Imprimati articolul

Guvernul groparilor ţării

Cu un pronunţat caracter germanofil, guvernul prezidat de Ion Giugurtu, chemat să salveze ţara în acele momente grele, era considerat de opinia publică ca un guvern al groparilor ţării. Lipsa de siguranţă şi oscilaţiile conducerii politice îngrijorează în cel mai înalt grad populaţia într-un moment când, spune C. Kiriţescu, „edificiul integrităţii neamului, clădit cu atâta trudă şi cimentat cu atâta sânge, e în pericol“.

Înlăturarea seniorilor

În această situaţie, fruntaşii partidelor istorice, eliminaţi de Rege din viaţa politică, între care Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, I. Costinescu, dr. N. Lupu ş.a., s-au prezentat suveranului şi i-au declarat că se pun la dispoziţia sa pentru formarea unui guvern naţional, cu misiunea de a reface moralul ţării şi a împiedica demoralizarea armatei, cu condiţia însă de a avea depline puteri şi totală răspundere. Regele respinge propunerea, declară că s-a terminat cu bătrânii şi de aceea va guverna cu un consiliu de miniştri alcătuit din elemente tinere, „cu legături şi simpatii în masele populare“. Lichidarea României Mari devine pentru românii lucizi o realitate, mai ales după ce, pe 26 iulie 1940, Ion Giugurtu şi M. Manoilescu sunt chemaţi la Berchtesgaden pentru a avea o întrevedere cu Hitler şi von Ribbentrop, după care cei doi vor merge la Roma pentru a lua contact cu Musolini şi Ciano. Aceste deplasări, precedate de vizitele delegaţiilor bulgare şi ungare, n-au mai lăsat nicio îndoială că cedările teritoriale în Transilvania şi Dobrogea au intrat în faza finală, iar soluţia ne va fi impusă de „protectorii noştri“, cum îi denumea linguşitor Ion Giugurtu. Izolată şi părăsită, România trebuia să se întâlnească cu bulgarii şi ungurii.

Prima ciuntire – Cadrilaterul

Tratativele cu bulgarii au început pe 19 august în Palatul Prefecturii de la Craiova. Delegaţia României era condusă de Alexandru Cretzianu, iar cea a Bulgariei de fostul ministru al ţării vecine la Bucureşti, V. Pomonov.
Discuţiile au fost mai mult formale pentru că, încă de la 31 iulie, ministrul Germaniei la Bucureşti, Fabricius, înmânase lui Mihail Manoilescu o notă din Berlin, prin care se comunica hotărârea guvernului german ca sudul Dobrogei să fie retrocedat integral. Încercările delegaţiei române de a păstra Silistra şi Balcicul s-au lovit de intransigenţa bulgarilor. Proble­mele care urmau să fie rezolvate în cursul tratativelor ţineau de transferul populaţiei, a recoltei şi a celorlalte bunuri.

Pentru a nu se repeta barbariile care au însoţit evacuarea Basarabiei, o comisie mixtă a împărţit teritoriul evacuat în patru fâşii paralele cu vechea frontieră, unde primirea şi predarea se făceau succesiv. Prin cele 14 puncte de frontieră amenajate ad-hoc, din Dobrogea veche au trecut în Cadrilater 64.200 de bulgari şi un număr de aproximativ 130 mii de români. Predarea şi schimbul bunurilor, între care recolta anului 1940, instalaţiile industriale, aurul în bijuterii etc. au fost evaluate în numerar, iar operaţiunile de despăgubire s-au făcut de către Banca Naţională a României. Tot atunci a fost adusă în ţară inima Reginei Maria, păstrată într-o urnă în capela palatului de la Balcic. Cedarea Cadrilaterului n-a însemnat, ca în cazul Basarabiei, o tragedie, întrucât românii considerau această regiune un teritoriu străin. Guvernul bulgar a acceptat ca, pentru tot ce s-a creat în cei 27 de ani de stăpânire românească, să acorde compensaţii.

Ultimul act al tragediei basarabene

Ca şi cum raptul uneia din cele mai bogate regiuni ale ţării nu ar fi fost de ajuns, în septembrie 1940 sovieticii au învinuit România că nu ar fi respectat condiţiile ultimatumului, distrugând poduri, instalaţii, material rulant etc., pentru care guvernul de la Moscova a cerut României o despăgubire de 3 miliarde de lei. O comisie mixtă, condusă de general-locotenent R.I. Badin, din partea sovieticilor, şi de generalul Aurel Aldea, din partea română, a cercetat reclamaţiile prezentate de ruşi. Românii nu s-au lăsat intimidaţi, mai ales că pretenţiile erau exorbitante, astfel că discuţiile s-au prelungit până pe 6 noiembrie. Pe 14 noiembrie, când lucrările comisiei trebuiau reluate, sovieticii nu s-au mai prezentat, Molotov declarând că „nu se întrevede posibilitatea ajungerii la un acord“. A fost ultimul act al tragediei pierderii Basarabiei.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

֩ Comentarii