Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Îngrijorare mare la „Planta Romanica“

Membrii Patronatului Producătorilor, Prelucrătorilor, Importatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Suplimente Nutriţionale „Planta Romanica“ s-au întâlnit recent pentru a atrage atenţia asupra problemelor, deloc de neglijat, apărute în acest sector. Ei cer normalizarea relaţiilor între stat şi producători, pe de o parte, şi între producători şi lanţurile farmaceutice, pe de altă parte.

Cu farmaciştii nu prea e OK

Primul fapt semnalat a fost legat de practicile de pe piaţa farmaceutică, unde firmele membre ale patronatului livrează produsele conform contractelor încheiate, iar farmaciile întârzie cu bună ştiinţă plăţile, continuând să-şi alimenteze afacerile cu banii altora, adică aceia datoraţi de luni bune furnizorilor.

„Ne aflăm în pericolul de blocare a acestei pieţe şi a firmelor distribuitoare, care nu sunt nişte mamuţi“, afimă Dan Muraru, director general al SC Minerva, unitate importatoare de produse fitoterapeutice. „Tot timpul s-a întâmplat aşa, dar nu putem continua la fel în condiţiile actuale de criză.

Lanţurile mari de farmacii sunt primele în a nu respecta nişte clauze contractuale, îngreunând şi amânând plata produselor cât se poate. Deşi ei primesc banii pe loc la tejghea, noi, importatorii şi producătorii, suportăm tot acest lanţ farmaceutic câte 4-5 luni de zile, timp în care din banii noştri ei îşi plătesc chiriile şi salariile. Singura noastră măsură de protecţie este să nu le mai livrăm marfă şi atunci degeaba oamenii au această alternativă a produselor fitoterapeutice, dacă ele nu se vor mai găsi în farmacii şi la Plafar.“

Cât despre controlori...

A doua problemă adusă în discuţii porneşte de la amenzile primite în mod abuziv în urma controalelor efectuate pe baza unei legi ce suportă derogare până la 31 ianuarie 2010. Ei au ţinut să atragă atenţia asupra faptului că instituţiile statului nu doar că nu se implică în problemele acestui sector, dar, mai grav, dovedesc „o condamnabilă necunoaştere a reglementărilor UE şi a derogărilor acordate României“. Aşa se face că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului desfăşoară în unităţi farmaceutice şi de tip Plafar controale severe, deşi derogarea prevede că, până la data prevăzută, nu se pot efectua verificări ale sistemului de etichetare a produselor puse pe piaţă. 

Codex Alimentarius, o absurditate

Un alt punct atins a fost controversatul Codex Alimentarius şi aprobarea sa într-o manieră considerată dictatorială, fără consultarea oamenilor de ştiinţă, a specialiştilor şi chiar a populaţiei asupra căreia ar putea avea un impact dramatic. „Codex Alimentarius este un cod de legi prin care se cere să se interzică toate vitaminele şi aminoacizii esenţiali sănătăţii omului şi acestea să fie declarate toxice, având regimul otrăvurilor.(...) Şi nutrienţii naturali vor fi interzişi! Practic, ne vom hrăni cu mâncare moartă!“, a ţinut să atenţioneze dr. farm. Ovidiu Bojor, preşedintele patronatului.

De fapt, la baza problemelor apărute pe piaţa produselor fitoterapeutice stau câteva interese majore care pornesc dinspre sfera medicinei convenţionale, aflată mereu într-o încrâncenată luptă cu cea naturistă. Pentru a pătrunde în esenţa lucrurilor trebuie însă mai întâi de toate să găsim răspuns la o întrebare simplă. Există sau nu există interes pentru aceste produse?

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.15, 1-15 AUGUST 2009

Vizualizari: 1988



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI