Hipodromul Ploieşti, sub pecinginea dezastrului

Trebuie să scriu despre hipodromul din Ploieşti, singurul destinat cailor de trap din România, şi mă doare cumplit inima. De fapt, ce hipodrom? Trebuie să scriu doar despre o ruină. Despre o epavă. Despre nimicul care mai e la momentul acesta în locul falnicului edificiu de odinioară. Conflicte de interese, contracte nerespectate sau întocmite prost, stoparea activităţii, greşeli şi dezinteres din partea autorităţilor, poate şi alte pricini, cum ar fi folosirea viitoare a zonei pentru construcţia unui cartier de lux, au făcut ca la intrarea în Ploieşti, dinspre Bucureşti, să se întindă în faţa privirilor curioase o privelişte dezolantă, chiar dezastruoasă.

Când s-a desfiinţat, după 2000, Societatea Naţională „Cai de Rasă“, din care făcea parte şi hipodromul de la Ploieşti, a trecut în administrarea Consiliului Local Ploieşti, care s-a gândit să-l scoată la licitaţie. În august 2005 este concesionat societăţii italiane Ippodromi&Citta pentru 49 de ani. Aceasta, specializată în activitatea hipică, s-a angajat prin contract să facă până în anul 2009 investiţii de peste 4,5 milioane de euro, printre obiectivele propuse şi asumate fiind şi realizarea unui nou circuit de curse, a unei piste concentrice, a unor parcări şi a unor spaţii special amenajate pentru organizarea de pariuri.

La momentul privatizării, hipodromul din Ploieşti avea peste 160 de trăpaşi, care aparţineau crescătorilor particulari de la hergheliile Ruşeţu şi Dor Mărunt şi de ei se ocupau peste 60 de salariaţi. Sigur că nu mai era ce fusese odinioară, înainte de Revoluţie, recte, când veneau mii de spectatori din toată ţara ca să vadă cursele de la Ploieşti, dar nici nu se prevestea sfârşitul care avea să vină în scurt timp.

La Ploieşti e jale, dar nici în altă parte nu stă treaba pe roze când vorbim despre cai. La ora aceasta, graţie numărului de cabaline, aproape 950.000, România se află pe locul al cincilea în lume. Dintre cei 10.000 de cai de rasă, 4.000 sunt ai statului, restul aparţinând unor proprietari particulari. Şi, deşi la noi hipismul trage să moară, alte state vin să ia cai de rasă de la noi, cu care, culmea, organizează curse...

Pursânge Englez, Pursânge Arab, Lipiţan, Trăpaş, Huţul sunt doar câteva dintre rasele de la noi. Şi când te gândeşti că, pe când la noi se organiza primul derby de trap, în 1924, alte ţări nici nu auziseră de aşa ceva. Roata istoriei... Specialiştii şi iubitorii de cai fac apel la autorităţi ca să încerce revigorarea hipismului. În alte ţări, el aduce profituri fabuloase. La noi, la momentul ăsta mor caii de foame.

Deci italienii au devenit proprietari peste tot ce însemna hipodromul. Au adus nişte nisip, au mai văruit câte un grajd, au mai schimbat câte o uşă. Adică investiţii mărunte. Nu se ştie dacă ar fi mers în ritmul acesta cu băgatul banilor ori s-ar fi ocupat serios, pentru că, deşi făcuse singură concesionarea, Primăria Ploieşti stopează, culmea, după ce încheie toate actele, derularea contractului şi acţionează firma Ippodromi&Citta în justiţie. Oficial, s-a spus că n-au fost îndeplinite obligaţiile contractuale. De ce a fost, totuşi, contestat câştigătorul licitaţiei organizate tot de primărie? E greu de spus. Sau, poate nu.

Multă vreme în urbe s-a auzit că Sergio Pileri, reprezentantul societăţii italiene, ar fi fost implicat în multe scandaluri legate de mafia din Palermo şi primăria a încercat evitarea unei astfel de asocieri.

Odată declanşat litigiul, lucrurile şi lucrările preconizate spre înfăptuire la hipodrom s-au oprit. Marele dezastru a început să se întindă ca o pecingine. Totul s-a năruit şi s-a surpat sub ochii iubitorilor de cai. Italienii nu au mai permis desfăşurarea curselor pe arenă şi trăpaşii au început să fie o problemă pentru deţinătorii lor. Aceştia, organizaţi în Asociaţia Societatea Română de Trap, condusă de Marian Manea, au protestat şi au trimis memorii şi reclamaţii mai multor foruri.

Dar nimeni nu a intervenit în conflictul dintre cele două părţi. Şi, pentru că nu mai puteau să suporte cheltuielile legate de întreţinerea cailor, proprietarii i-au vândut pe câteva sute de lei unor gospodari de la ţară, care folosesc la muncile câmpului cai de rasă de la Hipodromul Ploieşti... Celor care încă mai păstrează bidivii de rasă, italienii le-au interzis să mai intre pe pistă, fie şi pentru antrenamente. Acum, în grajdurile coşcovite şi părăginite mai sunt vreo 60 de trăpaşi.

În vremurile înfloritoare ale hipodromului, aici se găseau peste 250 de exemplare, unele valorând chiar 20.000 de euro. Dacă nu mai sunt trăpaşi, şi cursele de trap sunt la noi, din păcate, pe cale de dispariţie. Şi, cu amărăciune, o spun şi eu cum au mai spus-o şi alţii: ce n-a reuşit să oprească mocirla celui de-al Doilea Război Mondial au reuşit nişte italieni şi, chiar dacă indirect, Primăria Ploieşti.

Ippodromi&Citta vrea să-şi recupereze investiţiile, autorităţile locale vor hipodromul. Tribunalul Prahova, secţia Contencios, şi mai apoi Curtea de Apel Ploieşti, în şedinţa din 22 mai 2008, i-au obligat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, pe italieni să permită antrenamentele trăpaşilor şi chiar să ţină curse de trap. Numai că nimic din ce au decis instanţele nu s-a pus în practică. A fost şi un zvon cum că hipodromul ar putea trece la Romsilva. Dar ce să facă Romsilva cu epava de la Ploieşti?

Şi, totuşi, se zvoneşte că dezinteresul şi abrambureala de la hipodromul din Ploieşti ar fi direcţionate cu ţintă. Atent controlate. Zona ar fi, ca să n-o mai lungim, atractivă şi interesantă pentru construcţia de locuinţe. Mai precis, cele 23 ha care au mai rămas din cele 400 pe care le avea hipodromul după Revoluţie – restul a dispărut ca şi cum ar fi fost un ac sau ca şi cum a fost înghiţit de căpcăuni, nu există documente, nu sunt dovezi că a luat cineva atâtea hectare; bătaia peştelui a fost, după cum vorbeşte târgul, între primăria din Ploieşti şi cea din Bărcăneşti, localitate vecină cu Ploieştiul, care au distribuit după bunul plac terenul hipodromului – ar fi o vacă foarte bună de muls pentru constructori.

Un complex rezidenţial ar fi mină de aur pentru mulţi. Unde s-au dus banii obţinuţi din dispariţia celor 377 ha? Cine i-a luat? În ce buzunare au intrat? Organele în drept nu au făcut cercetări. De altfel, după Revoluţie s-au „topit“ şi alte lucruri, spaţiile de pariuri fiind unele dintre ele. Unde s-ar duce acum banii de pe celelalte 23 ha care mai sunt la hipodrom? Greu de spus, cert este doar faptul că vorbim despre multe zeci, poate chiar sute de milioane de euro.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu