Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Fumatul, între plăcere şi inconştienţă

Cunoaştem cu toţii mesajele inscripţionate pe pachetele de ţigări de genul „Fumatul dăunează grav sănătăţii“, „Fumatul cauzează cancer“, „Fumatul în timpul sarcinii este periculos pentru copii“. Din păcate, aceste adevăruri nu ne fac să ne gândim de două ori înainte de a extrage o ţigară din pachetul care ne însoţeşte permanent! De câte ori aţi auzit în jur replici ca: „De mâine încerc să mă las“, „Când o să fiu însărcinată renunţ de tot la ţigări“, „Am încercat, dar n-am reuşit“, „Ţigara mă ajută să mă concentrez“?!

Dacă nu v-am atras încă atenţia, vă mai spunem că dependenţa provocată de nicotină este, oarecum, comparabilă cu cea dată de heroină. Dacă doriţi să vă lăsaţi de fumat, acum este momentul!

Ştim ce inhalăm?

Au fost identificate în fumul de ţigară peste 4.000 de substanţe, cele mai periculoase fiind următoarele:

- nicotina, un alcaloid foarte toxic, stimulent şi sedativ neuroendocrin, dă dependenţă;

- gudronul este un termen general pentru mai multe particule ce rezultă din fumul de ţigară. Particulele conţin substanţe chimice, printre care oxizi de nitrogen, dioxid de carbon, monoxid de carbon, dar şi benzpiren, o hidrocarbură puternic cancerigenă;

- monoxidul de carbon interferă cu transportul şi consumul de oxigen;

- oxizi de nitrogen, cianură de hidrogen, amoniac, metale precum arsenic, cadmiu şi plumb, precum şi compuşi radioactivi, cu efecte carcinogene. Să nu uităm că aceste substanţe sunt inhalate şi de fumătorii pasivi, acestea fiind la fel de dăunătoare pentru sănătatea lor ca şi fumatul propriu-zis.

Fumatul chiar dăunează grav sănătăţii!

Fumatul este o cauză importantă a bolilor pulmonare cronice obstructive, tusea cronică, expectoraţia şi insuficienţa respiratorie fiind frecvent întâlnite la fumători. Consumul ţigărilor a fost asociat, de asemenea, cu o incidenţă crescută a infecţiilor respiratorii şi deceselor cauzate de pneumonie şi gripă. Acest obicei nesănătos este o cauză majoră a bolii coronariene, contribuind la apariţia aterosclerozei, cât şi a infarctului miocardic. Fumatul este responsabil în proporţie de 85-90% de apariţia cancerului bronho-pulmonar.

Este un factor de risc pentru instalarea timpurie a menopauzei, apariţia prematură a ridurilor faciale, a osteoporozei la femei, a disfuncţiilor sexuale la bărbaţi, scăderea imunităţii în general. Fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea fătului, creşte riscul de avort spontan şi de deces al fătului.

Alimentaţia sănătoasă, o palidă soluţie

Viaţa stresantă, alimentaţia deficitară, consumul mare de grăsimi saturate, sarea şi alcoolul, toate cresc riscul fumătorilor de a face boli severe. Chiar şi cu un regim alimentar sănătos, tot ce poate face un fumător este să reducă daunele, nu să le evite.

S-a dovedit că fumătorii au nevoie de o cantitate mare de vitamina C. Cea mai plauzibilă explicaţie este aceea că vitamina este folosită de organism pentru neutralizarea radicalilor liberi din fumul de tutun. Unele teste au arătat că fumătorii au cu 30% mai puţină vitamina C în sânge, în comparaţie cu nefumătorii; de aceea se recomandă fumătorilor un consum ridicat de fructe şi legume proaspete. Beta-carotenul este un element care nu trebuie să lipsească din alimentaţia fumătorilor. Îl întâlnim în legumele viu colorate, precum spanacul, roşiile, piersicile.

Citricele, strugurii, merele şi ceapa conţin bioflavonoide, substanţe care neutralizează radicalii liberi şi protejează fumătorii. Tutunul „mănâncă“ vitaminele B necesare organismului. Vitamina B12 este folosită pentru eliminarea cianurii prezente în fumul de ţigară. Se recomandă consumul de cereale integrale, carne macră şi peşte pentru a suplimenta cantitatea de vitamine din complexul B. Cercetări recente sugerează că o dietă bogată în acizi graşi omega-3, care se găsesc în peşte gras şi fructe de mare, pot reduce riscul de boli pulmonare la fumători.

Există o dietă pentru a renunţa la fumat?!

Nu există garanţii că următoarea dietă ar putea da rezultate, dar unele persoane au găsit-o utilă. În primele zile ar trebui să eliminaţi din dietă toate sursele de proteine, carnea, peştele, ouăle, alimentele care conţin cereale. Cu moderaţie puteţi consuma produse lactate, datorită conţinutului lor bogat în calciu. În acelaşi timp, trebuie consumată o cantitate mare de legume şi fructe bogate în potasiu, adică roşii, cartofi, banane, portocale, avocado, cât şi alimente cu un conţinut ridicat de magneziu, precum nuci, susan, smochine uscate.

Nu permiteţi înlocuirea fumatului cu alt viciu!

Dacă aveţi poftă de zahăr, este mai bine să mâncaţi fructe decât dulciuri. Nu este niciodată prea târziu să vă lăsaţi de fumat, fiind un câştig major pentru sănătate.

Irina Truţescu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

Vizualizari: 937



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI