Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Impresii din agricultura Mexicului

Cel mai mult din agricultura acestei ţări m-a impresionat creşterea animalelor. Pe păşunile rezultate după defrişarea junglei tropicale pasc turme nesfârşite de bovine. În zonele mai uscate se întâlnesc bovine cu cocoaşă zebu asiatice, în zone cu umiditate moderată - bovine normale din rase europene de carne, mai ales, iar în zone cu exces de umiditate se întâlnesc bivoli originari din India. Păşunile sunt împrejmuite şi în interior, fiind tarlalizate în vederea unui păşunat raţional. Peste tot este asigurată atât apa din surse de suprafaţă sau adâncime, prin pompare, cât şi umbra generată de arbori, unii giganţi, din familia ficusului.

Dominante sunt bovinele

Este de remarcat că şi în aceste exploataţii extensive bovinele ocupă primul loc, urmate de ovine şi pe ultimul loc de caprine, care ţin pe loc reinstalarea junglei. Interesant este faptul că nu am întâlnit stocuri de furaje pentru sezonul secetos sub formă de fân sau siloz. Animalele pe păşune consumă direct iarba uscată, cocenii de porumb şi paiele de cereale. În sezonul ploios este de înţeles că există o abundenţă de furaje. Animalele pentru carne se îngraşă, după care se valorifică, la un preţ foarte scăzut. Pentru îngrăşare, proprietarii de bovine mai performanţi deţin şi furaje concentrate în silozurile proprii. Porcii şi păsările sunt crescute intensiv în mari complexe zootehnice. Acestea sunt răspândite în cele mai neaşteptate locuri şi însoţesc de regulă culturile de cereale, chiar şi în zone mai aride, improprii agriculturii.

Golaşa de Transilvania

Vizitând două gospodării private în Puebla şi Yucatan, mare mi-a fost mirarea când am întâlnit găini cu gâtul golaş, asemănătoare cu rasa noastră din Transilvania. Să fi ajuns rasa de găini românească pe meleaguri mexicane? Pentru prima dată, această rasă a fost menţionată în 1875, la o expoziţie internaţională de păsări de la Viena, aduse de la Dumbrăveni – Sibiu şi vândute în Germania, unde în 1904 la Dresda s-au pus bazele unei asociaţii a crescătorilor de găini cu gât golaş de Transilvania! Un studiu asupra modului cum a ajuns această rasă din Europa în America Centrală cred că va fi interesant şi util. Dintre păsările de curte am mai întâlnit curcanul, originar pe aceste meleaguri.

Acestea ar fi câteva imagini fugare asupra agriculturii mexicane din care merită să reţinem câteva aspecte: cultivarea integrală a terenurilor arabile; eroziunea solului pe terenurile în pantă; irigarea la limita maximă a legumelor şi lucernei; valorificarea integrală şi extinderea păşunilor în detrimentul junglei tropicale; conversia ierbii în produse animaliere foarte ieftine; conversia grăunţelor de cereale în mari complexe zootehnice pentru creşterea porcilor şi păsărilor.

Teodor MARUŞCA
LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 1632



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI