Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Juristul, la dispoziţia dumneavoastră

Întrebare: În ce condiţii poate fi efectuat importul de seminţe şi material săditor şi care sunt obligaţiile şi răspunderile importatorilor în domeniu?

Răspuns: Importul de seminţe şi material săditor poate fi efectuat cu avizul MADR de către operatorii economici, persoane fizice sau juridice, înregistraţi pentru comercializarea seminţelor şi materialului săditor, precum şi de beneficiarii de donaţii şi alte persoane fizice ori juridice care efectuează importul în scop umanitar sau pentru necesar propriu, fără drept de comercializare, cu respectarea condiţiilor de calitate şi fitosanitare prevăzute de lege, numai prin punctele de trecere a frontierei de stat a României în care este organizat control fitosanitar. Valabilitatea avizului de import în domeniu este de 6 luni. Importatorii de seminţe şi material săditor (operatorii economici) au următoarele obligaţii şi răspunderi:

– să respecte prevederile înscrise în avizul de import referitoare la specie, soi sau hibrid, categorie de sămânţă, destinaţie, cantitate, precum şi orice alte prevederi în vigoare în acest domeniu;
– să asigure prin exportatorul din ţara de origine existenţa documentelor de însoţire a produselor importate, solicitate conform regimului de import;
– să anunţe din timp inspectoratul pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor din zona respectivă sau Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor şi să prezinte acestora o copie de pe avizul de import, în cazul controlului efectuat la destinaţie;

– să comercializeze sau să distribuie seminţele şi materialul săditor numai după obţinerea acordului inspectoratului teritorial pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor sau al Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, dacă îndeplinesc condiţiile legale pentru comercializare, însămânţare sau plantare;
– să comunice cantităţile de seminţe şi material săditor importate, pe specii, soiuri şi categorii, inspectoratului teritorial pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor din zona teritorială de destinaţie a importului şi Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor;
– să ţină evidenţa cantităţilor importate, pe specii, soiuri şi categorii, într-un registru de intrări şi ieşiri;
– să îl informeze în scris pe beneficiarul seminţelor asupra cerinţelor tehnologice specifice soiurilor sau hibrizilor comercializaţi, eventualelor riscuri în producţie ca urmare a neadaptării la condiţiile climatice specifice zonei de cultură sau asupra sensibilităţii la unele boli, în caz contrar importatorul va suporta daunele produse, inclusiv sancţiunile prevăzute de lege.

(Ordinul nr. 34/2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea controlului de calitate şi fitosanitar la importul şi exportul de seminţe (…))

Au mai apărut...

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27, din 17 martie 2011, privind măsuri pentru refacerea infrastructurii rutiere comunale în localităţile afectate de inundaţiile din perioada iunie-august 2010. (MO nr. 203, din 24 martie 2011)

Hotărârea Guvernului nr. 207, din 9 martie 2011, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale. (MO nr. 206, din 24 martie 2011)

Hotărârea Guvernului nr. 245, din 16 martie 2011, privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2011-2013, a normelor de aplicare, a cuprinsului Ghidului de bune practici pentru apicultură, precum şi a valorii sprijinului financiar. (MO nr. 213, din 28 martie 2011)

Hotărârea Guvernului nr. 273, din 23 martie 2011, privind aprobarea cuantumului sumelor alocate în sectorul vegetal prin aplicarea schemei de plăţi tranzitorii pentru tomatele destinate procesării. (MO nr. 218, din 30 martie 2011)

Ordinul nr. 61, din 18 martie 2011, pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV al anului 2010, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare. (MO nr. 219, din 30 martie 2011)

Jurist, Costel-Alexandru GHEORGHE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2011

Vizualizari: 736



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI