Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

INCDBNA a trecut Carpaţii

„Proiectul care se încheie acum a urmărit transferul tehnologic şi popularizarea produselor noastre în Euroregiunea Centru, unde eram mai puţin cunoscuţi. Grupurile ţintă au fost fermierii mici şi mijlocii, precum şi proprietarii de animale de fermă, care nu sunt de specialitate“, a declarat dr. ing. Cătălin Dragomir, director ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală.

Declaraţia, făcută în cadrul unei conferinţe de presă, a constituit un preambul la încheierea implementării Proiectului „Plan de promovare a produselor şi serviciilor INCDBNA“, cofinanţat  de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul s-a înscris în Programul Operaţional Sectorial, Axa prioritară 2 - Creşterea competitivităţii economice prin cercetare-dezvoltare.

De-a lungul a nouă luni de derulare, au fost organizate şapte workshop-uri în Alba, Argeş, Sibiu, Braşov, Mureş, Covasna şi Harghita, la care au participat medici veterinari şi crescători de animale. În aceleaşi judeţe s-a făcut şi Studiul de piaţă.

Strategia de dezvoltare şi marketing

Dr. ing. Elena Ghiţă, secretar ştiinţific al INCDBNA, manager de proiect, a prezentat rezultatele proiectului. „Obiectivul nostru a fost realizarea unui plan strategic de dezvoltare, promovare şi marketing, pentru toate produsele oferite pieţei de portofoliul INCDBNA, care reprezintă rezultatul proiectelor de cercetare anterioare, în vederea penetrării pieţei interne, în zonele care nu sunt acoperite ca distribuţie“. Domnia sa a mai spus că valoarea totală a lucrării a fost de 400.000 de lei.

Erată: Dintr-o eroare de comunicare, doamna Ioana Nicolae nu este directorul Institutului de Cercetări Zootehnice din Corbeanca, domnia sa îndeplinind funcţia de director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor din Baloteşti.

La sfat pentru 2014

În decorul deopotrivă rustic şi elegant al pensiunii Mogan Nicolae din Moeciu de Jos, a avut loc recent şedinţa ordinară a Adunării Generale din cadrul Federaţiei Oierilor de Munte din România (FOM). Evenimentul a reunit peste 40 delegaţi ai asociaţiilor componente a FOM, dar şi o serie de invitaţi precum dr. ing. Tiberiu Ştef, directorul AGROM - RO Mureş - Centru de instruire în agricultură, dr. ing. Alexandru Szabo, consultant în probleme de agricultură ecologică, dr. ing. Teodor Maruşca, director general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov.

Preşedintele Federaţiei Oierilor de Munte din România, ing. Petru Eugen Gonţea, a declarat că obiectivul prioritar al şedinţei ordinare a Adunării Generale a fost acela de a-i pregăti pe membrii organizaţiei în perspectiva trecerii la Politica Agricolă Comună începând cu anul 2014.

Oieritul, meserie cu acte

Unul dintre cele mai interesante puncte de pe ordinea de zi şi care a suscitat vii dezbateri l-a constituit cel referitor la standardizarea celor patru categorii profesionale din domeniul oieritului. Acestea au fost incluse în Clasificarea Ocupaţiilor din România sub denumirea de oier montan, crescător de oi montan, baci montan şi cioban montan. Astfel, referindu-se la acest subiect, dr. ing. Teodor Maruşca a salutat, în alocuţiunea sa, strădaniile FOM orientate în această direcţie, subliniind totodată rolul structurilor asociative montane în exploatarea resurselor din zona montană.

„Publicarea în Monitorul Oficial din 12 ianuarie a.c. ridică această meserie la nivelul celei din Uniunea Europeană, înlăturând astfel şi aspectul peiorativ. A fost o adunare de o ţinută corespunzătoare, cu discuţii principiale, ce au prilejuit schimbul de idei între oierii din Argeş şi Mureş, precum şi între cei din Bistriţa şi Braşov“, a subliniat Vasile Turculeţ, secretarul general al FOM.
Un nou membru FOM

Stabilirea cuantumului cotizaţiilor pentru anul 2011 pentru cele trei categorii de asociaţii: judeţene, zonale şi locale, precum şi depunerea adeziunii de către o asociaţie locală din judeţul Argeş au precedat concluziilor desprinse pe final de către organizatori.

Potrivit reprezentanţilor FOM:

• oieritul montan are cele mai mari şanse pentru a realiza produse ecologice specifice oieritului;
• cu specia de ovine se va putea valorifica cel mai bine uriaşul potenţial floristic montan;
• reprezentând o ocupaţie emblematică pentru zona montană din România, oieritul din acest areal va contribui în mod hotărâtor la perpetuarea localităţilor de munte, propuse pentru desfiinţare în regimul comunist, cu efecte catastrofale.

Referindu-se la evenimentul desfăşurat recent la Moeciu de Jos, Petru Eugen Gonţea, preşedinte al FOM, subliniază că întrunirea a avut ca scop primordial pregătirea oierilor pentru anul 2014. „Toţi invitaţii au remarcat standardul înalt al discuţiilor. Am urmărit în principal să-i informăm pe membrii noştri ce presupune trecerea în 2014 la Politica Agricolă Comună, fapt pe care-l vom face constant de acum încolo.“

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2011

Vizualizari: 758



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI