
Sprijin pentru crescătorii de ovine şi caprine
Fermierii care cresc aceste două specii şi vor să beneficieze de subvenţii din partea statului trebuie să depună la centrele APIA până pe data de 15 iunie 2011 cererile de sprijin.
Crescătorii de ovine şi caprine, cu statut de persoană fizică sau juridică, trebuie să ştie că pentru a beneficia de sprijinul financiar sub forma Plăţilor Naţionale Directe Complementare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
• să deţină un număr de minimum 50 capete femele de ovine sau 25 capete femele caprine, care au împlinit vârsta de minim un an la data de 31 martie 2011;
• efectivul de femele ovine sau femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;
• efectivul de femele ovine sau femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie, la adresa menţionată în cerere, pană la data de 31 august 2011.
INCDBNA Baloteşti Ziua crescătorilor de suine şi păsări
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală a încheiat seria de consultări privind identificarea priorităţilor de cercetare aplicativă în domeniul creşterii animalelor, pe baza propunerilor venite din partea asociaţiilor/federaţiilor crescătorilor de animale. De asemenea, s-a dorit iniţierea de parteneriate între institut şi acele asociaţii pentru creşterea competitivităţii sectorului zootehnic. Ultimul eveniment, intitulat „Ziua crescătorilor de suine şi păsări“, organizat împreună cu ASAS, l-a avut ca moderator pe prof. univ. dr. Horia Grosu, directorul general al INCDBNA. Au fost invitaţi academicieni, reprezentanţi ai universităţilor de profil, ai MADR şi ai diferitelor asociaţii ale crescătorilor de porci şi păsări, cercetători.
Teme de cercetare, derulate în comun
„Astăzi, INCDBNA a iniţiat, împreună cu Secţia de Zootehnie din cadrul ASAS, un dialog deschis între reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de porci şi păsări şi comunitatea ştiinţifică de profil. Am fost direct interesaţi de propunerile, sugestiile venite din partea fermierilor, în scopul completării şi diversificării tematicii de cercetare a institutului. De asemenea, am dorit să cunoaştem poziţia partenerilor noştri de dialog referitoare la modul în care se realizează transferul rezultatelor cercetării ştiinţifice zootehnice către ferme.
Prin protocoalele care urmează a fi semnate şi cu reprezentanţii acestor asociaţii intenţionăm să derulăm unele teme de cercetare, cu implicarea tehnică a fermierilor, ca principali beneficiari ai rezultatelor cercetării ştiinţifice.“ În premieră, directorul general ne-a spus că, în urma consultărilor anterioare, INCDBNA a semnat două protocoale de colaborare cu Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine şi, respectiv, cu Federaţia Crescătorilor de Taurine. Conform acestora, cercetătorii vor asigura asistenţă tehnică şi servicii de extensie pe diferite subiecte specifice nutriţiei şi ameliorării animalelor de fermă.
Interes mare pentru porci
De-a lungul câtorva ore, au fost prezentate mai multe referate de către academicieni, profesori universitari, crescători şi cercetători. Dintre acestea, amintim numai câteva: „Situaţia creşterii păsărilor în Europa şi în România“ (susţinut de prof. univ. Ilie Van), „Trasabilitatea în industria cărnii de porc“ (Sorin Lungu), „Noua criză agroalimentară globalizată şi impactul ei strategic asupra creşterii suinelor şi păsărilor în România europeană“ (Alexandru T. Bogdan) sau lucrări ale cercetătorilor privind produsele realizate de INCDBNA pentru nutriţia şi alimentaţia suinelor şi păsărilor.
Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2011
copyright lumeasatului.ro