Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

EDITORIAL ...Pâinea nu prosteşte

Citesc deseori lucrări ori scurte paragrafe din opera unuia dintre cei mai mari agronomi români, Gh. Ionescu Şişeşti – din care ne-am propus să inserăm, număr de număr, în spaţiul din dreapta acestei pagini – şi mă uimeşte sclipitoarea minte care parcă trăia atunci fenomenul agricol de azi. Politicienii vremurilor noastre pare a nu se deosebi cu nimic faţă de cei de-acum 70-80 de ani. Fac mult zgomot, îşi propun fapte mari, dar parcă nimic nu se leagă. Uită că „prestigiul nu trebuie să vie de la zgomotul pe care-l facem, ci de la faptele pe care le săvârşim“.

Ascultându-i cum încearcă a-şi etala talentele oratoriceşti, de multe ori fără nicio idee ancorată în realităţile pe care le trăim, te întrebi în ce lume încă ne aflăm?! Să nu mai pomenim dialogurile împănate cu expresii şi vorbe de ocară, în care subiecţii se scufundă precum ce iese mai rău din om ca o necesitate în propria lui mizerie. Din fericire, printre cei la care fac referire se află şi Oameni. Prea puţini însă ca să poată urni carul doldora cu gunoaie. Sper însă ca numărul lor să crească repede, precum germenii în laptele proaspăt lăsat de izbelişte. Poate atunci lucrurile vor intra pe făgaşul lor normal.

Dar, „până va fi să vie vremea ce-o voim“, să ne ocupăm de propriile noastre rosturi dacă chiar ne dorim o altfel de viaţă. A aştepta să vină ceva de sus se vede treaba că e în zadar. Programe, strategii naţionale care să jaloneze drumul spre o agricultură performantă lipsesc cu desăvârşire. „Bunele intenţii“ şi ceva sprijin financiar cât să ia ochii ce privesc cu oarece invidie spre agricultorii din Vest nu sunt suficiente pentru a performa. Se impun, fără îndoială, şi măsuri care să stimuleze munca, valorificarea resurselor naturale, cultivarea pământului „din răzoară în răzoară“. Propunerile guvernului privind sancţionarea celor ce nu-şi lucrează pământul sau nu aplică regulile privind bunele practici agricole nu mi se par totuşi cele mai potrivite, dar nici nu se poate accepta ca milioane de hectare să rămână neluate în cultură şi alte câteva să fie valorificate sub capacitatea lor de producţie. Poate că soluţia cea mai pertinentă ar fi stimularea celor care vor să lucreze pământul, apoi crearea ori consolidarea instituţiilor care să poată cumpăra, concentra şi exploata suprafeţele celor care nu au posibilitatea de a le lucra. Dar, până va fi să se-mplinească „voia celor mulţi“, să ne unim noi forţele fizice, materiale şi intelectuale pentru a face ca pământul să rodească mai mult şi peste tot, păşunile să fie mai pline cu animale şi masa mai bogată. Şi când toate astea vor fi, cu siguranţă vom deveni mai sănătoşi, mai frumoşi şi mai deştepţi. Că doar pâinea nu prosteşte.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011

Vizualizari: 5787



֩ Comentarii

 
֠ 1.     MăneanuVarvara Magdalena -- (1-February-2011 )
Pâinea nu prosteşte!Aşa este!Ea este sfântă!Pînă nu scoatem trădarea din ţară, pământul nu va fi lucrat cum trebuie şi nici de folosirea celorlalte resurse economice pe care le avem nu ne vom bucura noi , ci alţii!Păcat !!!

֠ 2.     Niculai Popandron -- (6-February-2011 )
Romanul este un mare consumator de paine. Prostia nu vine de la consumul de paine.Poporul roman nu este un popor prost.Agricultorul nostru nu este mai prost decat agricultorii din tarile cu agricultura performanta.Atunci de ce altii pot iar noi nu putem.Cum sa putem cand noi nu avem o strategie, un program de dezvoltare a agriculturii romanesti. Cum sa facem strategii cand noi nici macar nu cunoastem cu exactitate ce si cat cultivam. Aceasta se-ntampla de peste 20 de ani si este foarte grav.Ce face Ministerul Agriculturii impreuna cu atati academicieni din cadrul Academiei Agricole.Pacat.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI