Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Investiţii care pot schimba faţa pomiculturii (II)

În vestul Europei plantaţiile clasice au fost înlocuite de mai bine de 20 de ani cu cele superintensive, adevărate „fabrici de făcut fructe“, aşa cum îmi place să le numesc, în care factorii de producţie sunt dirijaţi spre calitate şi eficienţă economică. Atunci când construim o astfel de „fabrică“ începem cu pregătirea terenului, amplasarea mijloacelor de susţinere, a sistemului de fertirigare, după care urmează plantarea semimecanizată a pomilor.

Pentru a cheltui economic, ideal ar fi să avem din fiecare specie minimum 5 ha, iar pentru o exploatare eficientă cu utilaje şi pentru a merita investiţia într-un depozit cu frig atunci ar trebui să înfiinţăm o livadă de minimum 25 ha în total (mai multe date în numerele anterioare).

Principiile care sunt valabile pentru speciile deja prezentate – măr, cireş, prun –, dar şi pentru cais şi piersic au fost cercetate practic şi îmbunătăţite în continuu în livada de la Lacu Rezi – Însurăţei, pe 80 ha.

Livezile superintensive de cais şi piersic
Revenind la ţările din vestul Europei, aici la cais şi piersic, în anul 4 de la plantare, se obţin producţii de 50-70 t fructe la ha. Dar, pentru a ajunge la aceste producţii, livada se va utila astfel:

- la plantare, la specia cais folosim pomi de 2 ani de tip Knip pe portaltoi Ishtara pentru soiuri cu coacere  timpurie (lunile iunie-iulie), cum sunt  Tom Cot, Flaver Cot, Lady Cot, şi pe portaltoi Mirobolan 29 C pentru soiuri cu coacere în august şi septembrie – soiuri tip Carmingo (Farhial, Farbali, Farfia);

- la piersic folosim pomi Knip altoiţi pe Ishtara pentru soiuri care se coc în iunie – iulie (Zee, Diamond, Rita Star) şi pe GF 677 pentru soiuri tardive, cu coacere în august – septembrie (Royal Lee, Plus Plus).

Caisele şi piersicile sunt considerate fructe de lux. de aceea este necesară această eşalonare a recoltei din 10 iunie până la 30 septembrie şi apoi prelungirea păstrării în stare proaspătă prin depozitare minimum 30 zile.

Plantarea – atât la cais, cât şi la piersic – se realizează la 4/2 m, ceea ce înseamnă un număr de 1.250 pomi/ha. Obligatoriu mijloacele de susţinere trebuie să dispună de trei sârme. Formele de coroană recomandate sunt cele verticale: cu un ax – fus subţire – sau cu trei axe – trident – care aduce un spor de producţie de 15%.

Costuri şi profit

Cheltuielile de înfiinţare în funcţie de materialul utilizat la plantat şi de dotările suplimentare (cu sau fără plasă antigrindină) pot oscila între 28.000-38.000 euro/ha, sumă la care, în primii trei ani, se adaugă minimum 1.500 euro/ha pentru întreţinere.

La o producţie de minimum 40 t/ha la cais încasăm 32.000 euro, iar la piersic la 50 t/ha obţinute putem câştiga 25.000 euro, valori care acoperă cheltuielile de investiţii care astfel se pot amortiza în 5 ani.

În plus, nu există periodicitate în rodire, de aceea, practicând o tehnologie performantă, vom recupera cu siguranţă toate cheltuielile.

Pentru realizarea şi întreţinerea unei livezi superintensive este nevoie de trei ani de pregătire, după care fermierul trebuie să consulte trimestrial un specialist, pentru că orice greşeală costă timp, producţie şi, implicit, bani.

Petre EREMIA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2012

Vizualizari: 2271


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI