Imprimati articolul

EDITORIAL - Pe mâna cui ne mai aflăm...?!

Sunt două decenii de când Legea fondului funciar îşi produce efectele. Cred că e singurul eveniment de amploare cu care decidenţii responsabili cu agricultura „postdecembristă“ vor rămâne în istorie. În rest, doar zvâcniri şi încercări timide de a mişca lucrurile şi... multă degringoladă.

Asistăm neputincioşi, cam din aceeaşi perioadă, la degradarea celui mai de preţ bun cu care ne-a hărăzit providenţa – pământul. Străbunii noştri au făcut multe şi mari sacrificii pentru a-l câştiga şi păstra în speranţa că urmaşii lor vor avea măcar un minim de respect pentru... cel mai de preţ bun al unei naţiuni, pentru efortul înaintaşilor lor de a oferi siguranţa proprietăţii funciare.

Din păcate, gene­raţiile din perioada pe care o trăim privesc cu atâta nepăsare rosturile pământului încât îl lasă cu prea multă uşurinţă pradă naturii sau oricui oferă pentru el câţiva bănuţi. Nu mai interesează pe nimeni cât teren arabil se risipeşte sub betoanele unor construcţii, cât se transformă în deşert sau cât ajunge în proprietatea unor indivizi de oriunde, de multe ori cumpărat doar pentru a încasa subvenţii din bani europeni şi, atenţie, din bugetul naţional. Şi toate astea doar pentru că nu suntem în stare să ne stabilim priorităţile.

Cât de greu ar fi fost ca banii pe care i-am avut la dispoziţie să-i îndreptăm spre obiective care chiar ne-ar fi adus progres şi performanţă în agricultură?

Cât de departe am fi fost dacă am fi lucrat pământul după nişte principii cuprinse într-un Cod care să nu se schimbe în funcţie de culoarea politică?

Ce producţii am fi obţinut şi câţi bani s-ar fi încasat la buget dacă am fi exploatat întreaga suprafaţă agricolă a ţării şi dacă am fi folosit tehnologiile moderne puse la dispoziţie de o cercetare funcţională la întreaga sa capacitate?

Câtă plusvaloare ar fi adus unele lucrări de protecţie şi îmbunătăţire a calităţii solului, un sistem de irigaţii bine pus la punct, modernizat şi extins pe suprafeţe mari?

Iată doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun mulţi dintre românii de bună credinţă la care nu pot găsi răspuns.

Mă întreb, dacă vreun decident s-ar încumeta să poarte un dialog pe această temă, cum s-ar explica?
Am sperat că aderarea la Uniunea Europeană ne va scoate din haosul în care ne aflăm. Dar, n-a fost să fie aşa. Am rămas încă tributari concepţiei dezonorante „lasă că merge şi aşa!“. Şi merge, dar pentru alţii care ştiu, sub masca sprijinului financiar acordat pentru dezvoltare, să ne ia înzecit înapoi. Ne modernizăm şi nu e rău, dar parcă prea scump pentru o ţară aşa săracă.

Sper, încă sper, ca politicienii – că pe-acolo se pare că e „frâna“– , dar şi guvernanţii să reconsidere poziţia agriculturii care poate fi motorul dezvoltării economiei. Altfel, vom continua să ne întrebăm... ai cui mai suntem?!

Sau, pe mâna cui ne mai aflăm?!

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

֩ Comentarii