Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Istoria de lângă... istorie - Cerc de foc în jurul României

După înăbuşirea rebeliunii legionare, starea de spirit a populaţiei se ameliora prin intrarea în firesc a vieţii sociale. Mâna autoritară a generalului Antonescu, în anarhia creată după mutilarea ţării, a fost benefică. Economia ţării se echilibrase, măcar parţial, deşi eforturile disperate pentru înzestrarea armatei – acum, în ceasul al 12-lea – apăsau greu. Chiar dacă nu erau argumente suficiente pentru o notă optimistă, se simţea nevoia unei echilibrări psihice. Populaţia nu putea uita că, prin amputările teritoriale din 1940, peste 3,5 milioane de concetăţeni au fost despărţiţi prin silnicie de matca lor şi „readuşi sub dominaţii străine de unde fuseseră salvaţi prin Marea Unire“.

Tot aşa cum nu putea uita eroismul unor soldaţi români care s-au împotrivit cu arma în timpul tragediei din vara anului 1940, între aceştia maiorul erou Carp Valeriu, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie, care, în retragerea din nordul Bucovinei, la strigătul unui soldat „se vede Putna!“, a dat un ordin unic: „Din ordinul meu şi pe a mea răspundere deschideţi focul”. Organizaţi în poziţii de apărare, soldaţii au salvat astfel mormântul Măriei Sale Ştefan cel Mare de la ruşinea de a fi pângărit de soldaţi „roşii“. Maiorul Carp Valeriu a murit eroic pe câmpul de luptă lângă Paşcani, în aprilie 1944, dar fapta lui nu a fost uitată chiar dacă, din păcate, numele său nu este pomenit în manualele „alternative“ de istorie.

România şi „Planul Margareta II“

Înfrângerea Iugoslaviei, invadarea Albaniei şi ocuparea Greciei de către germani au avut un puternic ecou în politica ţării noastre. România este ispitită cu perspectiva unei împărţiri a Iugoslaviei prin care noi am fi primit zona vestică a Banatului iugoslav. Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu l-au sfătuit pe Antonescu să nu întreprindă marea greşeală de a participa la ocuparea Iugoslaviei în cadrul „Planului Margareta II“ alături de ungurii care s-au grăbit, sub pretextul „eliberării ţinuturilor cu populaţie maghiară dezlipite de ţara-mamă prin Tratatul de la Trianon”.

De altfel, o astfel de complicitate cu ungurii nu era posibilă, cu atât mai mult cu cât „Conducătorul” mărturisea în public despre existenţa unui conflict între ţara noastră şi Ungaria. Cu prilejul ceremoniei de comemorare a soldaţilor care s-au jertfit în timpul înăbuşirii rebeliunii legionare, Antonescu a ţinut o cuvântare în care a declarat: „Nu vom accepta niciodată situaţia pe care am găsit-o. Nu va fi linişte în acest colţ al Europei cât timp nu se va face dreptate poporului românesc.“

Inamicul dinăuntru

Influenţa tot mai puternică asupra conducerii statului român şi îndrumarea lui în coordonare cu cea a Reichului se manifestă şi prin recrutarea de partizani şi colaboratori în ţară. Între aceştia, minoritatea germană din România, organizată sub forma unui Grup Etnic German, cu puteri de stat în stat, care îşi primea directivele direct de la Berlin. Grupul etnic condus de Andreas Schmidt era afiliat puternicei AO (Auslands Organization), o vastă organizaţie de spionaj, cu ramificaţii în toate ţările cu minorităţi germane. Prin acţiunea Grupului Etnic German, în timpul războiului, peste 60 de mii de tineri germani au fost recrutaţi şi încorporaţi în armata Reichului, considerat adevărata lor patrie. Mai mult, subliniază Constantin Kiriţescu, se bănuiau chiar intenţii ostile la adresa României „ca de pildă atacarea din spate a armatelor române, în cazul în care acestea ar întoarce armele împotriva Germaniei”. Dovadă, depozitele clandestine de arme şi muniţii ale acestei organizaţii descoperite, între altele, şi la Biserica Neagră.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.5, 1-15 MARTIE 2011

Vizualizari: 895



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI