Marşul triumfal al terorii

Tot ce a fost pregătit cu minuţiozitate timp de 20 de ani de către guvernanţii unguri în problema Transilvaniei iată, la 31 august 1940, se află în faza împlinirii. Euforia victoriei impuse printr-un dictat fascist era inimagina­bilă. La Budapesta, după obţinerea verdictului, conducerea Ungariei a adoptat o atitudine de învingă­toare faţă de delegaţia română ce trata în capitala ţării vecine şi, concretizată apoi, mai ales, în modul în care ungurii şi-au inaugurat stăpânirea asupra teritoriului cedat.

Neonoare militară

Joi, 5 septembrie 1940, ora 7, prima unitate ungară a trecut Tisa la Sighetul Marmaţiei. Conform planificării în această primă zi, localităţile Valea lui Mihai, Satu Mare, Sighetul Marmaţiei şi Ocna Şugatag au încăput pe mâinile ocupanţilor. Au urmat două armate cu peste 300 mii de ofiţeri şi soldaţi, la care s-au adăugat peste 3.000 de ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, 1.307 jandarmi, precum şi alte efective.

Pe timp de pace, având la bază un „arbitraj“ al unor mari puteri, ocuparea unui teritoriu cedat ar fi necesitat o forţă armată neînsemnată. Dar, „dincolo de caracterul demonstrativ“ menit a-i încuraja pe unguri şi a-i intimida pe români, această desfăşurare de forţe a fost aceea a unei adevărate expediţii de pedeapsă. „Învingătorii“ au ocupat localităţile una după alta, introducând peste tot regimul arbitrar al unor cuceritori cărora totul le era permis.

Ocuparea Oradiei la 6 septembrie 1940 a fost pregătită cu mult fast. În fruntea trupelor, călare pe un cal alb, regentul Hothy este primit cu ovaţii de către o parte a populaţiei maghiare din localitate. La parada „învingătorilor“ asistă şi ataşaţii militari germani şi italieni împreună cu soţiile lor care primesc, ca dovadă a curteniei maghiare, coşuri cu flori. Cu acest prilej, Horthy declara cu emfază: „Prin obţinerea unei părţi din Ardeal s-a făcut un nou pas către înfăptuirea idealului propus.“

Conform prevederilor Dictatului, nord-estul Transilvaniei a fost ocupat în general până pe 13 septembrie.

„Fără milă“

Obiectivul principal pe care ocupanţii şi l-au propus a fost acela de a masacra populaţia majoritară românească. Programul pe care ocupanţii unguri aveau să-l pună în aplicare în acest scop fusese făcut public într-o broşură editată încă din 1939 sub semnătura lui Dücsö Csaba intitulată „Nincs kegyelem (Fără milă). Ea servise educării „cenderilor“ (jandarmi), jandarmilor „cu pene de cocoş“ şi membrilor formaţiunilor paramilitare „Garda zdrenţăroşilor, Garda naţională, Luptătorii din liniile de foc“ etc. „Voi suprima pe fiecare român care îmi iese în cale [...] voi aprinde satele româneşti. Voi trece prin ascuţişul sabiei întreaga populaţie. Voi otrăvi fântânile. [...] Nu voi avea nicio milă pentru nimeni [...] Răzbunare. Fără milă, cruntă răzbunare!“

Această exacerbare a sentimentelor şovine şi-a găsit materializarea şi într-un ordin al Ministrului de Interne al Ungariei, care permitea luarea de orice măsuri împotriva celor care erau bănuiţi de a fi „indezirabili“ faţă de noua ordine de stat şi îndeosebi faţă de ideea Coroanei Sfântului Ştefan. Iată că întreaga politică de barbarie şi genocid antiromânească are la bază acest pretext legal.

De aici lungul şir al atrocităţilor, crimelor, masacrelor, bătăilor, schingiurilor pe care populaţia majoritar românească le-a avut de suferit încă din primele ore ale trecerii graniţei de către trupele ungare.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro