Imprimati articolul

Fasolea de grădină

Pe lângă conţinutul în elemente nutritive care justifică pe deplin răspândirea în cultură a acestei specii, fasolea este deosebit de apreciată ca plantă premergătoare pentru alte plante legumicole, lăsând terenul neîmburuienat şi mai bogat în azot. Are o tehnologie relativ simplă, fiind cultivată prin semănat direct în câmp. Dacă în exploataţiile specializate eficienţa culturii de fasole pentru păstăi este ridicată, tehnologia fiind aproape în totalitate mecanizată, în micile gospodării aceasta se reduce considerabil.

Înfiinţarea culturii

Fasolea este pretenţioasă faţă de căldură, dar are cerinţe moderate în ceea ce priveşte lumina şi umiditatea. Având o perioadă scurtă de vegetaţie, extrage din sol cantităţi mici de substanţe nutritive, reacţionând bine mai ales la fertilizările cu fosfor şi potasiu realizate încă din toamnă. Îngrăşămintele cu azot aplicate în primele faze de vegetaţie, la înflorit şi în perioada legării lăstarilor, conduc la sporuri însemnate de producţie. Fasolea se cultivă fie în ogor propriu, fie succesiv. Cultura în ogor propriu se amplasează după legume fertilizate cu gunoi de grajd cum sunt tomatele, ardeii, vinetele, ţelina. În succesiune, cultura poate urma după salată, spanac, ceapă verde, varză şi cartofi timpurii. Semănatul în ogor propriu are loc între sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, iar pentru cultura succesivă are loc între sfârşitul lui iunie început de iulie. Cultivarele pitice se seamănă în rânduri distanţate la 40 cm şi 5 cm între plante pe rând, în timp ce cultivarele urcătoare se seamănă în cuiburi unde se pun 2-3 seminţe la 90 de cm între rânduri şi 40 cm între cuiburi pe rând. Cantitatea de sămânţă este mai mare la cultivare pitice.

Pentru fasole, în cultură se găsesc două convarietăţi, una cu port pitic şi una cu creştere nedeterminată, unele de culoare verde, altele de culoare galbenă. Specialiştii în nutriţie susţin că păstăile de culoare verde au o valoare mai ridicată în elemente nutritive decât cele galbene. Soiurile de fasole pitică cultivate la noi sunt Minidor, Maxidor, Processor, Supernano, Gondola. În ceea ce priveşte fasolea urcătoare, cel mai apreciat la noi este soiul autohton semitârziu Aurie de Bacău. În grădinile de pe lângă casă, prelungirea perioadei de producţie se face atât prin intermediul utilizării soiurilor cu perioadă de vegetaţie diferită, cât şi prin semănatul eşalonat.

Întreţinerea şi recoltarea

Pentru distrugerea buruienilor se fac două-trei praşile, ultima având loc înainte de înflorit. La fasolea urcă­toare se face răritul, lăsând la cuib câte 2-3 plante care necesită susţi­nere. Pe suprafeţele mici, acestea se arăcesc folosind araci de 2-2,5 m. Între bolile cele mai dăunătoare se numără mozaicul galben, arsura bacteriană, antracnoza, rugina şi putregaiul cenuşiu. Pagube importante produce şi păduchele negru al sfeclei care colonizează atât frunzele, cât şi lăstarii, florile şi păstăile. Recoltarea se face manual, o dată la două-trei zile, pe măsura formării păstăilor, de regulă după 45-65 de zile de la răsărit la cultivarele pitice şi la 75-85 de zile la cele urcătoare. Ca o recomandare este bine ca această lucrare să aibă loc dimineaţa sau seara, pentru că păstăile se deshidratează uşor. Păstrarea lor se poate face timp de 12-14 zile la temperaturi de 7-10°C.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2011

֩ Comentarii