EDITORIAL - Şcoala şi nevoile ei

Uneori mă încearcă un sentiment ce mă determină să renunţ la a mai susţine cauze şi aborda aspecte ce vizează starea naţiunii, în general, şi a agriculturii, în special. Prea multă ignoranţă în rândul decidenţilor. În special spun, pentru că fără ea, agricultura, şi... fără ei, agricultorii, adică fără cei care fac să avem ce pune pe masă de cel puţin trei ori pe zi, nu ne-am putea simţi trăind.

Ei, tocmai asta şi, pe deasupra, legătura de suflet pe care o am cu „slujitorii ogoarelor“ îmi dau forţa necesară de a depăşi mereu această stare şi a lupta, prin metode specifice gazetarului, pentru ca aceia la care mă refer să aibă cel puţin aceleaşi drepturi şi potenţe economice precum semenii lor din ţările la care se tot face referire. Că doar ai noştri nu sunt altfel. Ba, aş îndrăzni să spun că pot fi... cei mai cei.

Dar cu ce? Cu ce şi cum să-şi pună în valoare zestrea genetică despre care ne place să vorbim la superlativ? Fiindcă, în afară de pământ, ce-i drept cel mai important şi de preţ mijloc de producţie, nu au, cu unele excepţii, mai nimic: nici educaţia de a face lucrurile cum trebuie, nici resursele financiare necesare punerii în valoare a tot ce-i înconjoară.

Educaţie! Un cuvânt des pomenit, dar tot mai puţin pus în practică de familie, şcoală, societate. Dacă în familie societatea nu poate interveni decât indirect, în şcoală îşi poate pune o puternică şi serioasă amprentă. Dar care şcoală? Pentru că mai tot sistemul educaţional este bulversat, iar despre învăţământul mediu cu profil agricol nu prea am auzit în ultima perioadă vreun ministeriabil sau politician vorbind. Agricultura duce lipsă de specialişti în general, bine pregătiţi, buni practicieni, de cadre cu studii medii, de mecanizatori. Dar cui îi pasă?

Începe şcoala. Un nou an şcolar. Este nevoie şi de ceva nou, nu ştiu dacă să-i spun strategie, program sau... măsură. Am auzit prea des pomenindu-se aceste cuvinte... magice fără însă a avea ecou în practică. Să i se zică oricum, numai să aibă ca obiectiv profesionalizarea forţei de muncă, precum şi un cadru legislativ care să permită revitalizarea învăţământului agricol, în mod deosebit al celui mediu.

Poate dacă actualul ministru al agriculturii, om cu o vastă experienţă didactică şi ştiinţifică în domeniu, ar fi fost mai devreme numit în fruntea acestei instituţii, ar fi avut vremea necesară abordării subiectului.

Ar fi fost cu adevărat „ceva nou“ pentru acest... nou început de an. Dar, dacă mai nimic nu funcţionează cum trebuie în ţara asta, de ce ar funcţiona şcoala? Câtă nevoie este de programe şcolare specifice fiecărui domeniu, de stabilirea specializărilor în funcţie de nevoile agriculturii din fiecare zonă şi sector, de... Dar de câte nu-i nevoie doar în acest domeniu pentru care nu se face cât ar merita. E bine că măcar din când în când îşi mai aduce aminte câte-un demnitar şi de agricultură şi... de nevoile ei. Din păcate doar atât. Chiar dacă se declară că „agricultura poate scoate România din marasmul economic în care se află“. E adevărat, dar cine şi ce face pentru asta?

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro