Imprimati articolul

Fondul pastoral al ţării, la mâna unor primari dubioşi

Patrimoniul pastoral al României reprezintă o bogăţie de care multe ţări europene nu au parte. Exploatarea acestuia a fost deficitară şi în trecut, dar mai ales după 1989, când s-au petrecut schimbări substanţiale în modul de organizare şi exploatare a păşunilor. Dacă înainte existau unele zone în care au fost împrumutate unele elemente occidentale de exploatare, astăzi păşunile sunt lăsate de izbelişte. Mai mult, în unele locuri acestea au devenit surse de îmbogăţire pentru unii reprezentanţi ai administraţiilor locale. Nu există un program judicios de utilizare a păşunilor, iar consecinţele se regăsesc nu doar în starea de deteriorare a pajiştilor, ci şi în haosul din sistemul de acordare a suprafeţelor de păşunat diferiţilor utilizatori. Dacă în alte ţări europene aceste suprafeţe revin crescătorilor de animale, în România lucrurile se află exact pe dos.

Neputinţă sau ignoranţă?

Domnul Sandor Tănase, din Ocna Şugatag, Maramureş, este unul dintre crescătorii de animale care s-au văzut constrânşi de împrejurări să înceapă o luptă acerbă cu primăria comunei, care deţine cele aproximativ 200 ha de păşune din zonă. De aproape trei ani de zile îşi cere dreptul de a păşuna animalele pe pajiştea localităţii, lovindu-se de fiecare dată de acelaşi răspuns negativ.

În lipsa unei căi de comunicare cu autorităţile din zonă, domnul Sandor s-a văzut nevoit să prezinte cazul său chiar şi Ministerului Agriculturii. Speranţa că petiţia făcută către stat îl va ajuta s-a spulberat atunci când răspunsul primit a fost acela că nu este de competenţa ministerului să se amestece în problemele ce ţin de administrarea comunelor. Ajuns în culmea exasperării, a găsit ca ultimă soluţie prezentarea situaţiei sale în paginile revistei noastre. Toate acestea în ideea că poate aşa autorităţile abilitate vor găsi o soluţie legală prin care să dea câştig de cauză tuturor fermierilor care poartă o luptă birocratică pentru obţinerea păşunilor de drept.

Afaceri dubioase cu păşunile

Domnul Sandor este crescător de animale de multă vreme, însă abia din anul 2004 a început să dezvolte foarte serios această activitate. Are aproximativ 200 de oi, iar creşterea lor este una dintre activităţile de bază care asigură familiei sale un trai demn. Problemele au început în 2008, atunci când s-a prezentat la primărie pentru a cere dreptul de a putea păşuna animalele pe o suprafaţă a pajiştii din comună. El a fost refuzat, iar motivul neoficial al acestei atitudini ţine se pare de nişte afaceri profitabile menite să umple buzunarele celor care au de fapt alte preocupări decât creşterea animalelor. Deşi a înaintat edililor o cerere prin care îşi exprima dorinţa de a închiria o suprafaţă de 60 ha de păşune, având ca temei legal un contract prin care se obliga să suporte toate costurile de ameliorare şi întreţinere specifice pajiştilor, nici după trei ani nu a fost găsită o rezolvare pentru această situaţie. De fiecare dată a primit acelaşi răspuns: timp de 10 ani, dreptul de a păşuna animalele pe pajiştile comunei aparţine membrilor Asociaţiei Crescătorilor de Animale Ocna Şugatag. Cine-s ei? Sau dl Sandor oare din ce „castă“ o fi făcând parte?

Nereguli ale formelor asociative

La prima vedere nimic nu pare nefiresc. Sandor Tănase ne-a adus la cunoştinţă o situaţie care schimbă substanţial enunţul problemei. Potrivit domniei sale, păşunea a fost concesionată în mod ilegal unei persoane care s-a constituit în asociaţie civilă simplă, fără personalitate juridică, şi care nu îndeplineşte multe dintre criteriile în baza cărora se întocmesc contractele de închiriere a păşunilor. Mai mult decât atât, unul dintre cele mai edificatoare aspecte care promovează ideea unor afaceri necurate cu păşunile din zonă este faptul că unii dintre membrii asociaţiei au în proprietate un număr foarte mic de animale sau chiar deloc. Cât despre starea păşunilor, acestea nu par a fi supuse vreunui proces corect de întreţinere, deşi sumele oficiale folosite în acest sens sunt de ordinul miliardelor. În condiţiile acestea, una dintre explicaţiile raţionale ar fi desfăşurarea unor acţiuni ilicite, cu scopul însuşirii unor venituri materiale rezultate din acordarea subvenţiilor pentru întreţinerea păşunilor.

Solicitarea înaintată de Sandor Tănase vine ca urmare a faptului că, în anii anteriori, a putut folosi păşunea şi a efectuat din fonduri proprii lucrări de ameliorare şi întreţinere. Mai mult decât atât, fără să anticipeze intenţia primăriei de a-i suspenda acest drept, a amenajat în imediata apropiere a păşunii un adăpost pentru animale, pe un teren proprietate personală. Cu toate acestea, în prezent nu mai poate folosi pajiştea, fiind nevoit să păşuneze animalele pe unde apucă. Grav este că acest exemplu nu este unic. În multe zone ale ţării, crescătorii de animale se plâng de faptul că sunt nevoiţi să cerşească mila primăriilor pentru a putea intra în posesia păşunilor. Un lucru este cert, eligibilitatea celor care au dreptul să concesioneze păşunea ar trebui să fie echitabilă şi să nu se stabilească în baza unor favoruri materiale sau de orice altă natură.

I.BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

֩ Comentarii