Imprimati articolul

Elena Roizen

Între doamnele care au adus nobleţe şi neuitare cântecelor populare româneşti, Elena Roizen este o stea la propriu.  Acum este undeva pe cer şi în nopţile clare se oglindeşte în Mare. O stea pe cer, una în Mare şi o alta, pentru totdeauna, în inima românilor. Cam aşa se cuvine să vorbim astăzi despre ilustra interpretă a cântecului dobrogean, ca să alinăm dorul.

De curând, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Constanţa a hotărât să-i adune pe admiratorii şi prietenii Elenei Roizen să vorbească despre ea pentru a nu lăsa timpul să facă ce vrea el. O sală plină, o orchestră de muzică populară, câţiva tineri interpreţi, jurnalişti au vorbit despre Elena Roizen cu dragoste, admiraţie şi respect. Nimeni n-a rostit un cuvânt despre faptul că s-a urcat la ceruri. Cântecul a alinat lacrima, iar vorbele despre personalitatea de excepţie a artistei au adus-o în public mai frumoasă şi mai delicată ca oricând. Viaţa Elenei Roizen a început într-un sat sărman din Dobrogea. Au fost zece copii la părinţi, oameni de ispravă, iubiţi şi respectaţi de toată lumea.

Într-un sat cât o nucă, trăiau într-o deplină armonie tătari, ucraineni, armeni, greci, bulgari... Tatăl Elenei, un bărbat falnic, lucra la o carieră de piatră ca să asigure familiei traiul, să îşi vadă copiii fericiţi şi soţia mândră de soţul ei. Mama se trăgea dintr-o familie de ardeleni crescători de oi. Era o femeie harnică, veselă şi o minunată gospodină.

Cum reuşeau părinţii să rânduiască treburile în gospodărie, într-un timp în care lumea era săracă şi neştiutoare de carte, este greu de spus. În tot cazul, acolo a înflorit nobleţea Elenei Roizen care a diferenţiat-o întotdeauna de multe personalităţi trăite în familii cu pretenţii. Ce cuvinte le spuneau oare părinţii aceia harnici şi dedicaţi familiei copiilor lor?

Cu ce sfaturi, cu ce poveşti le-au împodobit copilăria, le-au modelat sufletul şi i-au pregătit pentru viaţă? Cine poate şti? Zece copii au plecat în lumea largă cu educaţie şi onoare. Din satul acela, din famila Barbu, Elena, fetiţa cea mică, s-a dovedit a fi binecuvântă de Dumnezeu. Cine a văzut-o a îndrăgit-o. Cine a cunoscut-o i-a rămas prieten pe viaţă. Cine i-a ascultat cântecul i-a rămas recunoscător pentru totdeauna.

Întrebată cândva de o jurnalistă ce amintire îi luminează sufletul în zilele lungi de iarnă, Elena Roizen a spus: „Am amintiri dragi din sat, o ţin minte pe sora mea mai mare, legată cu băsmăluţă albă, vara, la treierat, mi-amintesc de horele din sat, de învăţătorul care ne îndemna să jucăm la horă, de iernile grele şi, dincolo de toate, de chipul mamei.“ Despre sat, despre simplitatea lumii în care cea mai iubită interpretă şi creatoare de folclor din Dobrogea a trăit, s-ar putea vorbi la nesfârşit. Cert este că dintr-o astfel de lume s-a născut nobleţea în cel mai autentic sens al cuvântului.

Rodica Simionescu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 8, 16-30 APRILIE 2010

֩ Comentarii