Conservarea şi folosirea în hrana animalelor a tăiţeilor de sfeclă

Unul dintre produsele rezultate în procesul de industrializare a sfeclei de zahăr îl constituie pulpa sub formă de tăiţei, numiţi impropriu borhot de sfeclă.

Tăiţeii de sfeclă reprezintă un furaj destul de valoros, cu un conţinut de 4,8% substanţe extractive neazotate şi 93-94% apă, ceea ce îngreunează transportul şi conservarea lor. Depozitarea sub cerul liber, în grămezi – aşa cum, din păcate, se mai practică în unele exploataţii zootehnice – este contraindicată şi total necorespunzătoare.

Lăsaţi sub acţiunea agenţilor atmosferici mai mult de 7 zile, din cauza conţinutului mare de apă, care favorizează procesele fermentative nedorite, tăiţeii de sfeclă proaspeţi se descompun, transformându-se dintr-un furaj bun într-un excelent îngrăşământ organic. Cea mai sigură, uşoară şi raţională depozitare o constituie însilozarea simplă sau în amestec cu grosiere tocate, în celule de beton, şanţuri sau între baloţi de paie.

Atunci când se însilozează simpli, se recomandă folosirea preparatelor conservante acide, a melasei şi a ureei, în cantităţi de 0,3-0,5%, pentru creşterea conţinutului în azot. După umplerea cu tăiţei, trataţi corespunzător, celula în care se face depozitarea va fi lăsată descoperită 2-4 zile, pentru realizarea autotasării. Spaţiul liber format se completează cu o nouă cantitate, până la marginile superioare, după care urmează acoperirea cu material protector.

Această ultimă operaţiune este importantă deoarece izolarea necorespunzătoare permite pătrunderea în masa furajului a apei din precipitaţii şi diluarea substanţelor conservante, ceea ce favorizează fermentaţiile butirice, cu reducerea gradului de comestibilitate a nutreţului.

Dacă în timpul însilozării tăiţeii se tratează cu 0,5% acid clorhidric, formic sau 1-2% melasă, procesele de degradare nu mai au loc, iar însuşirile organoleptice ale furajului pot fi menţinute timp de 1-2 ani de la depozitare. Pe lângă o bună conservare, în nutreţul căruia i s-a adăugat 0,5% uree cantitatea de proteină cu valoare biologică ridicată creşte cu 40-50% datorită conţinutului mare de aminoacizi esenţiali: triptofan, lizină, metionină şi arginină.

O altă modalitate de conservare a tăiţeilor de sfeclă proaspeţi este însilozarea în amestec cu grosiere tocate, pentru reducerea sub 80% a umidităţii, condiţie esenţială în obţinerea unui furaj de calitate, al cărui conţinut în substanţă uscată creşte până la 25%, faţă de 6-8% al tăiţeilor proaspeţi. Însilozarea în amestec se face stratificat, în celule de beton îngropate sau semiîngropate, adăugând la fiecare strat de 80-100 cm coceni sau paie tocate un strat de 50-70 cm tăiţei. Şi în acest caz, acoperirea, în vederea unei bune izolări faţă de agenţii atmosferici, trebuie făcută foarte bine. Depozitaţi astfel, tăiţeii de sfeclă pot fi folosiţi în hrana animalelor chiar şi după un an, fără să-şi piardă din calităţile nutritive şi organoleptice.

În hrana vacilor de lapte se administrează 25-30 kg de tăiţei proaspeţi sau 15-18 kg tăiţei însilozaţi cu grosiere. Bovinele adulte supuse îngrăşării pot primi 40-60 kg de tăiţei proaspeţi sau 25-30 kg de amestec. Ovinelor adulte li se administrează 2-3 kg de furaj însilozat cu grosiere. În alimentaţia tineretului şi a bovinelor de muncă tăiţeii proaspeţi sunt mai puţin indicaţi.

Utilizaţi în cantităţi mari şi timp îndelungat în hrana vacilor lactante, imprimă un gust neplăcut laptelui şi nu permit maturarea brânzeturilor provenite din acesta. Din aceleaşi motive poate surveni îmbolnăvirea vacilor gestante, soldată cu avorturi sau paraplegii ante şi post partum.

Valoarea nutritivă medie a tăiţeilor de sfeclă proaspeţi şi a celor însilozaţi
(tabelul il gasiti in revista tiparita pe baza de abonament)

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2011