Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Garoflid, personalitate marcantă a agriculturii

La editura Editgraph din Buzău a văzut lumina tiparului o lucrare deosebită, despre una dintre cele mai de seamă personalităţi din primele patru decenii ale secolului trecut.  Constantin Garoflid a fost de patru ori ministru al agriculturii, primul preşedinte al Academiei de Agricultură din România, precum şi al Sindicatelor Agricole. Viaţa şi activitatea acestei personalităţi sunt prezentate în volumul realizat cu multă pasiune de Nicoleta Gălmeanu, o autoare plină de talent.

Ţinând seama de importanţa acestei lucrări, „Cuvântul înainte“ este scris de prof. dr. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“. Printre invitaţii numeroşi s-au aflat nepoata Sanda Oprescu Garoflid, prof. dr. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române, scriitorul şi criticul literar Valeriu Râpeanu, mai mulţi oameni de cultură din zonă, specialişti din agricultură.

În cuvântul lor şi al altor invitaţi – Viorel Frâncu, Aurel Ganea, prof. Constantin Stan, prof. Valeriu Nicolescu, ing. Constantin Toma – s-a subliniat personalitatea marcantă a celui evocat: în perioada interbelică a elaborat teza dezvoltării rurale româneşti printr-o economie rurală diversificată, a fost agronom şi economist, mare moşier, fost ministru al agriculturii în patru guverne interbelice, autor principal al legilor reformei agrare de după Primul Război Mondial.

Om de ştiinţă şi mare demnitar

S-a vorbit despre decenţa sa, despre aportul familiei Garoflid şi în special al lui Constantin Garoflid la viaţa politică, mai ales despre capacitatea sa inovatoare în economie, respectiv în domeniul agriculturii şi al viticulturii. S-au evidenţiat meritele şi contribuţiile sale extraordinare aduse, de-a lungul a mai bine de patru decenii, în agricultură şi viticultură.

Un studiu al scrierilor lui Constantin Garoflid arată preocuparea permanentă pe care a avut-o, de abordare a problemelor din punct de vedere tehnic, economic şi social, propunând în acelaşi timp şi căi de rezolvare, ale căror conţinut vădesc o concepţie înaintată, mai ales pentru condiţiile din epoca respectivă.

Chestiunea agrară

C. Garoflid a militat neobosit pentru creşterea eficienţei muncii în agricultură, dezvoltarea exploataţiilor pe suprafeţe mari prin comasarea acestora, introducerea cadastrului, promovarea mecanizării lucrărilor agricole, valorificarea cerealelor prin creşterea animalelor, „constituirea unui corp agronomic de stat“ pentru introducerea progresului tehnic.

Dr. ing. Teodor Marian
REVISTA LUMEA SATULUI NR.13, 1-15 IULIE 2011

Vizualizari: 1839



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI