Ferma, cartea de vizită a specialistului agricol

• Dialog cu dr. ing. Cosmin Nicolae FLOREA, director executiv al DADR Buzău

Viaţa din agricultură este indisolubil legată de ferma de producţie, structură care îşi face însă cu greu loc în cele mai multe dintre judeţele ţării, chiar şi în cele din bine-cunoscuta zonă a Bărăganului, unde gospodăria de semisubzistenţă rămâne în multe zone predominantă, cu consecinţele sale asupra producţiei şi eficienţei.

„Îmi place să cred că… sunt şi  fermier, în timpul liber, desigur, la mine, acasă, la Merei, unde lucrez alături de părinţii mei, specialişti în agricultură, mai exact în horticultură, oameni care o viaţă întreagă au lucrat la Staţiunea legumicolă Buzău, la producerea de seminţe. Personal, socotesc că ferma este cartea de vizită a specialistului. Şi acţionez ca atare.“

„Faptul acesta este expresia stadiului evoluţiei noastre şi, de ce nu, a rezultatelor economice, eficienţei în acest domeniu“, ne spune interlocutorul nostru. „Cele 258.651 hectare reprezentând suprafaţa de cultură a judeţului Buzău sunt exploatate în cele 1.730 de ferme de semisubzistenţă, care deţin între un pogon şi 4-5 pogoane. Chiar şi aşa, doar jumătate dintre ele au depus proiecte de dezvoltare, dintre care o mică parte au fost declarate eligibile“, ne spune dl. Florea.

Marile exploataţii, prea puţine!

– Câte ferme adevărate există în judeţ? Ce dimensiuni au acestea?

– Acum există 85 de astfel de unităţi. O mare parte dintre ele au de la 500 ha la 2.000 ha, majoritatea fiind situate în zona sudică a judeţului. Majoritatea fermelor practică cultura mare şi zootehnia; prea puţine legumicultura şi pomicultura, iar la vii şi pomi există doar câteva, care aparţin unor investitori străini, pe suprafeţe oarecum reduse. Dacă adăugăm şi cele câteva staţiuni de cercetare şi producţie în domeniu, avem imaginea structurii de proprietate agricolă din Buzău.

– Cum se descurcă fermierii  pe acest timp de criză?

– Mulţi, chiar bine. Ceea ce mă bucură este faptul că, în ultimii trei ani, cele mai multe dintre fermele noastre au realizat cca 40 de proiecte, prin care au accesat aproximativ 30 milioane de euro. În principal, pentru achiziţia de utilaje performante, animale de înaltă productivitate, realizarea de spaţii de depozitare ori de procesare a producţiei.

Buzăul, ţintă predilectă a investitorilor străini

– Am înţeles că, de ceva vreme, în judeţul Buzău au apărut numeroşi investitori străini, care se află deja în competiţie cu marii fermieri...

– Aşa este. Se pare că tot mai mulţi cetăţeni din diferite ţări europene vin la noi şi îşi organizează ferme agricole, atât în sectorul vegetal cât şi în cel zootehnic. Unii se îndreaptă şi către pomicultură. După evidenţele noastre, sunt cu mult peste 50 de fermieri străini, danezi, italieni, germani care lucrează în judeţ. La Ţinteşti, de exemplu, la conacul fostului ministru al Agriculturii, vestit pentru exportul de grâu şi de alte produse agricole, un italian a reuşit să reînvie vechea moşie.

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

copyright lumeasatului.ro