Sus, în Munţii Dornei, la o stână seculară

„…Mâinile blânde ale bunicii, albe de făină până la coate, care presărau cu o lingură de lemn umplutura de brânză peste aluatul întins cu grijă. …Pana de gâscă înmuiată în ou bătut, cu care ungea sulurile aşezate în tavă. …Cuptorul cu plită din bucătăria de vară în care cocea poalele-n brâu. Şi apoi, după un timp, aroma, care mă învăluia şi îmi evocă acum o întreagă lume: a copilăriei, a căldurii din casa bunicilor şi a stânei la care îi însoţeam pe ai mei încă de când abia învăţasem să merg.“

Aşa îşi deapănă Gheorghe Haja, gazda noastră, amintirile.

O lume desprinsă parcă din cărţile cu poveşti

Ce-i drept, peisajul îndeamnă la visare: un platou acoperit cu iarbă de un verde crud, la marginea căruia străjuiesc brazii. Cât cuprinzi cu ochii, numai munţi şi păduri, toate învăluite de o linişte monumentală, venită parcă de dincolo de lume.

În mijlocul platoului, gardul din bârne îngrădeşte două cabane din lemn, aflate la câţiva zeci de metri una de alta, şi un ţarc acoperit, în care se mulg vitele.

Stâna pe care o evocăm este de departe entitatea economică de tipul celei care ar putea să-ţi insufle credinţa că te afli în faţa unei agriculturi de tip autarhic. În fapt, ea se prezintă ca un model economic ce vine din trecutul istoric şi va dăinui atât timp cât în munţii noştri vor exista oameni de valoarea omului ce face obiectul reportajului de faţă.

Păşind cu sfială în decorul mirific al Dornei

Am sosit aici pe înserat, când lumina asfinţitului se cernea asupra pădurii într-un văl de taină.

Stâna are 100 de ani şi este moştenită din tată în fiu. Deşi se află în vârful muntelui, la o distanţă de kilometri buni de comuna Panaci, judeţul Suceava, după un drum pe care-l poţi răzbi numai cu o maşină de teren încercată, proprietarul vine aici chiar şi de două ori pe zi.

Traseul îl ştie cu ochii închişi. Ne arată locul unde se adapă mistreţii, unde se adună cerbii pentru boncăluit şi pe unde umblă cocoşii de munte.
Stâna are 30 de vaci, dintre care 10 ale proprietarului, iar restul ale ţăranilor din satele de la poalele muntelui.

Şi pentru că drumul de acces este destul de dificil, brânza o livrează baciul Haja în sat, o dată pe săptămână.

Ritualul brânzei

Nea Mihai („şeful stânei“, aşa cum îl recomandă proprietarul), ne povesteşte tot procedeul prin care obţine brânza şi pe care-l urmează zilnic, timp de aproape două ore, cu sfinţenie, ca pe un ritual.

Proprietarul stânei ţine să precizeze că nu orice cioban de aici poate să prepare brânza, doar baciului revenindu-i cinstea, pentru că operaţiile necesită îndemânare şi experienţă.

Vacile se mulg de două ori pe zi, iar laptele se adună într-o budacă de lemn de 100 de litri.

Se pune cheagul şi se lasă o oră, la o temperatură constantă, apropiată de cea a mulsorii. Apoi se bate până se face ca o smântână şi din nou se lasă la odihnit până când se separă brânza şi zerul. După ce se mută caşul rezultat în alt vas, amestecul rămas se frământă, se lasă 20 de minute şi se scoate jintiţa, un procedeu specific zonei Dornelor, după cum îmi povesteşte gazda. Caşul se pune în strecurătoare şi se aşază pe un grătar special, numit celar, unde se lasă până a doua zi.

Vă mai amintiţi de jintiţă?

Zerul rezultat din prelucrarea de până acum se strânge într-un cazan de aluminiu şi se încălzeşte până la punctul de fierbere, obţinându-se astfel jintiţa. Se separă apoi urda, care iese la suprafaţă ca o spumă.
Procedeul este complet neautomatizat şi perfect ecologic. În urma acestei prelucrări nu se aruncă nimic.

Zerul rezultat este extrem de hrănitor, se dă porcilor, câinilor şi îl beau chiar şi vacile. Când este aproape de temperatura de fierbere, în acest zer se opăresc vasele murdare. Înainte, ciobanii îşi spălau hainele în el, pentru că rezistau mai mult la ploaie. Tot zerul foloseşte şi la stingerea eventualelor incendii.

Iarba miraculoasă

Pajiştea pe care pasc vacile este una deosebită, cu iarbă grasă şi hrănitoare. Se găseşte de primăvara devreme, de când se topeşte prima zăpadă, şi până toamna târziu. Arată ca un trifoiaş mic, alb, este specifică acestei zone şi dă calitatea deosebită a laptelui.
Un izvor de sute de ani, aflat la aproape 300 de metri de stână, constituie unica sursă de apă. Pusă în bidoane, apa este apoi transportată cu calul.

Atunci când ziua se micşorează, după jumătatea lunii august, lumina electrică este dată de un generator, pornit doar la nevoie.

Am plecat de aici noaptea, când întunericul, îngemănat cu liniştea, se aşternuse peste toate aceste locuri de vis.

În aerul răcoros şi înmiresmat, am simţit brusc nevoia să ridic privirea. Stelele aproape îmi atingeau creştetul. O clipă am crezut că, dacă întind mâna, voi surprinde, chiar şi efemer, un crâmpei de eternitate.

Luminiţa Muşat
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro