Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Fermele de subzistenţă, între deziderat şi posibilităţi

Comisarul european pentru agricultură este aşteptat a doua oară la Sibiu spre a-şi dezvolta ideile referitoare la viziunea sa privind şansele fermelor de subzistenţă. Disertaţia sa pe această temă este aşteptată cu un interes deosebit de fermierii români şi cu deosebire de factorii decizionali, care vor trebui să implementeze acest model de convergenţă între agricultura modernă şi cea de tip familial.

Până la aceste clarificări, mulţi dintre cei care poartă răspunderea gestionării agriculturii româneşti manifestă o oarecare prudenţă faţă de ideile de restructurare ale actualului comisar european pentru agricultură. Fapt este că Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, intenţionează să orienteze mai multe fonduri comunitare către fermele de subzistenţă, în ideea dezvoltării acestora. Astfel, micii fermieri vor putea să sprijine economia şi starea socială. Mai mult, ar fi posibil ca suprafeţele de peste trei milioane de hectare nelucrate să fie cultivate.

Sprijinul este necesar, dar nu la infinit

Pe de altă parte, Miron Moldovan, director general la Direcţia Generală Buget-Finanţe şi Fonduri Europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, consideră că fermele de subzistenţă trebuie sprijinite, dar nu la infinit. „Cred că trebuie să facem o diferenţă între agricultură şi fermele de subzistenţă, care nu ar trebui sprijinite de MADR. Agricultura cuprinde fermierii care produc pentru piaţă, sunt rentabili şi primesc subvenţii. De pe urma lor se încasează TVA şi impozit, deci banii se întorc la bugetul de stat. Vorbim despre un sprijin acordat pentru performanţă“ – a declarat Moldovan, pentru Lumea Satului.

În opinia sa, micii fermieri sunt cei care au câteva arii, un porc, eventual o vacă şi care produc numai pentru consumul familiei. Aceştia ar trebui trataţi prin prisma asigurării unui venit minim garantat, deci să primească fonduri de la Guvern, precum toţi săracii ţării.
„Sprijinul acordat în astfel de cazuri ar avea menirea de a-i aduce pe micii fermieri la un anumit standard de viaţă. Ideal ar fi ca banii pe care-i primesc să-i stimuleze să se dezvolte, să-şi mai cumpere o vacă sau un porc, eventual să înceapă să livreze produse pentru piaţă“ – a precizat directorul general.

Un salt ce pare imposibil

Domnia sa a menţionat că ideea lui Cioloş este să-i scoată pe micii fermieri din sfera de supravieţuire şi să-i îndrepte către producţia destinată pieţei. În acest scop, este nevoie de programe speciale pentru aceştia, deoarece numărul lor este foarte mare, iar suprafeţele deţinute de ei însumează milioane de hectare, care astăzi sunt pârloagă. Lor trebuie să li se creeze condiţii să se unească, indiferent de forma de asociere. Sunt săraci, decapitalizaţi, având doar au o bojdeucă şi un grajd în care cresc un porc, o vacă sau un cal.

Din păcate, astfel de oameni nu prezintă credibilitate în faţa nimănui, nu pot lua împrumuturi bancare. Deci au nevoie şi de programe de finanţare şi garantare a unor posibile credite.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

Vizualizari: 1037



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Paul Sima -- (15-October-2010 )
Ca sa judecam drept, este necesar sa ne punem in situatia celor pe care dorim sa-i ajutam. Sunt necesari multi bani, dar si potentialul (mai mult uman), este enorm. Consider ca domnul comisar european Dacian Cilos gandeste bine si strategic.

֠ 2.     zlate nicolae -- (16-October-2010 )
in situatia data prin existenta faramitarii exploatatiilor agricole cultivarea pamantului nu trebuie sa fie un scop in sine ci stimulareaq taranilor sa cultive pamantul, sa produca si pentru piata asigurand desfacerea prin cooperare

֠ 3.     KESARION -- (16-October-2010 )
Problema fermelor de semisubzistenta,se refrera nu numai la aprox.4 mil.de oameni,dar si la un mod de viata traditional romanesc,chiar la o filozofie,asa ca domnul Ciolos,se dovedeste un bun roman,la fel ca si un bun european,pentru ca europa fara gospodaria taraneasca(chiar orientata spre comercial)ar avea numai de pierdut.

֠ 4.     Ionescu Victor -- (23-October-2010 )
Problema mare a micilor fermieri este furtul de pe terenurile lucrate de ei.Furturile de produse agricole descurajeaza in mod vadit orice activitate de mici dimensiuni in zonele rurale Schimbarea legilor cu privire la furturi va schimba si perceptia taranului fata de munca.Orice forma de ajutor este inutila atit timp cit rezultatul ei nu ajunge la micul producator.Formele de ajutorare pt agricultura tarii trebuiesc impartite in 2 parti ,una pt marii producatori si alta pt cei cu ferme de subzistenta .

֠ 5.     Ionescu Victor -- (23-October-2010 )
(continuare)O mica parte din evaziune fiscala din domeniu ,scoasa la lumina ar putea directiona TVA-ul si impozitul pe venit al marilor producatori agricoli catre aceste ferme de subzistenta ,dar sub control ferm si clar .Majoritatea subventiilor acordate de catre stat ,(cu mare intirziere) au ajuns la circiuma pt ca ele nu au ajuns in timp util agricol , cind chiar taranul avea nevoie de ele .Prin lipsa de implicare a statului, taranul si-a pirdut orice incredere in formale asociative .Legile sunt neclare si prost factue dovedind o proasta intelegere a realitatii satului rominesc .

֠ 6.     Ionescu Victor -- (23-October-2010 )
(continuare) Ideea domnului Ciolos este moarta din faza de proiect deoarece pt a iesii cu produsele la piata ,taranul roman trebuei sa infrunte ,spagile interesele si intemediarii din pietele de la oras sau isi vor vinde produsele pe marginea strazilor de pe linga piata fiind amendati de catre incultii de la Politia Comunitara..Trebuie schimbat prima oara tot sistemul juridic care gestioneaza aceste sector ,al agriculturii de subzistenta,si apoi finantat altfel nu este decit o alta gaura neagra a economiei.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI