Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

ITALIA, o ţară cu o agricultură adevărată

Deşi afirmaţia din titlul de mai sus va naşte, cu siguranţă, controverse, vă pot spune că este adevărată: în Italia nu există vreun lot de pământ agricol necultivat şi chiar neirigat, acolo unde situaţia sau cultura o impun. Cu alte cuvinte, se poate spune că Italia este o ţară cu adevărat agrară, pentru că peninsularii nu se încumetă să-şi lase terenurile pârloagă, aşa cum mulţi români obişnuiesc să facă, de ceva timp încoace.

Peninsula italică este, se poate spune, o părticică din Grădina Edenului, unde măslinii şi leandrii înfloriţi îţi acompaniază plimbările. Ca trecător printre aceste minunăţii, eşti tentat să-ţi umpli plasa cu măsline, cu lămâi, portocale, smochine sau curmale care cresc şi se coc sub ochii tăi, pe marginea drumului.

Dar afli că măslinele nu sunt comestibile imediat după ce le-ai cules, ci necesită trecerea printr-un proces de conservare în saramură. Afli apoi că, în general, fructele care cresc pe marginea drumurilor nu sunt considerate comestibile de localnici, pentru că gradul de poluare a mediului în care cresc este prea mare. Mai afli că numai emigranţii săraci se dedau la culegerea lor, aşa că, dacă eşti un turist onorabil, nu-ţi umpli sacoşa cu aceste fructe, oricât de îmbietoare ţi s-ar părea.

Toamna la vremea culesului

E sfârşit de august şi porumbul e cules demult în Italia, începe culesul viilor (cu emigranţi, printre care şi foarte mulţi români), iar pe terenurile cultivate cu plante furajere baloţii cilindrici, înfăşuraţi în folie de plastic, aşteaptă să fie mutaţi în hambarele pentru fân. Lucrările în agricultură se desfăşoară firesc, fără campanii sforăitoare prin presă, aşa cum ne obişnuisem în timpul comunismului, fiecare îşi face treaba pe tarlaua lui şi nu e interesat de „capra“ din curtea vecinului.

Roma: vizavi de casa în care mă aflu, trei cactuşi uriaşi, din cei cărora la noi li se spune popular limba soacrei, îşi etalează fructele coapte, de culoare roşie, şi curiozitatea mă face să vreau să gust; sunt dezamăgit, nu e mare lucru, multe seminţe, iar gustul e de pepene verde petrecut, cum se spune la noi.

E îngrozitor de cald la Roma, umiditatea atmosferică depăşeşte, adeseori, 80 de unităţi, eşti ca într-o saună din care nu poţi ieşi, pentru că e peste tot… Iar seara, când clima devine mai „umană“, nu ştii unde să te mai ascunzi de năvala ţânţarilor, mai mici, dar mai agresivi şi mai veninoşi decât cei de pe la noi.

Italienii sunt buni şi răi

Anul trecut, timp de câteva zile, am profitat şi de soarele Mediteranei în staţiunea San Lorenzo. Aflu despre obiceiuri culinare dezgustătoare ale unor italieni de a mânca de vii anumite insecte care ies pe plajă sau de a prinde şi a mânca de vii scoicile care se adăpostesc pe sub stâncile din apropierea ţărmului… Nu mai vorbesc de vânătoarea de caracatiţe – obicei firesc pentru pensionarii care nu au uitat vremurile grele, de după război, când marea era principala sursă de hrană.

Italienii nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât noi, numai că, luaţi de valul propagandistic privind emigranţii, devin atenţi şi susceptibili atunci când te aud vorbind româneşte. Dar cum şi noi tot „de la Râm ne tragem“, nu avem decât să ne integrăm.

Micul întreprinzător – stâlpul economiei

Revenind la agricultură, Italia este o ţară cu două anotimpuri, dintre care unul, cel de vară, este secetos. Nu vezi un strop de apă căzând din cer în această perioadă, dar sistemele de irigaţii – la ei, prin aspersiune şi picurare – duduie, adică funcţionează la parametri maximi. Şi nu este vorba de sisteme de irigaţii uriaşe, ca la noi, gen Sadova-Corabia, ci de sisteme mici, individuale, făcute după posibilităţile fiecăruia, dar care dau rezultate.

Nu ştiu dacă italienii beneficiază de programe de finanţare europene, important este însă că nu stau cu mâna întinsă să le dea statul cele de trebuinţă, se descurcă fiecare după posibilităţi şi treaba merge. Întreprinzătorul particular este temelia economiei şi fiecare dă din coate pentru a scoate beneficii din baza materială de care dispune.

Asta mi-a plăcut în această ţară, odinioară un imperiu brăzdat de apeducte: că italienii sunt în stare „să scoată apă din piatră seacă“ (de ceva vreme, şi cu ajutorul muncii românilor), să trăiască bine şi să nu fie afectaţi de criza financiară (de care acolo nu vorbeşte nimeni) şi de jocurile politice de la vârf!

Emilian MIREA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

Vizualizari: 1308



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI