Doamne, nu ne părăsi!

De-o vreme-ncoace, tot mai multe semne
Ne-arată că-Ţi iei mâna de pe noi:
Ierni lungi şi grele, cu nămeţi cât casa,
Cu ger cumplit ce face totul sloi;
Veri cu furtuni turbate, cu puhoaie
Trecând ca un năprasnic tăvălug
Şi-apoi cu soare aprig ca-n Sahara
Sub care ardem în văpăi de rug...
Te-ai supărat şi eşti mâhnit, Stăpâne,
Văzându-ne-n mocirlă, în păcat;
Tot Decalogul cu porunci divine
La-ndemnul lui satan l-am încălcat.
Ne-ai spus „Să nu ucizi!“ dar fără milă,
Orbiţi de ură şi de-un gând nebun,
L-am împuşcat pe cel din fruntea ţării
În ziua mare, sfântă, de Crăciun.
„Să nu furi!“ ne-ai mai spus, dar n-am luat seama,
Pe câmpuri nu mai vezi un aspersor,
Făcurăm jaf şi-n ferme, şi-n plantaţii,
Şi-n codrul secular, ocrotitor.
„Să nu-ţi faci chip cioplit!“ dar la alegeri
Credeam în candidaţi ca-n nişte zei
Şi i-am votat, i-am înălţat în ranguri,
Punându-ne nădejdea doar în ei.
Amarnică ne-a fost dezamăgirea:
Şi-au urmărit numai folosul lor,
Avură grijă şi de rubedenii,
Însă nicicum de-acest credul popor.
Azi nu mai e un sfanţ în vistierie,
Averile-s la ei şi la străini,
Noi nu trăim decât din împrumuturi,
Secătuiţi de lacomii rechini.
Ce vremuri grele, Doamne, ce urgie,
E ţara vraişte, ţăndări, la pământ,
Lovită de natura răzvrătită,
De-o sărăcie cum n-a fost nicicând!
E plata pentru multele păcate
Pe care-acum din plin le ispăşim;
S-o mai ivi veo rază de speranţă
Sau pasul duce către ţintirim?
Suntem ca Iov, Stăpâne, muribundul
Cu trupul ros de bube cu puroi,
Ai milă, Doamne, nu ne da pierzării,
Îndreaptă-ţi iarăşi faţa către noi!
Întoarce-ne pe Calea Ta cea dreaptă
Şi nu ne părăsi acum la greu,
La Tine-s mântuirea şi salvarea,
Prea Bunule, Prea Sfinte Dumnezeu!

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro