Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Iarba verde de acasă - o acuzaţie zguduitoare: sistemul de sănătate, mai bolnav decât noi

Invitat, domnul prof. univ. dr. Dorin Sarafoleanu

O urare ce implică multă îngrijorare

– Au, domnule doctor, românii o vorbă: sănătoşi să fim, că le-om duce toate. Mai suntem sănătoşi?
– Nu prea suntem, dar ne urăm să fim sănătoşi pentru că, la nivel mental, în societatea românească există spaima îmbolnăvirii. La ora actuală se cunosc suferinţele sistemului nostru de sănătate, care este, din nefericire, mai bolnav decât noi. Şi atunci, pentru că nu putem merge cu toţii să ne tratăm la Viena sau la Paris, singura posibilitate este să ne urăm sănătate unii altora. Această urare implică, după cum aţi văzut, foarte multă îngrijorare.

Spitale golite de medici şi de medicamente

– Fiul şi soţia dvs. practică aceeaşi meserie, sunteţi aşadar o familie întreagă de medici. La ora actuală, tot mai des sunt trase semnale de alarmă pentru că medicii pleacă din România. Nu v-a tentat niciodată străinătatea?

– M-a tentat, dar în măsura în care am putut să învăţ ceea ce nu puteam învăţa aici şi este un lucru notoriu că am avut câteva specializări în străinătate, dar m-a interesat să vin aici şi să le pun în practică pentru români. Eu am concepţia că, dacă într-o societate ai beneficiat de aportul tuturor ca să te formezi şi să ajungi pe o anumită treaptă profesională, eşti dator să întorci acestei societăţi ceva din priceperea pe care ai acumulat-o. De plecat se pleacă de mult din ţară, doar că acum fenomenul a căpătat cote alarmante. Avem în străinătate până acum 8.000 de medici.

Numai anul trecut au plecat peste 1.500, iar pentru anul acesta sunt depuse câteva mii de cereri la Colegiul Medicilor. Mulţi sunt în Anglia şi Franţa şi au început să se constituie în asociaţii. Este foarte grav acest lucru, pentru că spitalele noastre sunt aproape goale şi de medici, şi de medicamente şi în curând vor fi goale şi de bolnavi, pentru că nu va avea cine şi cu ce să-i trateze. Există însă şi un aspect pozitiv: faptul că şcoala de medicină românească încă mai scoate produse de calitate. Este o foame teribilă în Europa de chirurgi, de medici de familie şi mai ales de anestezişti şi radiologi. Or, şcoala noastră de anestezie şi reanimare este foarte apreciată, iar medicii noştri sunt căutaţi, luaţi imediat şi mult mai bine plătiţi decât aici. E trist să constaţi că avem, în cele patru sute de spitale din ţară, unele care trăiesc cu un doctor şi o asistentă, dar, asta nu înseamnă medicină.

Nu aş vrea să înţeleagă lumea că nu mai avem chiar nimic în ţară. Mai sunt câţiva tineri care au ajuns pe cele mai înalte trepte didactice pe propriul merit, dar dacă acestora nu le pui la dispoziţie baza materială, tehnologică pe care trebuie să o utilizeze şi nu pentru ei, ci pentru bolnavi, atunci sunt degeaba foarte bine pregătiţi. Nu conştientizăm ce aport pot aduce ei la sănătatea populaţiei din România.

În rural este jale

– Eram tentat să vă întreb despre rural, despre sat. Să o mai fac?

– Da, pentru că România nu poate exista în afara ruralului ei. Facem tot felul de statistici, arătăm că avem populaţie mare în mediul rural faţă de alte ţări, unde aşa ceva nu prea mai există. Dar în rural este jale. Gândiţi-vă că aceşti medici care au plecat, în loc să se ducă în ruralul românesc, merg în cel franţuzesc, englezesc pentru a-i îngriji pe oamenii de acolo. Şi la noi ruralul rămâne fără medici, unde la ora actuală sunt câteva mii de locuri vacante. Nu e adevărat că medicii nu vor să se ducă la ţară.

Doctorii s-ar duce, dar acolo nu găsesc nimic. Acum s-a luat o iniţiativă pe care eu o salut, pentru că de 20 de ani am militat pentru ea: să se facă case pentru doctori, ingineri, dascăli, dar să se facă la standarde pentru secolul în care trăim. Nu trebuie uitate dotările la dispensarul din sat şi atunci sigur că medicii s-ar duce.

Sunt mulţi care chiar s-ar întoarce în comunele din care provin, dar pentru că nu au condiţii atunci îşi lasă tot şi pleacă în străinătate. Cum sunt primiţi acolo şi cum sunt primiţi la noi? În Franţa, de exemplu, un medic a fost primit de primar, care a dat evenimentului o mare importanţă. L-a pus să aleagă între două locuinţe, apoi l-a dus în dispensar şi l-a întrebat ce-i mai trebuie acolo pentru a-şi face treaba. Nu mai fac şi paralela cu tratamentul din România, că nu are rost.

Scade interesul pentru medicină

– Mai bat tinerii cu acelaşi sârg la porţile facultăţilor de medicină şi, dacă o fac, ce urmăresc în primul rând?

– Nu şi vă dau un exemplu simplu: acum 25 de ani erau 18 candidaţi pe un loc la facultatea de medicină din Bucureşti. Atunci aveai de unde să alegi, pentru că tinerii aceştia se pregăteau. Unii dădeau examen chiar de două-trei ori până intrau. Unii dintre ei sunt chiar cei care au devenit cei mai buni la ora actuală, dovedind că au vocaţie, că vor să facă acest lucru cu adevărat.

Acum numărul candidaţilor a scăzut drastic. Amatorii sunt în jur de doi pe un loc, deci selecţia este mult redusă. Unii dintre ei vor să facă ceva, alţii vin să facă şi ei o facultate pentru că, ştiţi, la noi e foarte important să te lauzi că eşti purtătorul unei diplome universitare. Majoritatea dintre aceştia se mai pierd pe parcurs, pe la firme de medicamente. Din puţinul ăsta reuşim să selectăm cam 10% în care putem pune speranţă.

Ţara unde totul e anapoda

– Ascultându-vă, mă gândeam dacă noi putem vorbi de un sistem de asistenţă sanitară în România; mai avem noi un sistem?

– Există unul, haotic, ce-i drept, şi care urmează cursul general în această societate unde trebuie reformat totul, inclusiv sănătatea. Cei care îl vor reorganiza trebuie să nu uite că nu se poate face medicină numai cu vorbe, cu lozinci, cu sloganuri, pentru că medicina la ora actuală este scumpă. Întrebaţi-i pe cei care şi-au scos prostata la Viena cu 10.000 de euro. Or, noi vrem să facem acest lucru cu două milioane, lucru care nu se poate pentru că riscăm să ne batem joc de obiectul muncii noastre şi de bolnavul pe care îl îngrijim. Finanţarea medicinei nu ţine de noi, doctorii, pentru că nu noi adunăm banii. În ţările dezvoltate sunt repartizate pentru sănătate 10-13 procente din PIB, pe când la noi acest procent este cât se poate de mic. Şi ce PIB avem noi şi ce PIB au ei? Nu are cum să meargă medicina bine într-un loc unde toate merg anapoda.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

Vizualizari: 567



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI