EDITORIAL - Învăţământul agricol în mare derapaj

Am tot sperat, de vreo douăzeci de ani încoace, că eternele greutăţi ale ţăranului român vor deveni plăcuta povară a omului şcolit, capabil să obţină resurse financiare şi materiale şi să rezolve multe din problemele agricole în ferma lui dotată şi organizată după modele europene

Din păcate, speranţele mele n-au prins nici cel mai vag contur. Asist în continuare, ca mai toţi semenii mei, la un sistem de informare şi învăţământ ce nu are nici pe departe rolul de a forma specialişti capabili să urnească economia din loc. Despre agricultură nici nu mai vorbesc. Învăţământul agricol de toate gradele, altădată capabil să furnizeze tehnicieni de mare valoare, a devenit neinteresant pentru cei mai mulţi tineri, fie ei şi din spaţiul rural. Condiţiile socio-economice nu-i mai motivează. Susţinerile financiare nu sunt de natură a-i încuraja să-şi pornească o afacere în agricultură.

Apoi, şcoala nu mai este capabilă să formeze practicieni de valoare, între teorie şi practică creându-se o prăpastie greu de surmontat. Absolvenţilor le lipseşte aplicarea informaţiei dobândită prin teorie pentru că nu beneficiază de baza materială necesară efectuării activităţilor practice în condiţii optime. Nu cu mult timp în urmă, un ministru al agriculturii îşi propusese ca temă prioritară revigorarea învăţământului de specialitate, poate şi pentru că era absolvent al unei astfel de instituţii. Bunele lui intenţii n-au avut sorţi de izbândă, cei al căror interes nu era ca şcoala agricolă să performeze reuşind să împiedice punerea în practică a acestei iniţiative.

„Nu se pune problema de a prelua unităţile de învăţământ, ci de a aduce un plus în ceea ce priveşte adaptarea specializărilor la producţie. Noi ne propunem să îmbunătăţim partea practică din învăţământul agricol şi pentru realizarea acestui obiectiv trebuie, în primul rând, să reactivăm fermele agricole didactice“ – declara respectivul ministru.

Învăţământul agricol, în actuala sa structură şi organizare, pare decuplat de politicile agricole, silvice şi de siguranţa alimentelor de la nivel naţional şi european, iar evoluţia sa din ultima perioadă nu dovedeşte a fi în măsură să asigure forţa necesară şi calificată de care sectorul agricol are atâta nevoie. Chiar dacă reprezentanţi ai liceelor agricole au afirmat că acestea trebuie să devină microuzine de specialişti, mă tem că acest deziderat e greu de atins în condiţiile în care nu se iau decizii la unison, iar parteneriatele între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii din 2000 şi 2003 nu s-au pus în practică.

Avem exemplul şcolii agricole de dinainte de ’89, perioadă în care acestea se aflau în dubla subordonare a celor două ministere. N-o să intru în amănunte privind modul cum funcţiona parteneriatul la care am făcut referire în acea vreme. Spun doar că rezultatele pentru economia agricolă erau de natură a aduce permanent un plus de ştiinţă şi performanţă în domeniu. Mă întreb acum, chiar nu suntem capabili să valorificăm şi din propriile experienţe? Că din altele am tot luat. Unde am ajuns, nu-i greu de văzut. Oricum, învăţământul agricol e în mare derapaj.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu