Din viaţa înaripatelor

Chiar dacă astăzi curcanii şi partenerele lor sunt păsări crescute în ferme profesionale, odinioară acestea cutreierau câmpurile în cârduri. Curcanii au o existenţă puternic înrădăcinată în trecut, fiind domesticiţi cu aproape 2.000 de ani înainte de Hristos de către azteci.

Originea

Primele documente care le prezintă ca pe nişte înaripate domesticite datează din 1519, în Mexic. Mai târziu, în 1539, curcanii sunt aduşi şi în Spania, iar în 1541 ajung şi în Marea Britanie. Regele Henric al VIII-lea a fost primul britanic care s-a înfruptat din copanele de curcan. Curcanii fac parte din familia Meleagridae, care cuprinde două specii. Cea mai puţin cunoscută este Meleagris ocellata, care nu a fost încă domesticită. Aceşti curcani sălbatici trăiesc în cârduri nu foarte numeroase în pădurile din peninsula Yucatan. Dar se pare că zilele acestora sunt numărate, întrucât distrugerea habitatului lor natural a contribuit la scăderea semnificativă a populaţiilor.

Incredibila loialitate a albatroşilor

Albatroşii au fost pentru prima oară observaţi în secolul al XV-lea deasupra Atlanticului de Sud de către navigatorii portughezi ai acelor vremuri. Denumirea lor iniţială a fost de alcatraz, mai târziu fiind derivată de către navigatorii englezi în albatros, nume pe care îl poartă şi astăzi. Oamenii de ştiinţă spun despre aceste păsări că pot zbura 500 kilometri într-o singură zi fără să se oprească. Albatroşii trăiesc şi până la 70 de ani, în tot acest răstimp fiind loiali unui singur partener.  Dar nici măcar înălţimile cerului nu i-au scăpat de mâna distructivă a omului. La sfârşitul secolului al XIX-lea, comerţul cu pene de albatros era aproape o industrie care decima în fiecare an câte 100.000 de păsări. Specia cea mai vizată a fost Diomedea Albatrus, care acum 100 de ani împânzea insulele din nordul Oceanului Pacific. Astăzi, aici trăiesc mai puţin de 3.000 de albatroşi. Cuiburile lor pot fi văzute cel mai des pe insula Torishima, însă şi aici viitorul lor este ameninţat.

Ce ştim despre corbi

Familia Corvidae este una dintre cele mai numeroase, din cadrul ei făcând parte ciorile şi corbii. Aspectul lor sobru şi negrul lucios al penajului nu le-au adus însă acestor păsări aprecierea binemeritată, puţine fiind lucrurile pe care oamenii le ştiu despre viaţa lor.  Corbii, spre exemplu, sunt foarte buni zburători, lucru dovedit de faptul că îi pot întrece în viteză pe vulturii măreţi. Sunt păsări care preferă să trăiască în intimitate, rar trecând de graniţele teritoriului nostru. Au fost însă cazuri când puii de corb abandonaţi au fost adoptaţi de oameni. Surpriza vine din faptul că aceştia s-au domesticit foarte uşor, ba mai mult, au învăţat să redea unele cuvinte. Cât despre zgomotoasele ciori, acestea au un rol foarte important pentru agricultură, şi anume acela de a igieniza câmpurile, hrana lor preferată fiind paraziţii şi larvele lor.

Laura DOBRE ZMARANDA
LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2011

copyright lumeasatului.ro