Acolo unde codrii vorbesc de Eminescu

Am mers la Vorona şi am văzut oameni a căror dra­goste pentru pământul din care s-a plămădit poetul ne­pereche este neţărmurită. Ascunsă printre dealuri molcome, localitatea botoşăneană Vorona este un mic colţ de rai născut parcă întru iubire de Dumnezeu. De sute de ani, voronenii, oameni vrednici, şi-au făurit în ţara de sus a Moldovei o civilizaţie străveche cu tradiţii păstrate cu sfinţenie peste timpuri.

Comuna este alcătuită din 6 sate: Vorona, Vorona-Teodoru, Vorona-Mare, Joldeşti, Icuşeni, Poiana, care înglobează, la rândul lor, mai multe comune. După cum a precizat primarul Voronei, prof. Aurel Ştefan (foto), localitatea traversează un continuu proces de transformare. „Am încercat să pregătesc proiecte pe fonduri europene prin care am rezolvat o serie de probleme: drumuri comunale, infrastructură şcolară. De asemenea, am construit o sală de sport, iar la sfârşitul anului trecut am accesat, pe măsurile finanţabile din PNDR, un proiect pe Axa Leader. Grupul Local de Acţiune îşi propune accesarea a 100 de proiecte de valorificare a resurselor din agricultură în asociere cu alte 8 comune din Botoşani şi cu o localitate din judeţul vecin.

Şi pentru că ne gândim deja la viitor, am conceput şi realizat strategia de dezvoltare locală a comunei. Avem proiecte pe toate domeniile de activitate care urmează să se realizeze. Sunt convins că în următorii doi-trei ani comuna noastră va beneficia de servicii de apă, canalizare, de drumuri şi va fi îmbunătăţită asistenţa socială“, a declarat primarul comunei Vorona.

Dezvoltarea agroturismului, o necesitate

Pentru că localitatea situată în partea de sud-vest a judeţului Botoşani include numeroase obiective turistice precum Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Sihăstria-Voronei, Pădurea Vorona, Muzeul satului Icuşeni, Muzeul satului Vorona-Mare, Muzeul de măşti populare „Gheorghe Ţugui“, Colecţia de artă Grup Şcolar „Ştefan cel Mare“, Biserica  „Sfântul Nicolae“, Stejarul lui Cuza (monument al naturii situat în preajma Mănăstirii Vorona), localnicii mizează tot mai mult pe agroturism.

„Eu lucrez de 40 de ani în comuna noastră şi n-am încetat să am o doză de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea ei de dezvoltare. Facem eforturi pentru sprijinirea oricărei iniţiative din domeniul privat în vederea devzoltării unor activităţi care să valorifice potenţialul comunei noastre şi mă refer în principal la activităţi din sfera agroturismului. Faptul că infrastructura n-a fost una de calitate ne-a dezavantajat“, a menţionat Aurel Ştefan.

Cultura, la mare preţ

Mari iubitori de frumos, voronenii organizează anual, graţie stăruinţei primarului Aurel Ştefan, numeroase evenimente locale. Printre acestea se numără Festivalul folcloric interjudeţean „Serbările Pădurii“, ajuns la a XXXI-a ediţie (8 septembrie), Festivalul internaţional al cântecului, dansului şi portului popular „Moştenite din bătrâni" - festival folcloric pentru copii (luna iunie), Tabăra naţională de picturi religioase „Un penel pentru credinţă“, „Zilele Eminescu“. „Aceste acţiuni au darul de a readuce în actualitate frumuseţea datinilor şi obiceiurilor noastre. Tinerii noştri trebuie să rămână aici să ducă mai departe aceste tradiţii şi să nu mai migreze spre oraş sau în Italia“, a declarat Tatiana Furdui, preşedintele Antrec Botoşani, originară din Vorona.

