O viaţă închinată albinăritului

Ne întâmpină cu un zâmbet larg. „Nu vă fie frică, acum, în plin cules, albinele n-au grija vizitatorilor.“ Suntem la intrarea în satul ieşean Schitu Duca, la stupina lui Costache Luca, probabil cel mai vârstnic apicultor din România. Ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani şi încă în plină activitate, moş Costache este, cum îi spun cunoscuţii şi toţi crescătorii de albine din această parte de ţară, „doctor“ în ale albinăritului.

Emblema stupului primitiv

„M-am născut într-o familie de crescători de albine, îşi aminteşte stuparul. Bunicul şi tata s-au ocupat de «muşte», dar meseria vine de demult pentru că pe stema veche a judeţului Vaslui, din care făceau parte şi satele din zonă, era prezent şi un buduroi (stup primitiv).“

Moş Costache este apicultor de aproape 80 de ani. Nu a avut o viaţă prea uşoară. A făcut războiul din prima şi până în ultima zi, iar sfârşitul acestuia l-a prins la Praga. S-a demobilizat şi a intrat în câmpul muncii pentru că „altfel nu aveam pensie“, dar nu a uitat niciodată pasiunea sa de o viaţă. „Am fost responsabilul unei prisăci la un CAP, am lucrat «în branşă» la silvic, dar tot timpul am avut şi stupii mei.“

O recompensă simbolică

După Revoluţie, ca veteran de război, a primit un hectar de pământ la marginea unei păduri unde şi-a instalat prisaca. Acum, prin muncă neostenită, are 410 stupi care îi aduc satisfacţie şi un bun câştig.

Cum a fost anul apicol în 2010? Pentru mine bun, vine răspunsul, pentru alţii nu prea. Şi care este secretul? Grijă permanentă pentru micile vietăţi care te răsplătesc şi, de ce nu, seriozitate în relaţiile cu oamenii. Zilnic, la poarta lui moş Costache adastă 20-25 de oameni, nu numai ieşeni, ci şi străini. „Un student iordanian a cumpărat 30 de kilograme să le ducă acasă, spunând că nu a gustat niciodată o miere mai bună.“

Apicultorii, ai nimănui

Costache Luca este membru al ACA, dar nu are niciun fel de relaţie cu numita instituţie care nu te ajută cu nimic, spune domnia sa. Altădată, statul îi ajuta pe crescători cu medicamente gratuite, cu zahăr la preţ redus, prelua mierea la un preţ bun. Rezultatul: numărul apicultorilor scade continuu, pe de o parte nu-şi pot vinde mierea – românii nu au bani şi consumă de zece ori mai puţin ca în Europa – iar pe de altă parte albinăritul cere cheltuieli, iar apicultorii sunt săraci, din moment ce statul nu acordă subvenţii ca în celelalte ţări ale UE.

Unde sunt tinerii apicultori?

În pas cu viaţa trepidantă pe care o trăim şi creşterea albinelor se schimbă. Bine informat, Costache Luca îmi vorbeşte cu însufleţire de utilaje performante, de tehnologii moderne care sunt aplicate cu succes în alte ţări şi, pe ici colo, în România. E la curent cu stupii de polistiren, ca şi cu înlocuitorul de polen care prin utilizare conduce la dublarea producţiei de miere, reduce mortalitatea şi stimulează înmulţirea albinelor pe timpul primăverii.

„Dar, vedeţi dumneavoastră, oftează apicultorul, toate acestea trebuie puse în aplicare de oameni mai tineri, care să aibă pasiunea meseriei şi care, prin asociere, să întemeieze adevărate firme apicole şi astfel să ajungă la fondurile europene de care se vorbeşte atâta, dar care deocamdată pentru crescătorii de albine rămân doar vorbe.“

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro