Imprimati articolul

Colindele de azi şi de ieri

Nu-mi pot imagina zile mai pline de har şi farmec decât cele ce marchează sfârşitul unui an şi trecerea în altul. Tradiţionalele sărbători de iarnă, fără de care n-am mai fi noi, alterate acum pe alocuri de un comerţ promovat prin reclame poate prea agresive şi de obiceiuri ce n-au nimic comun cu ceea ce ne-au lăsat moştenire părinţii şi bunicii noştri, rămân, pentru mulţi dintre noi, cele mai mult aşteptate.

Mă întreb uneori, cum ar fi de pildă Crăciunul fără colinde? Sau casa fără copii, nepoţi şi rude în zilele cele mai frumoase şi pline de semnificaţie religioasă din an? Nu cred că vreun creştin şi-ar putea imagina trecerea peste an fără tradiţionalele cântece şi urări specifice acestor zile.

Oricât de puternice au fost în timp unele curente ateiste, n-au reuşit să desfiinţeze sărbătorile religioase, colindele rămânând peste ani şi veacuri cele mai bine înrădăcinate obiceiuri, mai cu seamă în lumea satului românesc.

Colindele sunt trăite cu toată fiinţa de cei care le glăsuiesc. Ascultându-le, simţi cum îţi pătrund în suflet, răscolindu-ţi amintiri din vremea copilăriei şi din anii de după aceasta. Amintiri ce-ţi oferă bucuria de a retrăi înălţătoare valori spirituale şi care te vâră într-o nostalgie de care avem uneori atâta nevoie. Doamne, câtă plăcere îţi pot oferi aceste momente în care simţi cu adevărat că sufletul nu ţi s-a golit de acele trăiri afective specifice multora dintre noi! Colindele au şi darul de a ne apropia de propria fiinţă, de a retrezi în fiecare dintre noi dorul de frumos, de locul de baştină, de oamenii printre care am crescut, în fine, de leagănul copilăriei.

Ele scot la iveală acele armonii ale sufletului, ale cântecelor dedicate celei mai aşteptate şi mai savurate dintre serile anului – seara de Crăciun – când totul este magic. Din păcate, aceste frumoase şi interesante obiceiuri nu mai sunt parcă la fel ca altădată. Ele au căpătat mai degrabă un caracter comercial şi festivist, împrumutând în timp tot mai multe elemente ce ne îndepărtează de autohton şi tradiţional. Toate acestea fac să nu se mai simtă amprenta creştină ce marchează naşterea lui Hristos, atât de natural şi poetic, în acelaşi timp, reflectate în versuri şi puse pe note de artişti ai portativului. O revenire la ritmurile de viaţă de altădată, la obiceiurile şi ritualurile moşilor şi strămoşilor noştri cu siguranţă ne-ar fi de mare folos.  

Crăciunul nu trebuie să fie altfel decât îl ştim din copilărie. Şi nici Anul Nou, alături de multe alte importante sărbători ce ne oferă prilejul de a ne ura măcar cele bune. Aşa cum o fac şi eu acum. La mulţi ani, dragi cititori! Un Crăciun fericit şi un an cu sănătate, bucurii şi prosperitate.

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

֩ Comentarii