De ce nu s-a născut Eminescu la Joldeşti

Pe aceste meleaguri voronene nu poţi merge fără ca inima să-ţi tresalte de emoţie, iar curiozitatea să te ducă pe drumuri mai puţin umblate. Aşa am aflat că la Joldeşti se află conacul în care s-a născut mama lui Mihai Eminescu, Raluca Iuraşcu. După cum avea să ne declare primarul frumoasei aşezări moldave, profesorul Aurel Ştefan: „Vasile Iuraşcu, bunicul marelui nostru poet, era administrator pe moşia din Joldeşti, unde a trăit până în 1846, când a reuşit să cumpere o funcţie de asesor la Tribunalul din Botoşani. Aşa se face că numai patru ani ne-au despărţit de şansa ca Mihai Eminescu să se nască la Joldeşti şi nu la Ipoteşti, în 1850. Dar, ca omagiu adus celei care a dat naştere geniului nostru naţional, noi am dat numele acestei şcoli Raluca Iuraşcu.“

La iniţiativa mai-marelui comunei, Primăria a cumpărat conacul de la cei care îl revendicaseră şi, cu o contribuţie de 150 mii de lei din partea Consiliului local plus 3 miliarde lei din partea Băncii Mondiale, a transformat vechea clădire într-o şcoală nouă, dotată cu tot confortul necesar unei unităţi de învăţământ moderne, aşezământ de cultură cu o profundă semnificaţie sentimentală.

În holul de la intrarea în şcoală, unde pe vremuri se organizau recepţii la conac, se află acum, alături de o reproducere a unui tablou ce o prezintă pe Raluca Iuraşcu, desene ale elevilor, încercări artistice care îi înfăţişează pe Mihai Eminescu, poetul nostru naţional, pe Ion Creangă, prietenul acestuia, dar şi pe Veronica Micle, iubita poetului. Podeaua nouă, pereţii refăcuţi şi o lumină ce explodează din aplicele montate doar acolo unde trebuie contrastează, îmbinându-se cu uşile înalte din lemn masiv, păstrate în mod evident pentru a sublinia legătura cu istoria.

Am văzut aici, într-o clasă, un titlu scris pe tablă, ca un îndemn permanent: „Pot mai mult“, o dorinţă pe care ar putea să o înveţe mai toţi românii, aceşti „urmaşi“, cu ghilimelele de rigoare, ai Ralucăi Iuraşcu. Am găsit de asemenea transcrise: Reguli pentru Atelierul de lectură. Un „manuscris cu 6 porunci“ de îndeplinit într-o sală de lectură, care sunau cam aşa: „Citeşte! Citeşte! Citeşte! Nu îi deranja pe ceilalţi! Alege cartea preferată! Fii atent, dacă vrei să înţelegi! Fii gata să-ţi exprimi părerea! Stai oriunde te simţi mai comod!“

Comoara din bibliotecă

Biblioteca şcolii, amenajată chiar în încăperea vechii biblioteci a conacului, mai păstrează câteva zeci de volume de carte din acea vreme. Din vechiul pod al conacului, transformat într-o cochetă mansardă, s-au amenajat câteva clase cu o lumină naturală deosebită, un mic muzeu, dar şi cancelaria şcolii. Alături de muzeul aflat în amenajare, cu câteva obiecte ce amintesc de vechile îndeletniciri specifice acestor locuri: o roată de car confecţionată din lemn, un jug de boi, furcă de tors lâna, o copaie şi multe altele.

Cabinetul de informatică face o trecere, un arc peste timp, şi ne aduce în era informaţiei. Fiecare bancă este dotată cu un calculator şi monitor de ultimă generaţie. În sala de clasă vecină este locul în care copiii, veniţi pentru prima dată la şcoală, învaţă cum A lângă B şi împreună cu alte litere alcătuiesc un cuvânt, acest microunivers al cunoaşterii.

Sigur, cu puţină bunăvoinţă, cu multă muncă, cu dragoste şi respect pentru înaintaşi se pot face lucruri deosebite în a uni trecutul cu prezentul, lăsând copiilor noştri un viitor din care să nu lipsească valorile vechi, autentice.

Camelia Moise,
Marin Dorobanţu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.  9, 1-15 MAI 2012

copyright lumeasatului.ro