Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Roboţeii Înaltei Porţi

Treceam zilele trecute prin Piaţa Centrală din Ploieşti – în drumul meu spre alte locuri din ţară, şi priveam cât de îmbelşugată poate fi şi acum în miez de iarnă. Legume, fructe, struguri din producţia autohtonă, – ce ne-am face când n-or mai fi, de va fi să fie? – „garnisite“ pe ici, pe acolo şi cu fructe exotice, dar şi ceva legume din import.

Toate frumos expuse pe calităţi, aşteptând cumpărătorii. Dar nu prea mult, după cum observam. Preţurile? Rezonabile. Vânzătorii? Cei mai mulţi producătorii a ceea ce vând. Spun cei mai mulţi pentru că mai sunt şi comercianţi de diverse coloraturi, ce nu ştiu nici măcar cum arată sapa.

Dar să trecem peste acest „amănunt“. Intru în vorbă cu câţiva dintre cei ce trudesc în sere, solarii şi pe câmp pentru a obţine ceea ce vând. Aflu că preţul de vânzare n-ar acoperi cheltuielile dacă ar include şi munca lor şi a familiilor lor. Au învăţat să trudească fără să-şi cuantifice… truda. Despre managementul afacerii nu ştiu nimic. Aşteaptă consultanţii agricoli să-i înveţe.

Trec şi prin spaţiul amenajat pentru valorificarea produselor lactate. „Luaţi şi gustaţi“ – mă îmbie o vânzătoare. „E făcută de noi la stână“ – continuă femeia pe care de-o vedeai în farmacie n-o deosebeai de farmacistă. Era prea apetisant produsul să poţi rezista fără să guşti. Şi dacă o faci parcă nu-ţi vine să nu şi cumperi. În timp ce vânzătoarea cântărea produsul continuăm conversaţia. „Apăi noi, sibienii, ca şi ceilalţi crescători, ne-am născut şi crescut cu oi în curte. Nu era gospodar să nu aibă nu câteva zeci, câteva sute de oi.

Ei, acum s-au schimbat lucrurile. Dacă mai sunt 10-15 crescători. Şi asta din cauza ălora care ne impun reguli ce ne scot din firesc şi tradiţional. Aşa am învăţat să creştem animale, să mulgem şi să preparăm laptele şi n-a fost rău atâţia zeci de ani. Dar ce spun: mii de ani. Acum nu mai e bine. D-aia nu mai sunt nici oi, nici ciobani şi nici brânza ca altădată, când o vindeam şi la alţii…“

Ascultam şi nu puteam să nu fiu de acord cu ce spunea femeia de dincolo de vitrina cu diverse produse lactate prezentate ireproşabil. Şi oferite la fel. Este greu şi trist când ţi se impun lucruri de care cei ce o fac habar nu au de ele. Nu ştiu viaţa de crescător de animale, viaţa în munte, viaţa la ţară… Sunt străini până la urmă de viaţa ŢĂRANULUI, cu bunele şi relele ei, cu bucuriile şi necazurile pe care ei, ţăranii, sunt nevoiţi să le înfrunte.

Mă întrebam mai apoi, în singurătatea mea la volan, cum de putem accepta aşa de uşor reguli care ne rup de realitate, de rădăcina neamului, de istorie şi tradiţie. N-am învăţat încă nimic din consecinţele unor reguli împrumutate sau impuse de alţii care au condus la depopularea satelor de oameni, a munţilor de animale, în urmă rămânând ruine şi aproape cinci milioane hectare de pajişti nefolosite. Cinci milioane care altădată aproape că nu erau destule pentru câte animale trebuiau să păşuneze sau să asigure furajele necesare peste iarnă.

Se spune că cine nu-şi cunoaşte trecutul n-are viitor. Românii şi-l cunosc. La ce bun? Mai întâi, istoria este tălmăcită şi răstălmăcită în atâtea manuale alternative şi de istorici de ocazie. Apoi, cei ce mai ştiu câte ceva despre adevărata obârşie sunt convertiţi în marionete ale momentului, iar vâltoarea evenimentelor trăite le şterge din memorie şi bruma de cunoaştere a trecutului. Şi uite aşa devenim peste noapte… roboţeii Înaltei Porţi. Care o fi aceea?

I. BANU

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

Vizualizari: 2966



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI