Evoluţia vremii în intervalul 1-15 mai 2012

Caracteristici termice şi hidrice

Pe ansamblu, în acest interval va predomina o vreme normală sub aspect termic, pe aproape întreg teritoriul agricol. Local, în regiunile din sudul şi sud-estul ţării, valorile termice se vor putea situa sub mediile multianuale.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va fi cuprinsă între 13...20°C în majoritatea zonelor de cultură, reprezentând condiţii optime pentru parcurgerea fazelor incipiente de vegetaţie (germinare, răsărire şi înfrunzire) la culturile de porumb semănate până la această dată. Cantităţile de precipitaţii prognozate se vor situa în general în limite apropiate de normalul perioadei, iar local în centrul, vestul şi nordul teritoriului acestea vor putea înregistra valori peste mediile climatologice.

Starea solului

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a regiunilor. În Dobrogea, estul şi sudul Munteniei, centrul şi sudul Olteniei, sudul Moldovei se va semnala seceta pedologică moderată şi local puternică. În stratul de sol 0-50 cm, în cultura de porumb, gradul de aprovizionare cu apă va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol, cu excepţia unor suprafeţe din sud-estul şi sudul ţării, unde se vor înregistra deficite moderate de umiditate în sol.

Caracteristici fenologice

În general, ritmurile de creştere şi dezvoltare la culturile de câmp vor evolua normal în aproape toată ţara, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului. La cerealierele de toamnă (orz şi grâu) semănate în epoca optimă va fi posibilă  definitivarea fazei de înfrăţire, plantele aflându-se predominant la alungirea tulpinii, iar în sudul ţării, izolat, va fi posibilă declanşarea fazei de burduf şi înspicare în special spre sfârşitul intervalului. La culturile semănate tardiv se vor înregistra fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire.  Pe suprafeţele însămânţate în epoca optimă, cultura de porumb va înregistra primele faze de vegetaţie, respectiv germinare, răsărire şi formarea primelor frunze.

Director Executiv, dr. Elena MATEESCU;
Şef Laborator Agrometeorologie, Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dr. Maria COŞCONEA, Oana OPREA, Dumitru ANGHEL
REVISTA LUMEA SATULUI NR.  9, 1-15 MAI 2012

copyright lumeasatului.ro