Imprimati articolul

Împotriva oricăror precepte religioase, la Floreşti, un arab creşte purceluşi… vietnamezi

Oricât am vrea noi să mai înflorim, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, situaţia ţării şi, implicit, a agriculturii este departe de a fi una roz, cum s-ar spune. O serie de factori economici şi sociali, dar şi lipsurile acute cu care se confruntă fiecare segment al populaţiei au dus la starea de comă profundă a economiei naţionale şi implicit a agriculturii. Nu prea mai avem ferme de animale sau păsări. Grav este că nici alte ramuri agricole nu stau mai bine. Aşa că, toţi cei care se zbat şi fac ceva pentru a resuscita un domeniu al agriculturii, oricare ar fi el, de unde cu toţii mâncăm, merită tot respectul nostru.

Salvarea... să fie străinii?

Propun să vorbim despre fermele de porci. Mărturisesc că nu a fost uşor până am dat de astfel de fermieri. Nu sunt şi nu vreau să fiu nostalgică, dar înainte erau ferme de porci la tot pasul, la Ciorani, la Jilavele şi la Drăgăneşti. Erau vreo zece ferme pe o suprafaţă de 20 km, cât e distanţa dintre cele două localităţi prahovene şi cea ialomiţeană. Acum lucrurile s-au schimbat. Nici măcar clădirile nu mai există... În ţara noastră s-au stabilit străini care, din multe puncte de vedere, sunt mai români decât cei mai neaoşi români.

Un exemplu este cel al lui Taheri Reza, un iranian despre care ai zice că trăieşte în comuna prahoveană Floreşti de când s-a născut. În timp ce mulţi dintre localnici au renunţat uşor la a mai creşte un porc în gospodărie şi au înlocuit această îndeletnicire cu alte activităţi, acesta s-a stabilit aici în urmă cu câţiva ani şi a pus bazele unui proiect zootehnic de creştere a porcilor. Ineditul constă în faptul că în ferma domnului Reza este crescută o rasă mai puţin cunoscută în România, şi anume rasa de porci vietnamezi. Deşi a încălcat legea religiei musulmane dezvoltând o afacere cu carne de porc, delicatesă interzisă de Coran, omul a înţeles că asigurarea unei surse sigure de existenţă nu vine în contradicţie cu credinţa sa. Afacerea iranianului a început cu o pereche de porci vietnamezi pentru prăsilă, importaţi din Ungaria. De atunci, exemplarele s-au înmulţit, s-au făcut porci numai buni de tăiat şi făcut friptură şi, în scurt timp, au apărut şi clienţii. În general, lume bună de la oraş, care dă un ban, dar vrea să mănânce mai uşor. Afacerea, chiar dacă doar cu paşi înceţi, a prins viaţă.

Ce atâta vâlvă în jurul porcului vietnamez?

Diferenţele între porcii vietnamezi şi cei româneşti sunt destule. Mai întâi că primii nu ajung decât la 60-70 kg. Traşi prin inel, cum ar veni. Apoi, dacă nu cresc la fel de mult ca ai noştri, nici nu mănâncă la fel de mult. Nu sunt pretenţioşi la mâncare şi nici la fel de gălăgioşi. Au şorici şi ei, dar, spre deosebire de cel de la porcii autohtoni, este mult mai tare. Valorificarea acestei rase de porci este foarte rentabilă pentru cei care o cresc în ferme specializate.

Preţul unui exemplar în viu poate ajunge până la o mie de euro. Ba chiar, când e vremea lui, adică Crăciunul – că e el vietnamez, dar se adaptează datinilor noastre – sare bine de suma asta. Aşa că vreau să spun: poate e un pont bun de afaceri pentru cineva. Deşi sătenii din Floreşti, oarecum invidioşi pe porcii iranianului, dar şi obişnuiţi cum sunt cu porcii noştri, de la care scot şi o vadră de untură, pe puţin, spun despre râmătorii vietnamezi: „Fugi, domn’le, cu râgoacea asta! Îi dai să mănânce tot anul şi te trezeşti de Crăciun cu un biet purceluş!“ Însă, aşa cum spuneam, lumea cu bani caută porcii fără grăsime... Şi plăteşte pentru ei cu mult mai mult decât pentru porcii cu care ne-am obişnuit.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2010

֩ Comentarii