul sigur, şi asta pentru că rasa Karakul este destinată să răspundă celor mai pretenţioase gusturi ale modei. Printre obiectivele staţiunii de la Popăuţi se numără ridicarea potenţialului genetic în direcţia îmbunătăţirii însuşirilor pielicelelor, consolidarea genetică, perfecţionarea liniilor deja existente, precum şi diversificarea paletei de culori şi nuanţe ale pielicelelor.

În 1989, la nivelul României existau 1.100.000 de capete de ovine crescute pentru pielicele. Din nefericire, numărul lor a scăzut dramatic, ţara noastră numărând astăzi doar 735.000 de efective.

Un factor poate chiar mai important este cel de factură economică: cercetarea fundamentală nu se poate face fără bani. Or aici, la Popăuţi, actul ştiinţific se desfăşoară la cea mai înaltă clasă profesională. În perioada postdecembristă efectivele de ovine au scăzut cu 49%, producţia de lapte cu 33%, producţia de carne cu 46%, producţia de lână cu 48%, iar producţia de pielicele cu 43%.

Spre deosebire de ţări precum Germania, Franţa, Italia, Danemarca, unde zootehnia reprezintă din totalul producţiei agricole aproape 70%, în ţara noastră în agricultură zootehnia deţine o pondere de doar 38,7%.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu