Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Începutul tragediei româneşti

Anul 1940 se arăta încă de la început sub cele mai rele auspicii. Din avalanşa ştirilor care curgeau în presa cotidiană, cititorul remarca cu îngrijorare furibunda campanie antiromânească, care era „focul de artilerie“, precedând raptul teritorial ce va avea loc peste puţine luni.

În mod deosebit se remarcau atacurile postului de radio naţional maghiar care se adresa, firesc, în mod special maghiarilor din România. „În Bulgaria şi Ungaria suntem zilnic atacaţi şi insultaţi prin ziarele lor - spunea indignat ministrul Gafencu lui Ghigi, reprezentantul diplomaţiei italiene la Bucureşti. Calomniile cele mai odioase şi tot atât de ridicole sunt debitate pe seama ţării noastre, mergând până acolo (...) că răspândesc ştirile cele mai fanteziste despre pretinse dezertări ale elementelor oştirii româneşti în Ungaria.“

Indignarea unui mare literat

Indignarea opiniei româneşti faţă de lipsa de bună credinţă cu care propaganda hortistă biciuia opinia publică este greu de domolit. Făcându-se ecoul acestei indignări, Cezar Petrescu scria: „Am dori numai atât: agenţia telegrafică maghiară să dea publicităţii în «Ungaria liberă», pentru locuitorii din «Ungaria liberă», statistica ţăranilor maghiari împroprietăriţi în România cu suprafeţele respective, şcolile maghiare din România, numărul pensionarilor şi funcţionarilor maghiari din România, numărul publicaţiilor maghiare care apar în România. Atât! Lăsând cititorii maghiari din «Ungaria liberă» să mediteze.“

În convorbirea cu Gafencu, Ghigi a aflat că violenţa polemicii româno-maghiare cădea în responsabilitatea guvernului maghiar care agita problema „transilvană“ pentru a o menţine deschisă în eventualitatea declanşării unor conflicte europene, iar pentru aceasta nu au fost ocolite nici invenţiile, nici falsele acuze.

Un răspuns demn

La furibunda campanie antiromânească, presa maghiară din ţară răspunde: „Orice ar spune Radio-Budapesta, scria Gheorghe de Ferenczy, directorul revistei «Kimandom» noi, secuii şi ungurii din Ardeal, ne simţim bine în România pentru că aici suntem în plină proprietate a drepturilor omeneşti şi ale celor cetăţeneşti“.

Mai presus de toate, spunea cetăţeanul român de origine maghiară, era grija pentru soarta patriei. „Ungurii din România sunt la curent cu faptul că orice încercare de revizionism constituie sămânţă de război. Or, noi vrem pace!“

La rândul ei, publicaţia săptămânală Banati Hirodo, ca şi cotidianul Deli Hirlap au protestat contra proliferării injuriilor de la Radio-Budapesta, cerând postului naţional român de radio să prezinte adevărata situaţie a naţionalităţii maghiare din România. „Din cei un milion şi jumătate de unguri care trăiesc în România, preciza Banati Hirodo, nimeni nu crede că în România mor ungurii de foame şi că zilnic sunt linşaţi dintre noi cât am umple un cimitir.“

Într-o cuvântare rostită la Sopron, prim-ministrul, contele Csaky, declara, în nădejdea că va fi auzit la Berlin şi Roma: „Să sperăm că va da roade sinceritatea cu care chiar în ultima vreme (ocuparea Ucrainei Subcarpatice) am demonstrat prietenilor că pot conta pe noi, căci preţuim solidaritatea şi onoarea naţiunii mai mult decât orice lucru şi, pentru a le salvgarda, suntem gata să luăm asupra noastră orice risc“. Enunţând intenţiile pacifiste ale Ungariei, Csaky ţinea să precizeze că „aceasta nu înseamnă că renunţăm la cel mai mic drept al nostru“.

Fără îndoială că şi poporul maghiar ştia şi el acest lucru, dar nu el hotăra conduita guvernului, politică externă promovată de oligarhia revizionistă de la Budapesta şi sprijinită de Germania hitleristă, de Italia fascistă şi, în aceeaşi măsură, de „Ţara socialismului învingător“.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

Vizualizari: 704



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI