Şansa ştiinţei horticole, într-o discuţie optimistă

Dintre lucrurile bine făcute de comunism în perioada de avânt economic a fost şi înfiinţarea, în urmă cu peste 40 de ani a Institutului de Cercetare pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor, actualul Institut de Cercetare şi Dezvoltare pentru Industrializarea şi Marketingul Produselor Horticole – Horting. Iniţiativa a aparţinut unui grup de specialişti de înaltă valoare creativă. Din fericire, această instituţie a reuşit să răzbată printre furiile demolatorilor şi să încerce acum o oarecare relansare. Despre toate acestea ne vorbeşte directorul general al acestei instituţii, prof. dr. Marian Bogoescu. Pentru a afla amănunte despre activitatea acestei instituţii am purtat o discuţie cu domnia sa.

O unitate etalon

Rep.: Domnule profesor, de fapt, care a fost motivaţia înfiinţării acestui institut?

M.B.: Institutul a fost conceput ca o unitate etalon în care să se realizeze o producţie experimentală, să se testeze noile tehnologii şi care să servească ca bază de instruire pentru lucrătorii din cadrul sectorului de valorificare a legumelor şi fructelor. La vremea respectivă, în 1967, institutul a fost dotat cu spaţii experimentale de depozitare, staţie-pilot pentru procesarea legumelor şi fructelor şi realizarea concentratelor aromate, sucurilor şi băuturilor răcoritoare, sere pentru legume şi flori. Pentru întregirea lanţului producător-consumator a fost realizat şi un magazin etalon de desfacere (Fortuna).

Activitatea de cercetare a avut caracter fundamental şi aplicativ, fiind orientată în mai multe direcţii: condiţionarea şi păstrarea produselor horticole proaspete; procesarea produselor horticole (conserve de legume şi fructe, sucuri naturale, produse deshidratate şi congelate); obţinerea de concentrate aromate şi băuturi răcoritoare; ambalarea, transportul, mecanizarea, organizarea şi economia valorificării produselor horticole; cultura legumelor şi florilor în sere şi valorificarea lor.

Cercetarea aplicativă

Rep.: Dacă ar fi să vă referiţi la realizările de excepţie, care ar fi acestea?

M.B.: Într-o exprimare sintetică, este vorba de elaborarea a 55 de tehnologii de condiţionare şi păstrare, 92 de metode fiziologice şi biochimice de analiză, de determinare a gradului de poluare, de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor postrecoltă. În cei 40 de ani s-au realizat 274 de sortimente noi, omologate, de conserve şi produse prelucrate: 17 tipuri de sucuri naturale pasteurizate, 7 concentrate aromate tip „BRIFCOR“, 18 concentrate aromate pentru consum casnic, 35 feluri de băuturi răcoritoare, 6 tipuri de sucuri concentrate; 8 tehnologii noi de cultură pentru legume de seră; o colecţie naţională de flori, cu 850 de soiuri, s-au creat 19 hibrizi noi omologaţi de legume şi flori.

Un decalaj a existat, totuşi

Rep.: Cantitativ vorbind, cifrele par impresionante. Trebuie spus totuşi că, din punct de vedere calitativ, mai ales în cazul sucurilor şi aditivilor, erau necompetitive...

M.B.: Da şi nu. Sucurile naturale nu aveau faima celor occidentale, dar din punctul de vedere al siguranţei alimentare, ale noastre se distingeau prin calitatea naturală a produsului ambalat sau conservat. Loc de mai bine era şi nu era nevoie decât de o îmbunătăţire gustativă a produselor. Ce-i drept, aceasta presupunea asimilarea acelor tehnologii care luau, cum s-ar spune, faţa cumpărătorului. Eram doar la un pas de acest deziderat. Spre sfârşitul anilor ‘80 noi am reuşit să reproducem la scară mică astfel de sortimente de tip occidental. Ele se concretizau în producţia experimentală a Institutului, realizată în secţia de microproducţie şi în sectorul de sere.

Tranziţia nu a fost atât de dură

Rep.: Ce ne povestiţi pare a fi de domeniul istoriei: care este situaţia astăzi?

M.B.: S-o numim acceptabilă, în condiţiile crizei prin care a trecut agricultura în ultimii 20 de ani. Am reuşit obţinerea de produse noi din legume şi fructe pentru grupe vulnerabile de consumatori şi elaborarea de noi tehnologii (s-au obţinut 20 de produse noi hipoglucidice, hipocalorice, nutraceutice, cu acţiune terapeutică etc.).

Paralel, am testat comportamentul în procesul valorificării în vederea omologării a 150 soiuri noi şi hibrizi de legume şi 15 soiuri de fructe. La acestea se adaugă elaborarea studiilor de marketing, organizare şi eficienţă economică în valorificarea şi comercializarea produselor horticole, prelungirea duratei de păstrare a fructelor excesiv şi foarte perisabile. Avem realizări şi în ceea ce priveşte obţinerea unui sistem integrat de producţie ecologică în serele horticole.
Date comparative

Rep.: Ce spuneţi dumneavoastră pare impresionant în plan ştiinţific, dar, practic, horticultura în ansamblul ei parcurge o perioadă de criză!

M.B.: Adeseori stau şi mă gândesc cum de nu ne-am prăbuşit de tot. Din cele 2.800 ha de legume cultivate în sere încălzite au mai rămas doar 480 ha.

Dacă în anul 1990 existau în România peste 100 depozite de păstrare moderne care însumau capacităţi de depozitare de aproximativ 870.000 tone, la nivelul anului 2008 capacităţile de depozitare a produselor horticole nu depăşeau 70.000-80.000 tone (îndeosebi depozite specializate pentru păstrarea merelor şi a cartofilor).

În producţia de conserve din legume şi fructe, la nivelul începuturilor deceniului nouă se realizau 350.000 – 400.000 tone de conserve. După anul 2000, producţia de conserve s-a situat între 50.000 şi 100.000 tone/an, în funcţie de anul agricol.

Cel mai mare declin a avut loc în producţia de pastă de tomate, care, în anul 2005, a fost de numai 4.100 de tone, faţă de 80.000 de tone în 1989. În acele vremuri exportam peste 50.000 tone, iar în prezent consumul de pastă de tomate produsă în România este aproape inexistent, piaţa românească fiind invadată de produse din China, ţări din Orientul Mijlociu, Bulgaria.

Din nefericire, în loc să facem ceva concret şi bun, ne-am profilat pe producerea a tot felul de strategii care nu au nicio legătură cu realităţile actuale ale horticulturii româneşti. Privind optimist spre viitor, vă relatez o glumă de mai demult: pesimistul spune „mai rău nu se poate“, iar optimistul răspunde „ba se poate“...

Teodor Marian
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010