Puncte de veghere
Cei care nu şi-au pierdut patria

Nimic fără partid. Acesta este sloganul după care par să se fi ghidat cei mai mulţi dintre agrarienii metamorfozaţi în politicieni de ocazie. Obişnuiţi să stea drept ca o linie când trebuie să pună în practică directivele venite de sus, aceşti soldaţi, ce se exprimă adesea în butade rostite pe înţelesul plebei, execută salt înainte doar când sunt frământaţi de propriile interese.

Am încă în minte imaginea unui personaj care, adresându-se unei mase obediente, îi blama pe patrihoţi. Câteva luni mai târziu, acealaşi cetăţean părea lovit de uitare, acţionând în defavoarea interesor urmaşilor lui Badea Cârţan ori Moş Ion Roată, aşa, de amorul partidului.  Altădată, într-o altfel de adunare, un individ rafinat a pornit o tiradă nedemnă de un gentilom aşa cum se prezentase el lumii până atunci, împotriva unui director care se încăpăţâna să rămână în funcţie, deşi partidul avea alte planuri pentru acel post.

Dincolo însă de aceste atitudini perpetuate în timp, mai multe întrebări stau încă suspendate: pe ţărani, cine îi mai apără? Cine îi scapă de năpasta în care stau prinşi ca-ntr-o chingă de mai bine de douăzeci de ani? Cine le redă demnitatea şi, peste toate, cine le readuce zâmbetul pe chipurile brăzdate de nevoi.

Politicienii agrarieni, indiferent de partidul din care fac parte au mai mult decât ceilalţi datoria, chiar obligaţia, să purceadă la o reparaţie morală faţă de cei de la care şi-au întors faţa.  Apropiatele alegeri electorale sunt, pentru aspiranţii la demnităţi publice, o oportunitate de a lucra patru ani, cu osârdie, în slujba celor care niciodată nu şi-au pierdut patria. Nu-i, dezamăgiţi, domnilor! Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas…

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI NR.  9, 1-15 MAI 2012

copyright lumeasatului.ro