
Evoluţia vremii în intervalul 16-30 aprilie 2011
Caracteristici termice şi hidrice
Sub aspect termic, în acest interval va predomina o vreme în general normală în cea mai mare parte a teritoriului agricol şi uşor mai rece în nord-vestul, sud-vestul şi local în sudul ţării. Regimul termic mediu diurn al aerului se va încadra pe ansamblu între 6...16°C, valori apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va prezenta valori de 8...13°C în aproape toată ţara, optime continuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la cele semănate până în prezent. Cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori situate în jurul mediilor multianuale în sudul, sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului acestea vor putea depăşi normalul perioadei.
Starea solului
Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim, la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării. În stratul de sol 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă va prezenta valori satisfăcătoare, în cea mai mare parte a ţării. Pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, nordul Moldovei, local în sudul Dobrogei şi nord-vestul Munteniei, conţinutul de umiditate din sol se va încadra în limite apropiate de optim. Izolat, în sudul Munteniei sunt posibile deficite moderate de apă în sol.
Caracteristici fenologice
În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele fiziologice ale culturilor de câmp se vor desfăşura pe ansamblu normal, la nivelul întregii ţări. Orzul şi grâul de toamnă, în funcţie de data semănatului şi de condiţiile pedoclimatice, vor parcurge predominant apariţia frunzei a treia (70-100%), înfrăţirea (30-100%) şi alungirea tulpinii (10-80%). Starea de vegetaţie a culturilor se va prezenta bună şi medie în culturile înfiinţate în perioada optimă, respectiv medie şi slabă în cele semănate tardiv.
Director Executiv, dr. Aurora BELL;
Şef Laborator Agrometeorologie, dr. Elena MATEESCU
Colectiv de elaborare:
Maria Coşconea, Dumitru Anghel, Oana OPREA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2011
copyright lumeasatului.ro