Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

În premieră absolută, România a găzduit Congresul Mondial pentru Îngrăşăminte Chimice

Cinstea de a organiza cea mai înaltă dezbatere ştiinţifică pe probleme de chimizare a agriculturii se datorează şi faptului că în fruntea acestui organism se află academicianul Cristian Hera. Nominalizarea domniei sale în această înaltă funcţie are la bază recunoaşterea internaţională a unor preocupări şi studii ce se întind pe mai bine de jumătate de secol.

Munca domniei sale în plan intern pentru organizarea Congresului de la Bucureşti s-a desfăşurat cum s-ar spune în echipă, cei mai apropiaţi colaboratori fiind prof. dr. Mihail Dumitru şi dr. doc. Aurel Dorneanu, precum şi cercetătorii de la ICPA (Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie) care activează în continuare pentru cea mai înaltă cauză: sănătatea pământului.

Al 15-lea Congres Mondial dedicat creşterii fertilităţii solului este apreciat a fi o reuşită deplină. Cel puţin aceasta este convingerea comitetului Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte –CIEC – reprezentat la Bucureşti prin vicepreşedintele Ewald Schnug şi secretarul general adjunct  Silvia Haneklaus, două personalităţi care se înscriu printre minţile remarcabile ale acestei instituţii mondiale, care împlineşte în acest an 77 de ani de existenţă. (I.P.)

Opt decenii dedicate creşterii fertilităţii solului
Academician Cristian HERA,
Preşedintele Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte Chimice (CIEC)

Principalele concluzii ale congresului organizat la Bucureşti pornesc de la recapitularea rezultatelor ultimelor decenii de măsuri intensive de fertilizare. Ajuns la o epuizare periculoasă a elementelor fertilizante naturale, pământul este pe cale să nu poată susţine cererea de alimente a unei populaţii care, deşi nu creştea în progresie geometrică, la un moment dat, cu deosebire în anii imediat după al Doilea Război Mondial, era într-o cruntă suferinţă de hrană.

Salvarea de la foamete a venit din partea chimiei care, într-un răstimp foarte scurt, a pus la dispoziţia agriculturii cel mai important factor de progres: nutrienţii minerali. De fapt, expansiunea chimiei în agricultură a început cu mult înainte, prin anii ’30, când oamenii de ştiinţă au realizat apariţia primelor semne de secătuire a fertilităţii solului. După opt decenii puse în slujba contracarării foametei prin furnizarea de nutrienţi chimici pentru sol şi plante, oamenii de ştiinţă sunt astăzi în faţa unui bilanţ impresionant. El se materializează în realizarea unei abundenţe alimentare la nivelul ţărilor dezvoltate, capabile să satisfacă într-o anumită măsură şi cererea de alimente a ţărilor sărace.

O conexiune ce obligă la prudenţă

Dacă ar fi să vorbim de o istorie a chimiei în agricultură, atunci ar trebui să ne întoarcem în urmă cu un secol şi jumătate, adică la perioada de pionierat, când au început primele experimentări la staţiunile de cercetare din Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA, Olanda, Danemarca şi Rusia. Studiile realizate de oamenii de ştiinţă de-a lungul acestor ani oferă informaţii exacte asupra evoluţiei fertilităţii solului şi a impactului diferitelor practici agricole asupra mediului. Ele indică o îmbunătăţire a fertilităţii solului concretizată în creşterea spectaculoasă a randamentelor la hectar şi îmbunătăţirea calitativă a produselor agricole.

Studiu de caz – România

În România, experimentele de lungă durată au fost conduse încă din anul 1966, la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă - Fundulea, şi au fost extinse în anii următori într-o reţea geografică formată din 16 staţiuni de cercetare agricolă cu diferite condiţii pedoclimatice.

Studiile au fost orientate către interacţiunile dintre îngrăşăminte, şi anume interacţiunile NPK şi separat, materia organică, şi în asociere cu îngrăşăminte chimice.
Efectul fertilizării asupra producţiilor grâului de iarnă, cultivat după porumb într-o rotaţie de 5 ani, au constat în producţii scăzute de boabe de grâu pe loturile nefertilizate, cu valori între 1,97 şi 1,25 t/ha, cu o tendinţă de scădere în timp (1967-2010).

Fertilizarea cu doze optime de 120 kg N/ha şi 80 kg P2O5/ha a crescut de 2-3 ori randamentele bobului de grâu, între 3,38 t/ha şi 4,55 t/ha, nivelul având o tendinţă de creştere în aceeaşi perioadă de timp. Acelaşi efect frapant al fertilizării optime cu NP a fost remarcat asupra producţiei de porumb, soia şi floarea-soarelui.

Efecte previzibile

Aplicarea de îngrăşăminte pe termen lung, cele chimice şi organice, a exercitat, direct şi indirect, efecte asupra indicatorilor agrochimici ai solului. Astfel,
• PH-ul solului constatat pe perioadele analizate a arătat un declin dependent de cantitatea de îngrăşământ aplicat cu N, de la 6,2 pe loturile nefertilizate la 5,8 în cazul fertilizării cu 160 kg N/ha.

• Conţinutul de humus din sol a înregistrat o creştere semnificativă liniară de la 3,4 procente în lipsa fertilizării, până la 3,63 procente, unde anual au fost aplicate 160 kg N/ha pentru 26 de ani şi la 3,79 procente unde au fost aplicate 60 t/ha de îngrăşământ natural la intervale de 4 ani, în timpul aceleiaşi perioade de timp.

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

Vizualizari: 799



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI